babel

Afară ninge norii sunt aproape de pământ

las geamurile deschise să intre zăpada

Tu n-ai spus niciodată ca inima mi se poate umfla de la ea

Și inima mi se va face moale

Va fi o inimă obișnuită

un aparat care pompează

Lichide.

pe unde vrei să umblu?

mașina e deja aici.

La distanță de mine alt om.

Și calciu și sângele și oasele lui sfărâmate.

Mă sui și plec

prin ninsoarea care curge

din norii vălătuci

direct în venele mele.

Unde vrei să mă duc?

mașina a plecat deja.

eu am rămas în minte cu omul ce are totul sfărâmat în el

mai puțin inima.

îi pompează mai departe lichide

hemoglobina plasma durerea

în cutii separate.

în noapte parcă a explodat o bombă atomică

iar fulgii de zăpadă sunt ca niște confetti

gri metalizate strălucitoare.

motorul mașinii toarce liniștit.

aud sunetul unui prunc care plânge.

cuvintele nu îmi vin. lacrimile nu pleacă din ochii obosiți.

la distanță de mine alt om.

din corpul meu încep să cadă cărămizi albe.

mai e o cutie.

ce vrei să pun în ea.

inima, pruncul, oamenii?

sunt o femeie care a plecat la război

îmi caut bărbatul printre ruine.

simt că e viu

așa ca omul ce are totul sfărâmat în el.

mai puțin inima.

îi pun pruncul în brațe.

de departe oamenii ne văd.

un tablou gen natură statică.

un bărbat întins pe pământ

o femeie cu o basma pe cap aplecată asupra lui

și un prunc care nu se mai mișcă.

suntem toți înveliți într-o pânză groasă de sac.

înăuntru e cald.

avem multe cutii lângă noi. avem ochii

albaștri ai bebelușului care încă clipește.

mașina a plecat.

după explozie am rămas doar noi.

afară încă ninge. norii sunt și mai aproape de pământ.

prin găurile pânzei de sac

vedem fulgii ca pe niște linii de cod binare.

vedem realitatea scrisă undeva cu mult înainte

în routinele unui computer.

știm că suntem ceva ca un film care rulează la nesfârșit

pe niște ecrane.

începem să fim mai bine.

cred că suntem primul reel despre cum învață

oamenii să fie fericiți

în ger, în dezastre, în războaie, în mizerie.

cred că suntem primul videoclip în care zâmbim după

ani și ani de tensiune, luptă și iarnă continuă.

o lume aspră și frumoasă.