reverie
sunt de două ori adâncită în tăcere o data tăcerea ta apoi tăcerea mea țipătul învârte aripi spre cer e noapte să ne ascundem bine gândurile se vor cuibări în inimă
Singurătate
te aștept lângă vinul cel bun oasele simt greutatea viței moartea trece de trei ori pe lângă mine și nu mă salută semn că de acolo începe viața
foc
poate ne-am născut a doua oară cu pielea subțire și inima limbă poate că primul cuvânt rostit a fost moarte descoperim mirați sensul vieții dintr-o asemenea întâlnire nu putea
depresie
mâinile noastre caută. mâinile noastre nu vor găsi. trecutul e un copil care face tumbe ,,uite inima. uite.,, cum mușcă serpii indiferenței din carne. albastru se face cioburi în
come into my life
come into my life pășește cum ți-ai stinge o țigară de buzele mele date cu ruj de culoarea vișinei coapte poate că așa vei culege cu mâna ta dreaptă sângele albăstriu din dreptul inimii nu e
privind viața cu alți ochi
forma-pereche fără formă încă gândul-pasăre ce zboară sub cerul meu albastru acoperit de cenușă mi-am ars nașterea mi-am ars și moartea dorința-punte între închid
fără titlu
aici nu se iubește aici umbrele părinților noștri anonimi fumează se înoată stil bras fluture în apa deznădejdii nu n-am să-ți împrumut tăcerea mea o să-mi sap galeriile de
căutări
deseori trece narcis și îți face cu mâna ca un ucenic pe iisus îi promiți să-l urmezi simon din tine trece în petru din tine amândoi sugrumați cocoșul înainte de zori locuința ta e în sala
m-am născut
m-am născut între limbile pământului în foc ursitoarele fugeau grăbite de mine țipând taci!taci!taci! mă botezau în cele mai negre gânduri apăsau înfundându-mă beam lapte de la
https.ro
imi zic gata cu aceasta frică neagră pufoasă moale ce se întinde ca o a doua piele gata cu diminețiile în care doar cafeaua îmi mai tine loc de respirație ticăitul insuportabil al
timp 7
jocul de-a visul jocul de-a viața acceptă! în haine lungi albe la ușă vestitorii -o nouă coroană pentru o nouă zi- ca o cruce patul mi se lipește de spate golgota gândului golgota
timp 9
dacă știam că mai există un timp și pentru noi aș fi cules resturile din corabia lui noe și pe marea cea mare numită viață aș fi cerut cârmaciului să ne ducă spre lumea cea nouă în el
timp 4
piatră peste piatră peste piatră mi-s mâinile de apă pline lutul nears în mine se frământă jertfă ziditorului jertfă zidirii cana băută până la sânge printre neîntrupări doar gura mai
dorința
în fiecare dimineață să-ți moi mâinile în apă să mi le treci suav peste ochi nas degetul vârât între buze poate așa e fericirea tandrețea universul tot cuprins într-un gest poate asta e
....
să lăsăm picioarele să se desfete alergând înspre noi rotocoale printre vise să rupem în bucăți totul să sfâșiem cu dinții inima fiecare picătură să o soarbă pământul cândva cineva va
aritmetică
am fi fost unu dacă noi doi ne-am fi intins cele trei cuvinte spre patru zări cinci era ziua când cele șase surate îmi spuneau că a șaptea e pentru închinare opt medici mă ajutau în luna a
pentru tine senzație
pentru tine senzație mi-am făcut inima bucăți mi-am mințit neamurile că cel mai important e glasul sângelui mi-am negat cu supraforța adevaratele vocatii mi-am pus șapcă în plină vară pentru
ce va rămâne?
vor rămâne palmele lipite de pământ firele ierbii gâdilind buricile intenților fânul cosit al planurilor capițe mirosind a ratare vor rămâne cei dragi la capătul gândurilor cei iubiți în
eu
sunt eu un suflet închis în mulțime aceeași jumătate de măr pustie și mâncată de viermi înăuntru putregai înafară rană lovită de aceeași sapă cu care încercam să mă descopăr și pavată de
din depărtare
astăzi n-o să ajung la tine m-am trezit în nisipul amintirilor o să privesc doar pescărușii rotindu-se de paisprezece ori la fiecare barcă de hârtie scufundată
mesaj
de când nu mai scrii limbile cuvintelor au început să se moaie să se rostogolească în sevraj frazele ce ar dori să țipe să se țină de mâini într-o carte
pictură în scurgere
pictura în care mă imaginezi e doar nebunia nălucii ce mă îmbracă în sărbători să te primesc la nunta din Canna țesăturile n-au război au doar convorbiri interzise trăgânde în noi în noaptea
teatru
lumini și umbre în sufletul meu teatru provocat de iluzii se rupe decorul scena ramasă pustie așteaptă alt regizor mă contopesc în a face teatru actorii mi-i aleg cu greu și uite așa
stare
îți plâng ochii cu greu nimic nu-ți provoacă durerea dar poate că visul îți doarme nu uita să-l risipești înainte de zori nu-ți uita masca pentru ca niciodată lacrimă să primești atunci
neputință
să simți cum o mână nevăzută îți cerne peste trup cerul îți așează suav pe brațe stele în păr luna pe față soarele și să nu poți zâmbi să te trimită cu o speranță într-o grădină de mai să-ți
iubire ciopârțită
iubim pe jumătate cu o jumătate de inimă o jumătate de creier cu o jumătate de trup o jumătate merge la plimbare râde conversează se întâlnește cu alte jumătăți cealaltă mai puțin
reîntâlnirea
privim trenul cu nerăbdare **de ar întârzia calea ferată să se încolăcească sirena să nu mai sune cărbunii sau firele electrice ce-or fi să nu mai funcționeze furtuna să înceapă noaptea
matrioșka
de ar fi să trec din păpușă-n păpușă aș țopăi până ce piciorul ar deveni mic femeia-placentă la naștere nu aș mai țipa aș râde aș înlocui laptele cu apa izvor răsfirându-se printre
dedublare
pentru acea zi mi-am sucit picioarele mi-am întors pe dos creierii și pielea mi-am pus pantofi cu toc să par mai înaltă mi-am izbit de două ori fața de perete am pus în mâncare
femeia poetului
femeia trecea visătoare prin pana poetului se descălța de fiecare dată când trecea pe la el la ușă o întâmpinau o mulțime de animăluțe el se făcea că-i pasă de genul feminin tocmai
bărbatul din vis
bărbatul din vis îmi atinge mâinile îmi dă posibilitatea să-mi întorc inima pe dos cu o iuțeală demnă de cartea recordurilor să-mi dăruiesc mie însămi răgazul să-mi dezleg picioarele din teama
pierderi de ritm
azi mi-am trimis toți îngerii la plimbare i-am amăgit că au aripi noi la magazinul din colț obișnuita cafea îmi amintea de nopțile nedormite profitam să mai fumez o ultimă țigară înainte (aveam
tablou
nu sunt eu sunt umbre călăuze peste ani riduri ce ascund destule secrete ochii sătui se atâtea mizerii piele căptușită cu creme farduri în schimb sunt scurgeri imense copii pe care nu i-am
coșmar
în pielea necunoscută în care alunecasem o lună frumoasă și un adevărat festin se pregătea tocană de măruntaie și vin sărat mirosul stârnea cățeii pământului am stat pitită o vreme dar le
file de poveste
luna se ridicase spre cer o țineau la pământ pletele așa că se răstise la stele măcar una să coboare după ele de spaimă pământul își trezise câinii de mult nu mai dormiseră atâta de le
beție de mine
să bem un pahar de whisky laolaltă ca și cum ar fi ultimul! dublați triplați ciocnind încrucișat, jucând poker pe sinceritate închipuită, ținîndu-ne de mâini, dansând un blues lasciv! să
file de poveste
caii abia coborau de pe pereți, îi încălecau Feții-Frumoși ce nu mai aveau stele numai animale fără picioare, ce mai rămăsese din aripi dăduseră vrăjitoarelor acestea cunoșteau fiecare din
breaking news
eu am mai trecut pe acolo bătrânul înger tot așa cum îl știi cu ultima pană din aripa dreaptă încerca să scrie cu stânga se pregătea de zbor tot orb tot orb
răspuns la o întâmplare
ce a fost? ceasul rău și pisica neagră și-au dat întâlnire babele fredonau pe la colțuri noile refrene bisericești treisprezece cădea într-o zi de vineri nu era harți-bunătățile se
labirint
...și spuse pleacă! labirintul meu nu te încape ...și spuse vino! ești deja în labirintul meu aceiași intrare ieșiri separate odihnă nicicând întuneric
psalm
Sunt Doamne lutul îndrăzneț, carnea spurcată ,ciocanul care a bătut cuiele ,martor ascuns în Grădina Ghețimanilor. Șerpi mi se încolăcesc pe vene, mărul încolțește din nou, vreau să fug
poem de dragoste
zbor deasupra ta (aici o cădere) mă leg de cuvintele tale pentru o dezlegare (aici o enigmă) mă agăț de gând ca să mi te desfașor din creștet până la inimă (aici o lumină) de la inimă
deșertăciune
îmi spuneam că așa o să-mi arunc hainele cele murdare o să mai scap de câteva straturi de piele în plus și de striațile creierului să mă descojesc asemeni unei portocale zemoase dăruite
de vorbă cu Ioana D,Arc
vino!ispita mi-a năpădit trupul capul mi l-au retezat gândurile falanga macedoneană mi-a intrat mie însămi în inimă cruci mi-au răsărit pe mâini doar mai pot vorbi limba în rostogolire de-a
lecția tăcerii
sunt atâtea lucruri de pierdut ar fi păcat să nu fim martori tăcuți în scurgerea splendid de dureroasă a clipei poate ar trebui să renunțăm la tăcere să silabisim treptat cuvintele să cântăm
zi de odihnă
astăzi n-o să vorbesc deloc mă duc doar la întâlnire cu mine să-mi fac tranfuzii de speranță
nu va ști nimeni
nu va ști nimeni niciodată că există un colț de cer unde stelele dansează unde spiridușii dezgroapă inimi unde michelangello repictează geneza nu va ști nimeni că te poți întoarce pentru a
contorsionări
suntem plurali de noi atarnă alți oameni toți trag de o inimă fiecare vorbește o limbă diferită sagrada familia! (umbra mea unduindu-se liniștitor prin tine)
