Sub raza lunii, pun la dospit un gând.
Cu mușcătura clipei de durere,
Îl strâng în palme, îl rotunjesc în vânt
Și îl arunc în scorburi de tăcere.
Ideile, ca iele-n dans feeric
Răsar în
Am strâns multe puncte
și le-am grupat câte trei.
Le-am așezat cu prudență
între coordonate.
Am despărțit de întâmplări
explicații de prisos;
Le-am plasat între noi,
Ca să-ți dai seama
că
Trage cenușa din vatră
și-arunc-o pe alee
să-ți faci calea
mai puțin lunecoasă
la plecare.
Chiar dacă mai are jar,
Ia-o cu tot cu tăciuni.
Și puneți pe cap.
Fă-ți coif de mea culpa
Semnul mirării
s-a desprins de retină.
Nefolosit,
s-a dezlipit,
că nu mă mir
de multă vreme.
Mi-a rămas
semnul întrebării,
prizonier între
ciocan și nicovală.
Dă alarma
la orice
Plouă trist,
Cu lacrimi de apă vie
Pe sticla ferestrei.
Orașul în repaos de noapte,
Luminat doar de stele.
Copacul din fereastră,
Statuie îndoliată,
Îmbrățișează vântul.
Nici umbra nu-i cu
Crengi la fereastră
Nucile verzi pe ramuri
Mărgele de jad.
Copac însetat
Ciocănitoare pe trunchi
Scoarță crăpată.
Galben de soare
Păpădie-nflorită
Arșiță mare.
Colb împrăștiat
Vară
Altă zi cu mii de clicuri,
Cu “control-alt-delet-uri” și \"enter-uri\",
Cu nume de deliveri și clienți,
Cu ore de livrare și cu rute,
Într-o cloacă cu voi, muzele mele
Pe care, din slăbiciune nu
Eu sunt trecătorul
Care te-a îngrijit,
Te-a udat
Și te-a curățat de omizi.
Dar roadele,
Nu le-ai scuturat pentru mine.
Eu sunt cea pentru care
Nu aveai urechi să auzi
Când iți șopteam
Sistemul meu imunitar
A implementat antivirusul \"Luis\",
După ce a intuit
Că hackerul avea acces facil
Chiar în inima mea.
După o conectare \"wireless\",
Am constatat cu stupoare
Că nu pot
Descheie-ți mintea, Magdo, și
Prin artere fă-mi drumul prielnic
Spre sanctuarul judecății tale.
Și nu mă certa dacă-mi așez cortul
Pe o sinapsă, ca să-mi resuscitez fantezia.
Descheie-ți inima,
În mii de cioburi mă prefac
Alunecând pustie spre credința
Că alăturând cuvinte, tac.
Aștept să se scurgă timpii morți
Spre adâncimea ultimelor versuri,
Trântind către cer ușile destinului
Cu
Mi-am deschis aripile frânte
Să-nvăț să zbor spre înălțimi de munte.
Neputincioasă, cad. Dar vreau din nou
Să mă înalț mai sus, spre Eul tău.
Mă simt atât de grea, fără putere,
Și mă trezesc
Alaiul gândurilor mele
Se zbate-n craniu; și, rebele,
În tâmpla dreaptă mi-au bătut,
Izbind năvalnic, ca-ntr-un scut.
Le țin în minte, înrobite,
Închise ca-ntr-o colivie,
Încătușate și
DP