​I am the designer of my own catastrophe

//

ne-au trebuit ani de zile să ajungem aici.
sa fim printre acești contrabandiști ai fericirii.
nici noi nu știm cum ne-am născut.

printre terminațiile nervoase ale orașului
e lumina aceea care mă face să mă aplec asupra ghetourilor.
acolo, pe coridoare întunecate și vii
văd oameni și copii vânzându-și unul altuia drogurile.

e o căldură plăcută când scriu despre asta.
200 de filamente se aprind și se sting.

în clădirile acestea părăsite nu mai
locuiește nimeni. doar cei care ne fură
nopțile cu glasurile lor disperate căutând să rămână în viață.
nopțile noastre ca niște pastile de somn.

alergăm pe culoare întunecate
200 de filamente se aprind / se sting
zonele de intersecție sunt undeva pe la mijloc
într-o cameră plină cu napalm și frunze.

te văd pe culoar înaintând înspre mine.

dar eu sunt doar un animal viciat, ținut
într-o cușcă. o închid o deschid
și mai primesc o doză de tristețe sau fericire.

mi-au trebuit ani de zile să ajung aici
în acest cartel al drogurilor și nu voi pleca.
nu mă întorc în orașul sufocat de normalitate și somn.

sunt acest animal hăituit care
suferă în tăcere.
neputința de a schimba ceva înspre
rău sau înspre bine.

armele noastre sunt date de dumnezeu.
dumnezeu este stăpânul nostru
de când ne-am născut.

e o caldură plăcută să scriu despre asta.
cele 200 de filamente se conectează la creierul meu și îmi
dictează să scriu de fapt, despre:
moarte
furie.
și
frică.