Lacrimi de toamnă

Plouă trist, Cu lacrimi de apă vie Pe sticla ferestrei. Orașul în repaos de noapte, Luminat doar de stele. Copacul din fereastră, Statuie îndoliată, Îmbrățișează vântul. Nici umbra nu-i cu mine. Ispitită de întuneric, M-a părăsit și ea. Îmbătrânesc ascultând ploaia Și cu fiecare picur Sunt mai aproape de eternitate. Doar vântul se vaită Cu jalnice-acorduri de tubă Și ropotul ploii’ntețite E strigăt de apă. Nici urmă de viață. Doar plânsul naturii Și aburul gurii pe geam. Îmi vine să plâng fără rost, Dar pleoapele-mi grele de somn, Mă-ndeamnă să uit Degrabă întristarea. Voi scrie alt-dată Cu lacrimi de toamnă În loc de cerneală, Scrisoarea de dor Destinată lui Magdo.