Poezie
Să te cunosc
1 min lectură·
Mediu
clipe de grâu cu vântul
prin lanul dorurilor noastre
de mâine-mpreună și cerul
nemișcat așteptând împlinirea
treceai auriu potecilor
prafului răzvrătit încă o dată
pășeau macii în urmă-ți
spre-o ultimă legănare întreagă
se oprise pămîntul mângâierii
de aer rotocoale vizibile
copilul trecutului ne cere
o șoaptă la piept să îl strângem
printre spice de bronz și răcoarea
pădurii din zarea prea zare
să rămână cu noi să ne fie icoană
surâs inocent de fecioară nebună
nemurire să-i fim măcar numai o dată
034350
0
Poemul tău îmi aduce aminte de frumusețea verilor, când lanurile își prind în cosița lor flori roșii de mac. Prima imagine ar fi asta, apoi mă transferi ușor spre frumusețea unui sincer sentiment cel al copilăriei, nu departe de lumea pe care de fapt ai vrut să ne-o prezinți, acel sentiment curat al iubirii ușor intuite, dar ascuns dincolo de cuvinte. Un dar după versurile tale:
de mâine proaspăt prin zidurile străvechi vântul te caută
în legănarea grânelor asemeni zilelor pe umerii lăsați
se răzvrătesc macii sub jertfa pașilor tăi
dorul cu ochiul blând te caută cuvânt
în rotocoale de mângâieri
pădurea banală și trufașă stă cu porțile deschise
să-mi te fac icoană
întru nemurire
copilărie