Poezie
eu
din adolescență
1 min lectură·
Mediu
sunt eu
un suflet închis în mulțime
aceeași jumătate de măr
pustie și mâncată de viermi
înăuntru putregai
înafară rană
lovită de aceeași sapă
cu care încercam să mă descopăr
și pavată de aceeași marmură
cu care încercam să-mi ridic monumentul
sunt eu
o secundă din clipă
un ceas întors și rămas în urmă
o picătură de timp
în trecerea inexorabilă a ploii
un gând lovit strâbătând
prin noroiul conștiinței
moralității inexistente
sunt eu
o fărâmă din pământul uscat
un rod plin de spini
un călător înfocat
în a descoperi omenirea
un ratat în războiul
fără de început al cuvântului
eu plec într-o lume
neștiută de nimeni
unde cântă privighetorile
și totul își găsește locul
plec într-o lume unde
durerea e sacră
unde pășesc pe spini de trandafiri
într-un rug dorit
înalț un imn
spre adâncul gândului ascuns
în cuvintele banale
ale unui plâns de lebădă
acolo în îndepărtare
la o linie de orizont atingibil
acolo unde există fericire
și unde există un țel:
să calci pe pământul umed
și să-l săruți pentru a te primi
002.302
0