Descurcă-te, române
Împins in abis, descurcă-te române, Prin deltă, câmpie sau munții cu brazi, Când toate-s pierdute, din ce mai rămâne, Ajută-mă,Doamne, s-ajung până mâine Cum ieri ai făcut să ajung până
Părinți, lăsați-mă să mor…
Nu sunt vreun înger sau vreun sfânt, Din iad venit, în iad cobor. Las totu-n urmă lăcrimând, Voi m-ați adus pe-acest pământ, Părinți, lăsați-mă să mor… Strigați-mi numele-n pustiu Dar nu îi
In lanturi
Las totul în urmă și plec mai departe Să trec peste toate și tot ce eram Mă pierd în iluzii și speranțe deșarte Căci nu am regrete, nici frică de moarte Și nici un motiv să rămân nu mai
Eu nu-mi doresc aripi să zbor...
Eu nu-mi doresc aripi să zbor, Rămân să spun ce am de spus, Mai am o virgulă de pus Și două puncte de decor. Lacrimi în ochii tuturor, Lași deveniți acum eroi, Fapte mânjite cu noroi Le
Un străin
Un suflet bun dar prea pustiu, Privire blândă dar prea tristă, Înger căzut în suferință Întors spre rai mult prea târziu. Mergem pe drum, ca doi străini Ce nu s-au cunoscut vreodată, Ecou în
O străină
Străin de tot… pe-același drum, de tot și ea străină Dar mă opresc pentr-un minut, parcă-așteptând să vină O văd trecând atât de tristă și de nepăsătoare Dar dacă sunt doar un străin, atunci de ce
Raspuns unui credincios
Sa fi stiut ca ma vegheaza de-acolo de-undeva I-as darui toata iubirea si toata viata mea Dar cand privesc in jurul meu razboaie, boli si ura Nu pot sa caut alinare in chipul din pictura...
Târziu
Soarele-ți pare mult prea rece Și cerul tot e prea pustiu Când nimeni nu mai înțelege Te-ntorci spre mine prea târziu Depui coroane pe sicriu Să-nvii ce-a mai rămas din mine Rămân o simplă
Străin printre îngeri
Am învățat singur să zbor Când am fost izgonit din ceruri Unele răni încă mai dor Altele au pierit în vremuri Nu mai am forțe să mă lupt Se-așterne peste gânduri seara Cad în genunchi
Omagiu marelui poet
Înger rănit, născut din rânduri, Rămâi cu noi, măreț poet, Ne’ai pus în suflete și gânduri, Metaforă și epitet. Rămâi cu noi, iubit părinte, Să ne îndrumi când rătăcim, Pictezi tablouri din
Aș fi crezut în Dumnezeu
La rugile câte am spus Atunci când îmi era mai greu Dacă aș fi primit răspuns Aș fi crezut în Dumnezeu Am înțeles că’i doar un chip O simplă pată pe’un tablou Mai efemer ca praful fin Ce se
Cu aripile frânte
Singur în pat, cu ochii-nchiși Și-o lacrimă arzându-mi fața Când mă gândesc că dimineața Mă voi trezi din nou din vis Nu pot să-ți spun ceea ce simt Nici toate câte le gândesc Dar crezi când
Răzbind prin timpuri
Văd doi bătrâni, se țin de mână Și-adună zeci de primăveri Luptând cu timpul împreună Nu simt nici frică, nici dureri Pe chipul lor sculptat de lacrimi, Nu căuta tristeți, că nu-s Trecuți
Povești de altădată
Când ochii nu mai vor să vadă, Nici inima să mai îndure, Închis în încăperi obscure Mă iau cu îngerii la sfadă Am scrijelit în cărămidă Povești ce n-au cum să le șteargă Fără să-i fac să
Numiți-mă înger…
Numiți-mă înger și dați-mi voință Din pulberi de stele putere să sper Puneți-mi în suflet un strop de credință Și-arătați-mi și drumul ascuns către cer Numiți-mă demon și dați-mi o viață Să-i
Gânduri ascunse
Sortit să pierd de la-nceput Nu mi-a rămas decât cuvântul Mă lupt cu gândul c-am pierdut Sau poate mi-am pierdut doar gândul Tulburătoare precum marea Și schimbătoare precum vântul Când alții
Codex gigas
Azi nu mai cred în Dumnezeu, În farmece și fapte bune… Azi nu mai cred în rugăciune, Azi nu mă simt deloc evreu. Demoni zâmbesc cu chip angelic Când voi vă închinați la falsuri, Urgia miilor
Dragoste de părinte
Să întelegi n-ar fi de-ajuns Nici chiar o mie de cuvinte Căci nimic nu e mai presus Ca dragostea unui părinte Icoană în inima ta Îngerii tăi, mamă și tată, Strălucitori precum o stea Ce nu
Ego
Am început de mic să scriu Nu doar de dragul de a scrie Am regăsit în poezie Flacăra ce mă ține viu Mi-am dedicat întreaga viață Să vindec suflete ce dor Să le dau aripi tuturor În inimi să
Precum doi gemeni
Ne întelegem ca doi gemeni Uniți de aceeași soartă Ca două picături de apă O, Doamne, cât de mult îmi semeni Mi’alini durerea cu un zâmbet În clipele cele mai grele Precum lumina unei
Steagul tricolor
Se’aude’n zori cornul sunând Părinții’n poartă stau plângând Noi cu privirea înainte Și’un ochi lăcrimând Plecăm cântând imnul în cor Lumină’n ochii tuturor Și’n piepturi toți purtam cu
În ultim ceas
Să lupt n’aș mai avea voință De’ar fi să pier în neștiut Dar aș mai cere un minut Să’mi pun o ultimă dorință O dată doar să mai ascult Suava’ți voce tremurândă Să’ți spun cât îmi lipsești de
Odă bravului soldat
Din iarba câmpurilor roșii ies aburi încărcați de sânge Se-aude vântul suspinând și glasul codrului se frânge Scuturi sfărmate pe pământ și săbii ce țin loc de cruce La capul bravului soldat,
Carpe diem
Adormi cu lacrimi reci pe față… Asemeni unei șoapte-n vânt A mai trecut o zi din viață, și vor mai trece până când Eliberat de-un jurământ, un fluture naiv se-nalță, Uitând de florile de gheață ce
