Daniel Ionuț Vasile

Înainte ca Herta Muller să fi luat Premiul Nobel, niciun suflet de om, nici de pe acest site, ori de pe altele, nu scria vreun cuvânt despre ea, dar acum, a reușit cumva să capteze atenția multor indivizi, aceiași care nu cu mult timp în urmă nici nu știau că există. Rezultă de aici că dacă nu ar fi luat acel premiu, ar fi rămas în continuare o necunoscută, pentru români, căci se vede că străinii au apreciat-o mai mult decât conaționalii săi. Mi se pare că nici acum nu se arată prea dornică de a reveni în țară, înapoi la turmă.

Desigur, nu putem acum nici să devalorizăm instinctualitatea cu totul, căci ea este într-adevăr o componentă esențială care intervine în procesul decizional al oricărui individ, ba mai mult decât atât, ea compromite claritatea și logica rațiunii. Ați scris un text care aduce în discuție o tematică interesantă.

O singură mențiune aș dori să fac, anume că misticismul este puțin desuet, și nu tocmai valabil în societatea actuală, astfel nu cred că mai poate fi interpretat drept motivație sau factor prin intermediul căruia un individ să poată fi ademenit spre o ideologie sau alta. Acum această deplasare se înfăptuiește în virtutea unor considerente cu mult mai raționale, cum sunt cele de ordin economic. Oricum, este interesantă și această perspectivă.

Domnule Anton Vasile, vreau să vă felicit pentru acest eseu, care este un adevărat tur de forță, uimitoare fiind capacitatea dumneavoastră de a trasa o legătură conexă între toate aceste evenimente și informații; argumentația însăși, este foarte clară și justificată. Ați așezat discursul, într-o structură bine articulată care vădește pe deplin soliditatea cunoștințelor și a concepțiilor despre existență. V-am citit cu drag, putând afirma acum că această lectură mi-a prilejuit dodândirea unor noi perspective.

Interesantă ideea în sine, conceptual vorbind, este ceva nemaiîntâlnit acest Dumnezeu cu chip de om. Deși ar putea fi explicată și în alți termeni, spre exemplu, este necesar să existe un astfel de corespondent între noi și Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât în Biblie spune că noi suntem clădiți după chipul și asemănarea Sa. Un text care te îndeamnă la meditație.

Felicitări domnule Adrian Munteanu pentru activitatea pe care o desfășurați. Să auzim numai de bine.

Felicitări Doru, mă bucur să văd cum se afirmă un om care își merită pe deplin prețuirea. Să ai parte de zile împlinite.

Felicitări, este un text bine scris, o expunere clară, iar citatele sunt binevenite. Este un fragment de istorie remarcabil, care uite că poate uneori, să fie și poetică.

Domnule Adrian Suciu, comentariul dumneavoastră merită o replică.
1. Mă bucur să constat cum ați vazut că prostia poate fi democrată, dar mă întristez constatând eu însumi cum inteligența poate fi totalitară.
2. Oricare concurs are într-adevăr criterii organizatorice, cât și valorice, dar asta nu implică și condiția ca ele să se excludă reciproc.
3. Nu ne obligă într-adevăr nimeni să participăm, dar nici nu ne poate împiedica să semnalăm eroarea de procedură.
4. Organizatorul are dreptul să impună regulile considerate utile demersului său, atâta timp cât demersul în chestiune este el însuși legitim.
5. Nu pune nimeni la îndoială probitatea membrilor juriului, ci doar bunăvoința acestora de a susține un dialog.
6. Nimeni nu acuză acest juriu, ci doar procedura de care face uz juriul în cauză.
7. Iar clonele nu sunt un argument sustenabil din punct de vedere rațional.
Cu respect, Daniel.

Printre cuvintele pe care le-ați scris se găsesc câteva adevăruri care se cer a fi evidențiate:
\'(...) nivelul nu certifică valoarea, e doar un mod de control al unor oameni care apreciază după valorile lor.\'
Aveți dreptate, dacă nivelul nu certifică valoarea literară, putem deduce atunci că acest criteriu reflectă și considerente de ordin subiectiv.
Aș dori totodată să vă răspund și la întrebarea:
\'Ce mă oprește pe mine să dau proxi și să fac un cont și apoi să postez?\'
Evident că dacă ați crea o clonă, ați participa prin ea la concurs și să presupunem că ați și câștiga, cum s-ar mai putea apoi să mergeți (dumneavoastră sau clona?) să vă primiți premiul?
Apoi:
\'Faptul că ni se dă o șansă ar trebui apreciat mai mult.\'
Ce șansă le-ați acordat celor cu nivel 0?
Deși păstrez o anumită simpatie părerilor doamnei Goea Maria Daniela și domnului Ștefănescu Romeo Nicolae, trebuie să fiu de acord totuși și cu părerea doamnei Florentina-Loredana Dănilă: acesta este un concurs unde din start criteriul eliminator este nivelul, care așa cum spuneați și dumneavoastră mai înainte, nu certifică neapărat valoarea literară.
Multă baftă participanților.

Ãsta e un \"concurs\" așa cum numai pe la români se organizează. Nu înțeleg de ce îl mai numiți \"concurs\"
Nu era mai simplu să vă întâlniți voi între voi și să vă acordați premii unii altora?

Felicitări domnule Parfenie, ați reușit și un poem simpatic concomitent cu atingerea unui numar cu adevarat impresionant de creații literare. Multă baftă în continuare și credință.

Domnule Adrian Firica, de ce vă mai preocupă după atâta timp acele evenimente?
Știm că multe dintre ele au fost minciuni și nedreptăți, cum se întâmplă de obicei în țara noastră, așa e obiceiul pe la români; și multe alte considerente banale... Singurul lucru care contează din punctul meu de vedere este următorul: în ce măsură și prin ce mijloace putem noi să schimbăm, sau măcar să sperăm a schimba ceva în bine acum? Chiar acum, în prezent, nu după ce-om muri, sau or mai muri și alții degeaba, despre care să se mai spună alte minciuni în continuare. Mie îmi apare evident, nu știu însă ce credeți și dumneavoastră, că epistema socială globală, care determină și mersul țărișoarei noastre, se îndreaptă spre un viitor macabru. Dar de ce macabru, că doar totul este atât de luminos? Tocmai din pricina faptului că prin fiecare zi care-și încheie cursul, centralizarea marilor puteri se consolidează tot mai mult. Nici nu mai este logic în prezentul pe care îl trăim să ne amăgim cu gânduri și speranțe de imposibile schimbări. Acum lucrurile, grație sistemului economic global (care a rămas singurul criteriu valoric al speciei umane) decurg frustrant de liniar și cauzal. Nu mai apar variabile în acest sistem, nu au cum să mai apară.
Atâta timp cât nu ne schimbăm prioritățile, nu facem decât să consolidăm ceea ce ne face nefericiți pe toți.

Doamnă Ottilia Ardeleanu, acest text este o ficțiune? Sper că nu l-ați trăit dumneavoastră...
Altminteri, are calități literare evidente.

Domnule Petru Teodor, ați lăsat aici un răspuns foarte bine gândit, o singură precizare îmi mai îngădui, afirmațiile mele, din câte pot vedea eu, nu se contrazic logic. Nu cred așadar să mă fi rătăcit în vreun punct al raționamentului. Să reluăm enunțul citat:
ca să-mi dau seama că de fapt nimic nu contează și că oricând pot aduce universul pe noptieră DEOARECE sunt un om special (am scris cu majuscule cuvântul care ne interesează pe noi).
Acum să reiau și afirmația mea:
dacă nimic nu contează, înseamnă că este absolut banal faptul că ai putea aduce universul pe noptieră, deci nu ai putea fi nici un om special pentru că poți face asta (presupunând că s-ar putea), de unde rezultă faptul că, nefiind un om special, îți închpui doar că ai adus universul pe noptieră
Cea mai importantă aici este condiționalitatea logică pe care o implică cuvintele doamnei Carmen Manuela Măcelaru: astfel, dânsa ne spune că poate aduce universul pe noptieră, NUMAI datorită faptului că ESTE un om SPECIAL, altmineri, în cazul în care ar fi un om obișnuit (la fel ca oricare dintre noi) i-ar fi imposibilă o asemenea înfăptuire. (Eu aș mai adăuga faptul că o astfel de afirmație, este din capul locului ilogică și nedreaptă, pe fundamentul căreia se pot articula alte erori cu atât mai grave). Așadar, ceea ce am spus eu, referitor la faptul că dumneaei doar își închipuie că a dus universul pe noptieră, nu este o simplă presupunere ci decurge din stricta cauzalitate logică a cuvintelor sale.
Și haideți să luăm în considerare și următoarea ipoteză, tot a doamnei Carmen Măcelaru, aceea că: nimic nu contează. În cazul în care dânsa are dreptate și într-adevăr NIMIC nu contează, atunci întreaga noastră logică nu are nici un fundament posibil în virtutea căruia să-și poată asuma pretenția de a fi corectă, iar efortul nostru de a gândi (așa cum putem), respectiv cel al doamnei Carmen Măcelaru de a scrie poezie, este absolut inutil. A nu conta NIMIC, este o evidentă contradicție în sine ce exclude posibilitatea articulării oricărui construct rațional. Spre exemplu dacă dumneavoastră vreți să-mi demonstrați că aveți dreptate și eu mă înșel, asta înseamnă că logica dumneavoastră are în mod necesar nevoie de sprijinul unui adevăr pe baza căruia să vă puteți întemeia afirmațiile, adevăr care CONTEAZÃ în aceeași măsură și pentru mine și pentru dumneavoastră, altfel spus un adevăr universal. Dar doamna Carmen Manuela Măcelaru nu poate fi de acord cu un astfel de lucru deoarece a spus că NIMIC (nici adevărul universal) nu contează.
Dacă eu greșesc, recunosc atunci când o fac.
Poezia doamnei Carmen Manuela Măcelaru este una foarte reușită, eu nu pot să scriu poezii atât de frumoase, atâta doar că nu mă pot acomoda cu maniera aceasta de a scrie, sunt un om de modă veche.

Ei, nu mă refeream la logica poemului, spui numai lucruri interesante, nu spun că sunt și bune, dar deosebite sunt, cu siguranță, spre exemplu chiar acesta de acum:
ca să-mi dau seama că de fapt nimic nu contează și că oricând pot aduce universul pe noptieră deoarece sunt un om special
Îmi place așa, cum s-ar articula logica lor, dacă nimic nu contează, înseamnă că este absolut banal faptul că ai putea aduce universul pe noptieră, deci nu ai putea fi nici un om special pentru că poți face asta (presupunând că s-ar putea), de unde rezultă faptul că, nefiind un om special, îți închpui doar că ai adus universul pe noptieră, prefigurând în cele din urmă posibilitatea ca în tot acest parcurs ideatic, ceva să conteze până la urmă, dar care rămâne insesizabil, și nu-l poți atinge, deoarece nu ești un om deosebit, ci la fel ca oricare altul, ce caută fără a găsi și cugetă fără a ști. S-ar putea să conteze doar căutarea și conștiința, dar, fiind și eu un om la fel ca tine, nu pot cunoaște ceea ce este prin esență insesizabil.

Las și eu un semn aici, să pot reveni să-l mai citesc. Un eseu foarte bine documentat, foarte actual. Plus că tema în sine, este tratată într-o manieră individuală destul de originală, totodată logică și justă. O lectură bună.

De ce îți place să consolidezi iraționalitatea? Crezi că dacă te îngropi suficient de adânc în estetic, vei scăpa de atingerea legității? Astea sunt în fapt una și aceeași întrebare nerostită. Din imparțialitatea adevărului vezi că se face o prea frumoasă incertitudine ce devine (culmea!) precum o cămașă de forță pe care te vei feri de a o îmbrăca tu, dar le-o vei impunne altora (va trebui să îi forțezi s-o îmbrace, căci nu-o vrea nimeni, este pângărită de prea mult sine). Altminteri poetic ca întotdeauna, dar... numai foi albe și atât, oamenii sunt singuri în ele.

Pe mine mă intrigă maniera asta modernă de a face poezie. Rezultatul este fără îndoială poetic, dar mă face să caut a-mi reprezenta forma viitoare spre care se va îndrepta poezia, plecând de la cea prezentă. Acum nu se mai face poezie decât pentru a surprinde sentimentul, emoția în cuvinte, în afara oricăror canoane sau tipare. Și obiectul poeziei însăși pare să se fi desprins de orice norme, la fel ca lumea în care trăim.

Din poezia asta am avea câte ceva de învățat, mai ales eu o găsesc semnificativă. Ilustrezi o bună idee aici, chiar dacă este greu de însușit pentru noi oamenii. De obicei noi preferăm să nu luăm nimic de la capăt, ci, dacă este posibil, am vrea să găsim totul gata făcut, apoi decât să ne bucurăm. Asta este o mare ispită pentru oricine. Din păcate, oamenii au nevoie de stabilitate, iar dacă vor totuși să cunoască o diversitate a posibilităților existenței și ale spiritului, ar prefera ca acestea să fie numai dintre cele dezirabile care ar putea fi trăite. Nu cred că vreun om, în mod conștient și intenționat ar dori să cunoască ce trăiri ar experimenta dacă i s-ar prăbuși casa, dar ar dori negreșit să cunoască sentimentul împlinirii unei dorințe. Viața însă nu ține cont de ceea ce vrem noi și ne aduce în cale ceea ce ne-am aștepta mai puțin să întâlnim. Dar îmi place atitudinea pe care o degajă această poezie. Multă baftă în continuare.