Daniela Luminita Teleoaca

Zic subtil-catifelat-exotic, evocând acea zonă profundă a melancoliei / subconștientului, susceptibilă de a te purta în aria revelației, fie ea și minoră!

Este vorba, în ultimă instanță, despre împăcarea cu sine! Da, posibilă! Cd îți depășești încăpățânările, temerile / spaimele etc. Sunt acele momente de grație cd simți că orice poate fi acceptat, pt că poate fi prevăzut cu sens.

Înclin să cred că este un înger / ange gardien prin preajmă! Acolo să rămână!

Gânduri bune, D.

La Cioran este această voluptate a nefericirii, definibilă în ultimă instanță în termenii masochismului și, implicit, ieșind de sub incidența normalității (imediate). Nu cred însă că s-ar putea spune foarte exact în ce măsură el a... optat pentru acest modus vivendi, în ce măsură inclusiv în cazul său s-a verificat acel implacabil al destinului?! Totuși, da, o încăpățânare în negativ trebuie să fi existat la modul cel mai obiectiv. Cioran era... semn de foc, mai mult, era semnul de foc conotat cu gradul maxim de obstinație, adică Berbec! Atunci, în cazul lui, dimensiunea aceasta, în fapt solară, a fost aservită experimentării paroxistice în aria negativului. Este (mai) greu până aluneci pe o pantă sau alta, apoi urcușul vs coborâșul se desfășoară vertiginos, liberul-arbitru nemaifiind – cred – prea puternic. Asta mai ales în contextul unor pasiuni negative, al unor patimi care, efectiv, te modelează după bunul = răul plac!
Un destin ca al lui Cioran te face să exclami încă o dată: Doamne, ține-mă alături de tine!!! Cine știe dacă Cioran însuși, în mare intimitate, nu va fi rostit astfel de invocații?!
Trist este nu numai că acest filosof, dar în primul rând om, nu a știut = nu a (mai) putut (?!) să lase o portiță deschisă către Divinitate, dar și faptul că nici măcar iubirea unei femei nu l-a putut salva! Egoism, narcisism (da, narcisism!), mizantropie cât încape, luciditate in extremis?!
Eu receptez și un gen aparte de asceză, o asceză sui-generis, care nu este însă relevantă din perspectivă creștină, ba dimpotrivă, o astfel de opțiune este trecută la „hybris”, fiind un gen de mortificare care face tabula rasa de Creator, or,.. creația...
Poate că sunt unele detalii biografice, apte să explice această atitudine nihilistă!?
Poate un cod genetic?!
Poate un destin care musai trebuia împlinit ca atare?!
Poate o încăpățânare bolnavă, convertită în propriul idol... într-un moment de slăbiciune maximă?!
Și mă întreb cum ar fi arătat opera filosofică,... cum, mai ales, viața propriu-zisă dacă o femeie ar fi avut de purtat acest destin?!
Destin trist de tot încheiat, cu blestemul maladiei Alzheimer... (Ce s-ar fi întâmplat însă dacă Cioran nu ar fi avut cuvântul la îndemână?!) De pierderea rațiunii Cioran, „lucidul”, se temuse o viață... De aceea el scria scria scria; „se consola” reamintindu-și constant virtuțile unei existențe duse într-o stare permanentă de veghe . Dar suntem oameni!
Deși contravine ontologiei și moralei religioase / creștine (dar nu în totalitate: de pildă, câți sfinți nu au propovăduit virtuțile trezviei, ale neîncetatei stări de veghe?), eu continui să văd destinul acestui om ca pe o expresie a unei asceze aparte. De aceea îl înțeleg. Și-l respect.

Mulţumirile mele la fel de calde şi luminoase, dragă Doamnă Ottilia Ardeleanu!
Mă bucur că se simte lumina! Şi dăruirea! Şi mesajul! Într-un cuvânt – cum aşa de frumos spuneţi – „chintesenţa de suflet”!
Onorată şi bucuroasă / Bucuroasă şi onorată (sic!) pentru cerul de stele… virtual: iată, îl ating deja!
Mulţumesc încă o dată, cu toată sinceritatea, pentru tot Sufletul „pus la bătaie” de-a lungul timpului!

Mulţumiri, de asemenea, tuturor celor care, în toţi aceşti ani, s-au oprit, elogios sau (mai degrabă) critic, asupra textelor mele! Cu certitudine învăţai câte ceva de la fiecare în parte!

Mulţumiri luminoase şi celor care s-au gândit să pună une belle étoile rouge!

PS: am niscaiva emoţii la lansare, căci, una peste alta, cam din... preistorie nu mai catadicsii a merge să-mi lansez cărţile, deşi tot scrisei! Dar acum! Acum zisei să mă-ncumet! Mă-ncumetai!

Da, asta era şi miza / ţinta: situarea eventualului cititor în aria aceea a inefabilului, dincolo de orice concretitudine mult prea palpabilă, mult prea exactă, deci, mult prea banală! Prin urmare, nu pot decât să mă bucur la vestea stării „inexplicabile”!
Şi, tot DA, din nou Copilăria! Mă număr printre acei fericiţi ai sorţii care oricând se pot reîntoarce la origini, pentru a se regăsi, împărtăşind, fie şi pentru câteva minute, sentimentul circularităţii temporale. Copilăria mea din Câmpia Burnazului, incluzând însă forme de relief multiple, mult mai complexe, ele însele radiind de bucurie la întâlnirea cu un eventual „povestitor” dezintersat, aproape poet, aproape artist. Nobilă, frumoasă inutilitate! De-a dreptul salvatoare!
Da, „catifeaua pumnului”…- asta (şi) pentru a nu mă dezice de pumnul în care Dumnezeu ne ţinea cândva / ne ţine încă iubirea [cf. volumul recent El ne ţinea într-un pumn cu iubire inima]. Căci un pumn divin încărcat cu iubire este cu totul altceva!
„Larve cu ochii mieroşi în perversitate” – ohoooooo, de câte ori martoră nu fusei! Şi de-ar fi fost (pen)ultima dată!!
„Înflorea în neştire”: da, este o cacofonie aici… La revizie în mod cert voi schimba. Este momentul acela [care va dura ceva mai mult decât o clipă!] în care voi revedea toate textele incluse în volumul Fragmente naturalist-fantastice. Mărturisesc sincer că intenţia mea iniţială era aceea de a reda cât mai crud orice minim adevăr, fără nicio concesie făcută exprimării eufemistice. Am atins într-un oarecare grad acest deziderat. Dar, întrucât îmi doresc să păstrez titlul volumului exact aşa cum acesta există acum, voi avea grijă ca, la o a doua lectură a volumului, să intervin în sensul scoaterii mai pregnante în relief a componentei naturaliste… aşa de naturaliste, că implicit se creează impresia unui anumit neverosimil = alunecare în fantastic! Dar – cum ştim cu toţii – se întâmplă adesea ca realitatea să întreacă orice imaginaţie! Atunci, ce voi fi redat eu în acest stil, va fi un neverosimil… întâmplat. Cred, o modalitate de a crea ceva autentic.
Mă bucur mult pt felul în care dvs. aţi receptat / aţi ştiut să receptaţi stilul meu cu discontinuităţi / fragmentat… în litera şi spiritul… titlului. Cum spunea un filosof (Basarab Nicolescu, cred… şi fizician pe deasupra!), „Modul de organizare a realităţii este prin excelenţă poetic!” Aşadar!!! Şi Sonia era o discontinuă… în felul ei, ceea ce nu-i ştirbea unitatea, nici unicitatea.

Consider că aţi acordat STELUŢA!! Iată, chiar o simt o văd o aud o ating!

Gândurile mele luminoase, D.





























NOTA BENE: DE consultat şi Refranero multilingüe online!!! Ud se dau explicaţii semantice f bune, plus o serie de alte informaţii, de pildă, despre uz etc.!!


NOTA BENE: Neapărat de căutat şi Dicccionario fraseológico español-francès y francès-español, autor: Antonio Rotondò!! 1841 / 2008 (varianta digitalizată). Voi lucra online: nu se poate descărca PDF-ul!!! TB NEAPĂRAT: spre deosebire de SBARBI, are şi corespondente(le) în franceză!!



















DIOS







Da, asta era şi miza / ţinta: situarea eventualului cititor în aria aceea a inefabilului, dincolo de orice concretitudine mult prea palpabilă, mult prea exactă, deci, mult prea banală! Prin urmare, nu pot decât să mă bucur la vestea stării „inexplicabile”!
Şi, tot DA, din nou Copilăria! Mă număr printre acei fericiţi ai sorţii care oricând se pot reîntoarce la origini, pentru a se regăsi, împărtăşind, fie şi pentru câteva minute, sentimentul circularităţii temporale. Copilăria mea din Câmpia Burnazului, incluzând însă forme de relief multiple, mult mai complexe, ele însele radiind de bucurie la întâlnirea cu un eventual „povestitor” dezintersat, aproape poet, aproape artist. Nobilă, frumoasă inutilitate! De-a dreptul salvatoare!
Da, „catifeaua pumnului”…- asta (şi) pentru a nu mă dezice de pumnul în care Dumnezeu ne ţinea cândva / ne ţine încă iubirea [cf. volumul recent El ne ţinea într-un pumn cu iubire inima]. Căci un pumn divin încărcat cu iubire este cu totul altceva!
„Larve cu ochii mieroşi în perversitate” – ohoooooo, de câte ori martoră nu fusei! Şi de-ar fi fost (pen)ultima dată!!
„Înflorea în neştire”: da, este o cacofonie aici… La revizie în mod cert voi schimba. Este momentul acela [care va dura ceva mai mult decât o clipă!] în care voi revedea toate textele incluse în volumul Fragmente naturalist-fantastice. Mărturisesc sincer că intenţia mea iniţială era aceea de a reda cât mai crud orice minim adevăr, fără nicio concesie făcută exprimării eufemistice. Am atins într-un oarecare grad acest deziderat. Dar, întrucât îmi doresc să păstrez titlul volumului excat aşa cum acesta există acum, voi avea grijă ca, la o a doua lectură a volumului, să intervin în sensul scoaterii în relief a componentei naturaliste… aşa de naturaliste, că implicit se creează impresia unui anumit neverosimil = alunecare în fantastic! Dar – cum ştim cu toţii – se întâmplă adesea ca realitatea să întreacă orice imaginaţie! Atunci, ce voi fi redat eu în acest stil, va fi un neverosimil… întâmplat. Cred, o modalitate de a crea ceva autentic.
Mă bucur mult pt felul în care dvs. aţi receptat / aţi ştiut să receptaţi stilul meu cu discontinuităţi / fragmentat… în litera şi spiritul… titlului. Cum spunea un filosof (Basarab Nicolescu, cred… şi fizician pe deasupra!), „Modul de organizare a realităţii este prin excelenţă poetic!” Aşadar!!! Şi Sonia era o discontinuă… în felul ei, ceea ce nu-i ştirbea unitatea, nici unicitatea.

Consider că aţi acordat STELUŢA!! Iată, chiar o simt o văd o aud o ating!

Gândurile mele luminoase, D.

Aşa că o reţin.

Altfel, da, aşteptarea este adesea... circulară... Important este să ai dramul acela de intuiţie (....feminină!!), astfel încât să dezamorsezi bomba în timp util! Intuiţie sau... noroc?! O fi destin?! Ei, în orice caz, e bine să ai o geantă cu de toate la îndemână!

Cu prietenie luminoasă, D.

Da, scrisul meu este când mai nervos, când mai liniştit, când mai nervos [sic!]. Îmi închipui că un cititor [din afara mea!] receptează puţin altfel, în comparaţie cu felul în care eu, autoarea, receptez textul proaspăt scris şi, de obicei, recitit ulterior măcar o dată. Este un ritm alert-alert, cu schimbare - fără punere în gardă! - de registre! Nu este, aşa cum spui şi tu, o scăpare de sub control! Şi, când afirm asta, nu mimez atotputernicia întru. Mai exact, ca şi multe altele, acest text va fi / este inclus în volumul purtând titlul Fragmente naturalist-fantastice. Ziceam... FRAGMENTE. Da, este o tehnică a fragmentării, ceea ce implică, printre altele, inclusiv un anume eclectism stilistic. Dar eu mă bucur că asta se vede, se simte, deranjează, în sensul că bate la ochi, constatarea corespunzând de fapt intenţiei mele, conturată încă din clipa în care mi-a venit acest titlu! [V. inclusiv formarea întregului cinematografic prin alipirea unor colaje, aparent fără legătură, în contradicţie flagrantă etc.]

Şi, tot DA, aş zice că este o proză poetică, în orice caz o scriitură aflată undeva la graniţa dintre poezie şi proză. De altfel, un minim exerciţiu de aşezare a unor astfel de texte în... vers (liber) poate aduce argumente în acest sens. De aceea, (inclusiv) trecerea sub anonimat a unor... personaje, mai degrabă prototipuri, întrupări ale unor puncte de vedere / atitudini / mentalităţi / epoci etc.

Aşa se face că, în textul de mai sus, am dat Ignore inclusiv lui Cristescu, care părea a fi o instanţă importantă. Contextual însă [v. textul per ansamblu], Cristescu nu este decât un detaliu... Care scoate în [baso]relief adevărata problemă a momentului!


După-amiază, iată un substantiv / adverb provocator pentru mine! În textul de mai sus, am urmat DOOM-ului, ediţia 2005, unde după-amiază are pluralul după-amiezi şi genitiv-dativul după-amiezii (o regulă elementară din gramatici vorbeşte despre omonimia între forma de plural a unui substantiv şi forma oblică de genitiv-dativ, deci, dacă avem pluralul după-amiezi, atunci obligatoriu şi genitiv-dativ [unei] după-amiezi). În ediţia din 2002 este, într-adevăr, pluralul după-amieze / unei după-amieze.

Recunosc, o vreme am scris şi eu (şi am rostit) (unei) după-amieze, apoi m-am conformat, mai convinsă sau nu! Dacă ataşăm articolul enclitic la cele două forme, atunci avem: după-amiezile, respectiv după-amiezele. Primul sună destul de incult, al doilea parcă ar reflecta o hipercorectitudine sau o formă arhaicizată...


Îţi mulţumesc pentru cele scrise, în mod cert îmi prind bine,
Cu prietenie luminoasă, D.

... că mă aventurez (de aci, aventurare, ce-i drept cam lung și cu 2R!) = hazardez etc. să beau cafea(ua) cam..... fierbinte (ceea ce se și poate constata „la fața locului”!!! adesea!!). Da la paranteze aș putea renunța, deși îmi place să îl pun pe cititor să le deschidă el singur și, dacă vrea, așa să le lase!!

Gânduri bune,
Eroina

(mea, desigur!!)

ai perfectă dreptate,... din păcate. Înţeleg starea resimţită de tine. Trebuie însă... să treci peste dezamăgire, atâta vreme cât poemele tale sunt deosebit de sensibile, de profunde, de adevărate! Nu se va aşeza prea uşor timpul peste ele! Şi, da, am intrat în jocul tău, ca de atâtea alte ori, de altfel. Şi la mine se încinge câte un joc similar. După mai mulţi ani de scris, pot spune că, în cazul meu, există două tipuri de poeme, în funcţie de imboldul iniţial generator. Unele vin aşa dintr-o ispită a jocului, pe care nu mi-o pot domoli decât scriind, altele, dintr-o stare ca de plâns, starea în care ai maxima receptivitate / deschidere faţă de tot ceea ce te înconjoară, aşa ca şi cum ai vedea (motivat) în străfundul lucrurilor şi întâmplărilor.

Îţi multumesc mult pentru toate gândurile bune,
Cu prietenie luminoasă, DL

ăsta-i stilul meu. Iar Stilul, cum ştim cu toţii, este omul însuşi sau, altfel spus, Orice vrabie pe graiul ei piere. Deci, un soi de predeterminare. Şi în alte circumstanţe mă manifest similar (v., de exemplu, atunci când postez poze pe facebook!). Un minor principiu al avalanşei, poate o genă a mitralia(n)tului!
Cât despre prezenţa vs absenţa unui aparat critic, ce să zic? Îmi amintesc cu plăcere = Bucurie de o serie de reacţii constant pozitive / superlative, produse cu ocazia postării în diacronie a Soniei mele. În aceeaşi ordine de idei, Pagina / secţiunea / tema rămâne absolut deschisă. Cu această ocazie, te invit, vă invit la evenimentul de lansare a celor 3 volume cu care mă pomenii apărând relativ repede, eveniment care va avea loc pe data de 20 noiembrie, la Târgul Gaudeamus.

Dar am înţeles perfect ce ai vrut să transmiţi. În consecinţă, nu pot spune decât că voi încerca să am (şi) mai multă încredere în mine!

Mulţumesc pentru onestitate!
Cu onestitate, DLT

ps: ai dreptate: da, nu prea se citeşte. Malheureusement!

Imaginile mele preferate rămân:

soarele care răsare undeva lângă peretele casei
păsările proaspăt trezite ieşind din copac
contele vremii

Efect remarcabil / garantat acel "c-ai plecat" din final!

Orice observație este binevenita! Voi reciti la un moment dat și acest text!

Gânduri bune, D.

Da..., cam de vreo 3 ani! Am fost zgândărită s-o scriu în urmă cu 3 ani şi puţin, mai exact într-o duminică de mai 2016! Aş fi terminat-o probabil în mai puţin de un an, dar, cum n-am putut avea acea continuitate la care râvnim cu toţii pentru închegarea armonioasă a Semnificaţiei, m-am întins pe 3 ani! Dar e bine şi aşa!

Şi... tot DA! Uite, pun (din nou) Radetzky! Aşadar, să nu stăm pe loc!

Cu prietenie luminoasă, DL

Mă bucur sincer pentru a-ţi fi plăcut!

Şi, da, e suficient material... Cu greu îmi stăvilii imboldul de a posta toată cartea!!!

Cu prietenie luminoasă, DL

pentru semnalarea noneufoniei. Am schimbat oleacă. Revăd la o lectură viitoare.

Gânduri bune, D.

… textele în proză, cam da, deşi observaţia este valabilă cu referire la capitolele din Sonia. Volumul de proză la care lucrez acum include texte mici, de aceea l-am şi intitulat FRAGMENTE (sic!) naturalist-fantastice [Nu prea mă mai încumet, în orice caz nu într-un viitor foarte apropiat, să scriu romane, în primul rând din lipsă de timp]. Cât priveşte poezia, la fel, obişnuiam..., într-un trecut mai degrabă, să compun texte mai lungi. Per ansamblu, textele perioadei recente sunt, în marea lor majoritate, (mult) mai sintetice...


Ce-i drept, ce am postat mai sus mi-a stârnit şi mie o exclamaţie de genul: Băi, dar nu se mai termină! Şi tot derulam în josul paginii (!!!) Cu alte cuvinte, fusei de-a dreptul pe punctul de a reproduce / cita TOT romanul! [Dar mă oprii... oarecum la timp!!]


Însă, Nu pt a-mi etala erudiţia m-am întins atât, ci pur şi simplu pt că, aproape ca de obicei, nu m-am putut hotărî care sunt textele cele mai drăguţe, inclusiv în sensul de emblematice. Aşa că am optat pt o variantă maximală! Dar, înclin să cred, se citeşte relativ uşor şi cu plăcere ce am postat mai sus, fiind vorba despre texte încărcate umoristic / spiritual etc.


Apreciez necenzurarea sincerităţii; întotdeauna sinceritatea = onestitatea îmi face bine, mai ales dacă este exprimată decent.

Cât despre schimbatul pozelor, să vezi schimbare pe facebook, şi de 3 ori pe zi, nu de alta, dar o poză sfârşeşte repede prin a mă plictisi de moarte şi...


Mulţumiri luminoase şi prietenoase, DL




PS.: Şi comentariile dvs. sunt în mod constant... cam lungi! (aţi băgat de seamă: am adăugat... emoticonul acela cu zâmbet, nu cu... caustic!!!)

este cartea mea de suflet, în ordine livrescă,... copilul preferat. Altfel, fie-vă urarea asemenea stelei... aurite (cf. gură aurită!), iar eu mă abțin să zic „Amin!”, să nu cârtească mult-prea-evlavioșii că trecui fondul lexical religios la termeni passe-partout!!

E un roman cu un stil mai aparte (v. secvențele dramatizate ș.a.)... Lipsa timpului a fost unul dintre factorii care și-au spus cuvântul, alături desigur de temperamentul meu, structura afectivă etc. Posibil să fiu mai.. firească în proză decât în poezie, fiind extrem de analitică de la natură!

Cu cele mai frumoase-luminoase gânduri-sentimente, D.

Sincere mulțumiri pentru steaua roșie (recunosc, îmi place cam tot ce strălucește, chiar și... însângerat! Mea culpa! Mi-o asum, ca de obicei)

... pentru atașarea coperții!

Gânduri bune, luminoase, DL

... despre multe! De pildă, despre procesul acela, măcar uneori, chinuitor, și anume de transgresare a emoției psihologice, țintind către sora ei... oarecum mai mare, anume emoția estetică. Este destul de cumplit (dar ce gratuitate pentru homo pragmaticus!) să simți enorm (poate și să vezi monstruos, vorba lui Caragiale), adică psihologic să trăiești paroxistic emoția, dar să nu poți (să nu fii în stare... pe moment?!) să faci poem / artă din ea, ratând în mare proporție exprimarea celor simțite! Aici este tensiunea aceea!

Desigur, există momente și momente. Printre lecțiile învățate ar fi și aceea de a te exprima atunci „când îți vine” sau „te apucă” (da, suntem niște... apucați!), adică să nu amâni, deziderat, într-o serie de cazuri, utopic (adesea, din lipsă de timp).

De fapt, scriind, nu reușești chiar întotdeauna să te eliberezi sau, în orice caz, te eliberezi doar parțial! Eu, cel puțin, știu când am scris un text bun, când unul relativ modest, chiar prost: barometrul este gradul de resimțire a stării de eliberare / libertate, ca și cum ți-ai fi luat o piatră de pe inimă, iar, de aici până la a-ți degaja drumul din realitate de moloz / pietre, nu este (totuși!) o distanță incomensurabilă! Se întâmplă să rămâi o vreme „sub apăsare”. Dar - înclin să cred - toate la timpul lor!

Mulțumesc,
Gânduri bune, D.

Ştiu numai că aici, la mine, este vorba despre legile ospitalităţii (cf. lămâie [= un fel de... pâine!?) cu sare) proprii, specifice Iubirii, aşa cum, desigur, eu o vizualizez în acest viitor volum.

N-am înţeles ce-i cu Block-ul?!