Poezie
lecția tăcerii
1 min lectură·
Mediu
sunt atâtea lucruri de pierdut
ar fi păcat să nu fim martori tăcuți
în scurgerea splendid de dureroasă
a clipei
poate ar trebui să renunțăm la tăcere
să silabisim treptat cuvintele
să cântăm imnuri patriotice
să deșteptăm osul amorțit
să pornim în această luptă
învingătorul să fie ridicat
de cel învins
și drept răsplată un pelerinaj
la mormântul eroului necunoscut
poate ar trebui să ne luăm din timp
bilete la circul vieții
să facem echilibristică între creier
și inimă
salturi mortale în fața plămânilor
să ne îmblânzim în groapa cu lei
poate e timpul să ne ridicăm
ochiii spre cer
să ne minunăm de semnul lui
Constantin și al Elenei
să nu mai credem în apocalipse
să germinăm
și în loc să învățăm lecția tăcerii
să începem să ne creștem
carnea pe os
013.144
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- daniela rodica rus
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 133
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
daniela rodica rus. “lecția tăcerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-rodica-rus/poezie/13893754/lectia-taceriiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
completează, te rog, toate diacriticele
0
