Poezie
Adăpost
1 min lectură·
Mediu
dimineață mi-ai bătut la ușă înfrigurată
aveai nevoie de un suflet-haină să-ți acopere tăcerile
în jurul tău plângeau emisferele iar lumea beată
râdea râdea înfiorător a iarnă și moarte
și valsul acela din ochii tăi
valsul acela n-am să-l uit niciodată
sacadat lacrimile se prindeau de mâini
într-un un-doi-trei un-doi-trei nesfârșit
din păru-ți cuib mi-aș face și-alene
aș stinge toate întristările demonilor
cu picături de sânge din sângele suferinței tale
te-am mângâiat cu privirea în palme
te-am învelit în sufletul meu cu teamă
să nu cumva să dispari înainte de-a-ți spune
cât de mult eu și cât de puțin timpul
te-aș face eu ca eul de mine încet să dispară
mi-ai spune că ți-e prea mult lumea asta
lumea asta de tină și vise și vise din tină
dar mâinile împreună opri-vor înghețul
și vom avea căldura de haină mereu
iubi-te-voi îmbrățișărilor fără frica miezului nopții
doar dacă doar dacă ai vrea
cu mine să zbori fără păsări și aripi
ai intrat acum simte-te bine
până ce tu altarul din mine
mi te vei face templu
033473
0
AM
