Daniel Olariu

Împins in abis, descurcă-te române, Prin deltă, câmpie sau munții cu brazi, Când toate-s pierdute, din ce mai rămâne, Ajută-mă,Doamne, s-ajung până mâine Cum ieri ai făcut să ajung până

Nu sunt vreun înger sau vreun sfânt, Din iad venit, în iad cobor. Las totu-n urmă lăcrimând, Voi m-ați adus pe-acest pământ, Părinți, lăsați-mă să mor… Strigați-mi numele-n pustiu Dar nu îi

Las totul în urmă și plec mai departe Să trec peste toate și tot ce eram Mă pierd în iluzii și speranțe deșarte Căci nu am regrete, nici frică de moarte Și nici un motiv să rămân nu mai

Eu nu-mi doresc aripi să zbor, Rămân să spun ce am de spus, Mai am o virgulă de pus Și două puncte de decor. Lacrimi în ochii tuturor, Lași deveniți acum eroi, Fapte mânjite cu noroi Le

Un suflet bun dar prea pustiu, Privire blândă dar prea tristă, Înger căzut în suferință Întors spre rai mult prea târziu. Mergem pe drum, ca doi străini Ce nu s-au cunoscut vreodată, Ecou în

Străin de tot… pe-același drum, de tot și ea străină Dar mă opresc pentr-un minut, parcă-așteptând să vină O văd trecând atât de tristă și de nepăsătoare Dar dacă sunt doar un străin, atunci de ce

Sa fi stiut ca ma vegheaza de-acolo de-undeva I-as darui toata iubirea si toata viata mea Dar cand privesc in jurul meu razboaie, boli si ura Nu pot sa caut alinare in chipul din pictura...

Soarele-ți pare mult prea rece Și cerul tot e prea pustiu Când nimeni nu mai înțelege Te-ntorci spre mine prea târziu Depui coroane pe sicriu Să-nvii ce-a mai rămas din mine Rămân o simplă

Nu agreez forma lipsită de substanță, așa cum nu cred în existența substanței fără formă… Îmi iubesc frații pentru că suntem părți ale aceluiaș întreg, Îmi iubesc părinții pentru că eu

De ce credem in Dumnezeu, Allah, Budha, s.a.m.d. ? De ce devenim sclavii unei religii si apoi respingem si denigram toate celelalte religii? De ce zeul in care crezi tu este intotdeauna cel adevarat

Am învățat singur să zbor Când am fost izgonit din ceruri Unele răni încă mai dor Altele au pierit în vremuri Nu mai am forțe să mă lupt Se-așterne peste gânduri seara Cad în genunchi

Înger rănit, născut din rânduri, Rămâi cu noi, măreț poet, Ne’ai pus în suflete și gânduri, Metaforă și epitet. Rămâi cu noi, iubit părinte, Să ne îndrumi când rătăcim, Pictezi tablouri din

Ziua unu… înca o stea a apus, încă o viață a apărut fără ca nimeni să bage de seamă. O stea neprețuită lasă locul unei vieți neînsemnate. Da… așa am apărut eu. Accidental… martorii au părăsit locul

Singur în pat, cu ochii-nchiși Și-o lacrimă arzându-mi fața Când mă gândesc că dimineața Mă voi trezi din nou din vis Nu pot să-ți spun ceea ce simt Nici toate câte le gândesc Dar crezi când

Văd doi bătrâni, se țin de mână Și-adună zeci de primăveri Luptând cu timpul împreună Nu simt nici frică, nici dureri Pe chipul lor sculptat de lacrimi, Nu căuta tristeți, că nu-s Trecuți

Când ochii nu mai vor să vadă, Nici inima să mai îndure, Închis în încăperi obscure Mă iau cu îngerii la sfadă Am scrijelit în cărămidă Povești ce n-au cum să le șteargă Fără să-i fac să

Numiți-mă înger și dați-mi voință Din pulberi de stele putere să sper Puneți-mi în suflet un strop de credință Și-arătați-mi și drumul ascuns către cer Numiți-mă demon și dați-mi o viață Să-i

Sortit să pierd de la-nceput Nu mi-a rămas decât cuvântul Mă lupt cu gândul c-am pierdut Sau poate mi-am pierdut doar gândul Tulburătoare precum marea Și schimbătoare precum vântul Când alții

Azi nu mai cred în Dumnezeu, În farmece și fapte bune… Azi nu mai cred în rugăciune, Azi nu mă simt deloc evreu. Demoni zâmbesc cu chip angelic Când voi vă închinați la falsuri, Urgia miilor

Să întelegi n-ar fi de-ajuns Nici chiar o mie de cuvinte Căci nimic nu e mai presus Ca dragostea unui părinte Icoană în inima ta Îngerii tăi, mamă și tată, Strălucitori precum o stea Ce nu

Am început de mic să scriu Nu doar de dragul de a scrie Am regăsit în poezie Flacăra ce mă ține viu Mi-am dedicat întreaga viață Să vindec suflete ce dor Să le dau aripi tuturor În inimi să

Ne întelegem ca doi gemeni Uniți de aceeași soartă Ca două picături de apă O, Doamne, cât de mult îmi semeni Mi’alini durerea cu un zâmbet În clipele cele mai grele Precum lumina unei

Se’aude’n zori cornul sunând Părinții’n poartă stau plângând Noi cu privirea înainte Și’un ochi lăcrimând Plecăm cântând imnul în cor Lumină’n ochii tuturor Și’n piepturi toți purtam cu