Eu nu mai vreau

Eu sunt trecătorul Care te-a îngrijit, Te-a udat Și te-a curățat de omizi. Dar roadele, Nu le-ai scuturat pentru mine. Eu sunt cea pentru care Nu aveai urechi să auzi Când iți șopteam timid: “Vreau să stau și eu aici, Într-o cămară a inimii tale” Și nu m-ai primit Nici măcar ca prieten; Așa cum cei doi pitici, Și-au primit prietenii În căsuța lor, Din pădurea cu alune. Azi, mă chemi Pe pânza ta de paianjen Pe care-ți legeni singurătatea Bătut de soartă, Dintr-o parte în alta Precum elefantul Care-a mai chemat pe pânza lui Un alt elefant. Azi, îmi spui că vrei Să reconstruim podul Dintre inimile noastre, De parcă ar fi existat. Să facem altul mai strașnic, Și mai frumos, îmi spui, Ca-n cântecelul copilăriei noastre. Azi, îmi ceri un grăunte de iubire. Dar eu, nu mai vreau să-ți dau Nici măcar un bob, În toamna vieții mele; Așa cum nici furnica Nu s-a mai îndurat De greierașul cântăreț Din balada lui.