În ce lume trăim?!

În ce lume trăim?! (Pledoarie pentru o nouă Românie) Moto: A medita înseamnă a filosofa; a filosofa înseamnă a medita. Să filosofăm deci asupra condiției noastre în lumea globalizării! 1)Despre adevăratele valori ale existenței Moto: ,,M-am lăsat înșelat nu numai de către cei vicleni, ci și de cei nebuni; m-am încrezut în oricine mi se înfățișa și-mi spunea vorbe frumoase.’’ - Pestalozzi Cât valorăm noi românii în UE? Ce este valoarea? Ce înseamnă o inimă de român?! Exasperarea și dezgustul - instrumente de analiză politică?! Există o psihologie a binelui prin rău? Despre inteligența instinctuală și inteligența umană Cum se transformă omul în animal? Cum se structurează grupările oligarhice în democrație Unde se află infernul? Suntem noi românii neguvernabili? Politicienii – pedagogii sau demagogii națiunii? Societatea română - o societate a mefienței! Veșnicul Urs păcălit de vulpe. Despre valorile fericirii. În cursa globalizării ce valoare are românismul? Ce reprezentă România în ochii străinătății? Cât valorăm noi în străinătate? ,,Nu suntem iubiți în străinătate!’’ afirma Nicolae Iorga, în articolul ,,Apărarea noastră în străinătate’’, apărut în Neamul românesc în 18 septembrie 1935. Nici astăzi, după mai bine de 70 de ani, nu suntem iubiți în străinătate. Iubiți și admirați sunt aceia care produc adevăratele valori. Și pe vremea profesorului Iorga și astăzi, străinii nu găsesc alte valori la români, decât femeile noastre frumoase. Oare doar erotismul româncelor este singura noastră valoare? Umilitoare valoare. O democrație, spre deosebire de oricare alt regim politic, este regimul cel mai deschis creației valorilor. Dar noi ce valori creem? Dar ce este valoarea? Valoare este proximitatea unui ideal. Această categorie axiologică este afirmată, confirmată sau infirmată de ceilalți semeni. O valoare nu este reală doar pentru faptul că un lucru aparține puterii ( vezi Platon - dilema lui Eutyphron). Solemnitatea puterii poate induce teamă, dar nu poate impune valori. Valoarea este dată de adevăr și nu de minciuna unui om politic. O valoare reală impune respect, dacă produce un bine pentru comunitate. Lucrurile nu sunt drepte fiindcă oamenii politici le iubesc, ci lucrurile drepte trebuie să fie iubite de oamenii politici. Cu cât o valoare este mai apropiată de un anume ideal, cu atât impune mai mult respect: o valoare se impune prin tendința spre un ideal uman prin rodul activități creative, autentice, realiste și mai ales morale. Valoarea, ca rod al creației, fie materială, fie spirituală este generatoare de stimă și admirație. Cea mai mare valoare, a produselor materiale și spirituale create, este dată de inteligența și energia creativă investită în actul creator și implicit, de efectul benefic care îl aduce produsul creat, oamenilor. Un popor este apreciat după starea sa morală, după munca sa creativă, după virilitatea actelor sale politice și după valorile create. Nu după acțiunile instinctuale ale unui lider politic. Valoarea este criteriul axiologic pe care se fundamentează știința, arta, morala, politica. Dorim lucrurile bune , respectiv acele lucruri care sunt reperele morale ale umanității: adevărul , dreptatea, binele frumosul, dar nu dorințele noastre conferă valoare acestor lucruri, doar pentru că le dorim , ci pentru că ele sunt bune. Tot ce este creativ e bun, tot ceea ce este distructiv e rău. Actul creativ este cel care dă valoare unui lucru. Creativitatea ține de fondul spiritual divin din fiecare din noi, de calea adevărului și iubirii ( să amintim de mitul biblic al creație: ,,Dumnezeu s-a uitat la toate ce făcuse; și iată că erau foarte bune,Geneza 1- 31). Din nefericire, noi românii nu producem valori autentice sau producem valori îndoielnice, atât materiale cât și spirituale. Importăm mai multe valori decât le producem. Și-atunci cum ne integrăm în UE? Suntem acceptați în UE, doar pentru forță de muncă primară și pentru materiile prime, cât a mai rămas de exploatat? Sau suntem doar piață de desfacere a valorilor lor materiale? Am fost primiți în NATO doar pentru carne de tun? De ce nu suntem exportatori de înaltă tehnologie și spiritualitate românească? De ce exportăm doar materie cenușie și forță de muncă brută? De ce trăim cum trăim? Să fie din cauza metehnelor noastre sau din cauza slabei noastre pregătiri intelectuale? Să fie oare adevărat proverbul acela inventat de evreii trăitori pe meleagurile noastre, anume că românul își fură căciula singur?Să fim noi înșine păcălicii noștri? Să fie adevărata noastră problemă, problema morală? Sau gândirea noastră, dominant instinctuală, să acționeze autodistructiv? Ceea ce este distructiv, la om, ține de instinctualitate. Instinctualitatea capătă valoare numai în spațiul instinctualului, al metabolismului și al sexualului, dar nu are nici o valoare sau are o valoare profund negativă și distructivă în sfera rațional-umană, a comunicării și interacționării cu semenii. Oamenii care se abat de la calea de mijloc a moralității au grave afecte psihice. De regulă, aceștia suferă de inflație psihică și manifestă un profund dispreț față de ceilalți semeni. Calea dreaptă a binelui este calea morală. Calea morală ține de calea de mijloc a rațiunii – care este implicit și calea adevărului. Acela care păcătuiește prin minciună deformează adevărul, realitatea și existența umană. De aici decurg celelalte păcate – lăcomia, lașitatea, răutatea, necinstea, furtul, disimularea, delațiunea, ignoranța, trufia și imbecilitatea. Nu întâmplător, Socrate a spus că nimeni nu este rău cu bună știință. Doar instinctualul! În profunzimea sa, instinctualul este un ignar. Noi credem că nu doar ,,exasperarea și dezgustul’’, ci gândirea sa instinctuală l-a făcut pe Horia Roman Patapievici să producă afirmații scabroase despre etosul românesc, anume că ,,radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei, o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării’’ (H.R. Patapievici - Politice, ediția a V-a, p.61). E ușor să denigrezi, mai greu e să creezi, să găsești soluții. Din ,,exasperare și dezgust’’ orice matracucă de mahala poate arunca cu invective. O fi scris aceste injurii scabroase la adresa poporului român la supărare? Dar cum să scrie un cărturar la supărare? Un cărturar nu are voie să scrie la supărare. Nu are voie să folosească drept instrumente de analiză, exasperarea și dezgustul. Un cărturar trebuie să scrie în stare lucidă! Starea lucidă e o stare profund morală, obiectivă și creativă. Numai starea lucidă vede lucrurile în mod realist și este creativă . Un cărturar este creativ când construiește critic, când sugerează o soluție, o speranță, indică o cale, nu doar pune etichete scabroase unui întreg popor, sub presiunea psihică a exasperării și dezgustului. Analiza socio-politică realizată de ,,marele’’ nostru cărturar , H.R. Patapievici având ca instrumente ,,exasperarea și dezgustul’’,, nu urmează calea adevărului, ci a minciunii, a urii și a unui profund dispreț pentru semenii săi. Cine nu-i ca mine, nu are demnitatea de om, e un patibular. ,,De timpuriu, mărturisește el, relația mea dominantă cu semenii a fost disprețul.’’(H.R. Patapievici – Zbor în bătaia săgeții, p.50).’’ Această mărturisire, nu doar explică inflația psihică ( disprețul față de semeni indică o megalomanie inconștientă), dar ne dezvăluie și dominanta gândirii sale – instinctualitatea. După cum vom vedea și alte mărturisiri din eseul asupra formării, ne dezvăluie dominanta instinctuală a gândirii sale. Singura cale a unei adevărate filosofii a vieții este calea adevărului și iubirii, analiza critică rațională și nu etichetarea nihilistă. Deosebirea fundamentală între gândirea specific umană și gândirea instinctuală, e deosebirea dintre raționalitate și instinctualitate. A gândi rațional înseamnă a gândi uman, adică a căuta adevărul și a aspira spre bine. A gândi instinctual înseamnă a minți, a vicleni, a fura, a înșela. Toate acestea sunt specifice gândirii instinctuale și se regăsesc la majoritatea animalelor, dar mai ales, la oamenii cu gândire instinctuală. Poți să înfierezi anumite metehne, poți să faci o critică caustică asupra înclinaților duplicitare ale românilor, a dominantei lor instinctuale, dar nu poți pune etichete scatofile și urofile unui întreg popor. Și dacă faci o analiză de valoare, trebuie mai ales să propui soluții. Și Nietzsche a înfierat teribil creștinismul, dar nu s-a pretat la a emite etichetări scabroase. H. R. Patapievici găsește o justificare. ,,Tradiția de a scrie cărți pentru a face rău cu scopul de a face bine este veche.’’ ( H. R. Patapievici - Politice, Cuvânt înainte la ediția a doua, ediția a V-a , p.5). N-am aflat de o psihologie a binelui prin rău. Toate curentele psihologice propagă o psihologie a binelui prin stimulare pozitivă și nu una a negării totale a sufletului. N-am aflat despre o morală binelui prin rău. Nu am cunoștință despre nihilism să fi fost benefic pentru omenire. Negarea absolută a capacității poporului român de a produce valori e o analiză absurdă, falsă și jignitoare. Cu atât mai jignitoare, cu cât expresiile cu care H.R. Patapievici îi caracterizează pe români, țin de scatologie. O asemenea analiză provoacă mai degrabă efectul Golem: etichetarea cu răutăți , a unui individ sau a unei comunități, conduce în spirala vicioasă a unui rău și mai mare. Lumea noastră românească nu se îndreaptă, aplicându-i etichete scabroase, cum este aceea a ,,inimii românului ca un cur.’’ Ce-i inima românului? O inimă din care ies doar fecale și flatulențe, (,, melopeea fecalei’’ o numește Patapievici) nu sentimente. Ce-i românul? O ființă ineptă și arierată, fără sentimente? Un animal păros, un primat ce trebuie exterminat prin spânzurare? Oare noi, nu din oameni ne tragem, ne-a născut cumva vreun animal? Sau poate vreo primată, vreun cimpanzeu, cum i-a făcut Darwin pe englezi să creadă că omul se trage din maimuță! ,,Stupid people’’ a spus Silviu Brucan despre poporul romîn. Se prea poate că această sintagmă denigratoare să-i fi inspirat analiza politică lui H. R. Patapievici, instrumentată pe ,, exasperare și dezgust .’’ ,,Să fim serioși!’’ exclamă H.R. Patapievici absolut neserios. ,,Există probe foarte concludente care atestă că românul e intolerant , xenofob, violent-și-laș, retractil, agitat-și-abulic(termenii legați prin copulă formează o trăsătură unică).’’ (H.R. Patapievici – Politice, p. 49). A pune pe toți românii în aceeași oală e o aberație. Cel puțin o jumătate din populația României sunt oameni de încredere. Nu suntem degenerați toți ca cei din cetățile biblice, Sodoma și Gomora. Autorul în cauză nu are nici o autoritate morală, științifică sau sociologică ca să ne fie judecător suprem. Nu are nici sfințenia marilor mistici să o facă. Și ce merite l-au erijat pe H.R. Patapievici în Judecătorul nostru Suprem? ,,Avraam a zis: ,,Să nu Te mânii Doamne, dacă voi vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.’’ Și Domnul a zis: ,,N-o voi nimici pentru cei zece oameni buni.’’ (Genesa, Avraam mijlocește pentru Sodoma, 18,32 ). Nici dacă ar fi doar zece români buni, Patapievici nu este îndreptățit să pună asemenea etichete asupra tuturor românilor. Chiar dacă un procent mai mare de românii avem ca dominantă a inteligenței - gândirea instinctuală, în raport cu alte popoare, la care inteligența rațională, creativă există la un procent mai mare de indivizi, nu-l îndreptățește la jigniri impardonabile adresate semenilor. Chiar dacă numai 30 la sută dintre români își folosesc inteligența umană creativă, chiar dacă procentul cel mai mare suntem dominați de gândirea instinctuală, asta nu-i conferă autorului dreptul de a ne împroșca cu scârne. Cu o singură excepție! Numai dacă analiza sa din Politice, s-ar fi referit stricto senso la clasa politică, ei bine , să fi mijlocit ca Avraam în fața lui Dumnezeu, aș fi fost de acord cu eticheta patibulari adresată oamenilor noștri politici. Pentru o analiză pertinentă a clasei noastre politice ar fi fost de admirat. Dar astfel, nu pot să-l văd altfel, decât sunt chiar oamenii politici care l-au uns director la ICR, un patibular, asemenea lor. Noi credem că H. R. Patapievici suferă de o subterană frustrare, o puternică nevroză ce-i determină inconștientul să se proiecteze într-o nesocotită inflație psihică de Judecător fără prihană. Și chiar de-am fi din acest procent de romîni doar treizeci la sută oameni lucizi și creativi, nu ar avea dreptul la asemenea judecată. A spune despre noi românii, că „ suntem un popor cu substanță ,,tarată’’ este o nechibzuită exagerare. E un discurs extremist, un discurs al urii instinctuale, plin de țipete primare. ,,Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare, ochi mohorâți, maxilare încrâncenate, fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată și bolovănoasă. Moralmente, tonul general este dat de lașitate și ticăloșie, de vanitate și egoism meschin, de invidie joasă și delațiune lipsită de remușcări, de îngâmfare și bârfă… ”(H.R. Patapievici, Politice, ediția a V-a, p. 35). H.R. Patapievici este, în discursul său filosofic(sic!) din Politice și în fondul său sufletesc ,,moralmente abject’’, ca să mă folosesc de propria sa sintagmă. Românii sunt mai degrabă dionisiaci decât apolinici, veseli, nu încrâncenați. E un facies imaginar halucinant care pare mai degrabă să-l reprezinte pe el, nu e realitatea facială a românului. Dacă parțial suntem de acord, cel puțin cu viziunea ,, lașității și ticăloșiei, a vanității și egoismului meschin…’’, deși aceste tare sunt caracteristice, nu doar românilor, ci speciei umane în general, poate mai dominante la români, în general la cei cu sânge latin, cu adevărat specifice îndeosebi clasei noastre politice, abrutizată de putere . Într-un articol obedient președintelui jucător, găzduit în Evenimentul zilei, marele culturnic Patapievici întreabă într-un titlu incitant, care de fapt mai mult îl încriminează pe actualul președinte, al treilea din dinastia …escu de după revoluție, decât îl onorează: ,,Este Traian Băsescu un scelerat?’’ Fără alternativă! Articolul în cauză este la fel ca eseurile din Politice, plin de etichetări ( are o obsesie în scriitura sa pentru etichetări ) , e adevărat că nu scraboase ca în Politice, dar la fel de jignitoare. Conform celor afirmate în articol, ,,melomanii neciopliți’’ din sala Ateneului s-au metamorfozat în microbiști și l-au huiduit ,,în stil golănesc’’, pe ministrul culturii în momentul când a pronunțat numele sfânt(sic) al lui Traian Băsescu. Nu ne putem pronunța dacă Traian Băsescu este un scelerat, căile domnilor sunt ascunse, dar nu suntem în zona venialului când e vorba de șeful statului. Pot fi păcate omenești care sunt scuzabile și pentru un președinte de stat, deși pot fi impardonabile chiar și acestea, dar ,,păcatele’’ abuzului de putere și poziționarea repetată deasupra supremației legii, îl alătură, nu oamenilor politici, ci lumii interlope( cu câțiva dintre ei a stat la aceeași masă). În atare situație, melomanii pe bună dreptate l-au huiduit, învingându-și cele două inhibiții despre care vorbește onorabilul, aceea că așa ceva nu se face la Ateneu, și a doua, că melomanii s-ar fi făcut de râs. Dar oare cine se face de râs și face de ocară cu adevărat țara? Dar, după cum a descris H.R. Patapievic poporul român , format, nu din oameni, ci din ,, 23 de milioane de omuleți patibulari’’, putem întreba, la rândul nostru, parafrazându-i întrebarea: Este H.R. Patapievici un scelerat? Cel puțin la nivelul lui psihospiritual, răspunsul e un Da, convingător. Este ceea ce este un scelerat : mârșav, ticălos, criminal. Și după cum vom vedea nu greșim. Mărturisirile lui din eseul asupra formării ne dezvăluie acest facies ascuns de scelerat. De altfel, se poate spune despre toți intinctualii că au aceeași trăsătură de scelerați. Declarația autorului, anume că ,,nu mă văd în continuare scriind articole politice…’’(H-R. Patapievici – Politice, Cuvânt înainte la ediția a doua, Ed. Humanitas, p.8) are o explicație și o motivație: H.R. Patapievici și-a atins scopul. El nu poate mușca mâna stăpânului care l-a uns director al Institutului cultural român. Dar totuși mai scrie, erijându-se în apărător al clanului politic gangsteresc care l-a uns. Să fim atenți la derivele democrației originale românești ! Când într-o democrație un președinte structurează grupările politice în grupări de tip oligarhic , ca cele structurate de cel de-al treilea președinte din dinastia …escu, este evident că s-a constituit o grupare oligarhică, care ține de putere cu orice preț pentru a-și păstra privilegiile ce decurg din demnitățile politice și administrative. Pentru o grupare oligarhică nu mai există respect pentru lege. Cum s-a ajuns la constituirea unei grupări oligarhice? Cred că, în parte se datorează toleranței noastre, lipsei noastre de reactivitate față de fraudele oamenilor politici, fraude cele mai multe la vedere care sub oblăduirea celui ded-al treilea ...escu și a puterii sfidează neputința organelor abilitate de a-i pedepsi pe cei în cauză și ne situează pe noi, cei din buzunarul cărora au furat miniștrii, într-o zonă a nulității umane. Cea mai mare vină revine însă clasei noastre politice, care coabitează în complicitate cu grupările oligarhice, având și cei din opoziței și cei de la guvernare aceeași dorință ascunsă, ca sub masca afișată a democrației să promoveze structuri de tip oligarhic. Furturile frecvente din banul public îi obligă la consolidarea poziției în sfera puterii, ca să poată astfel, să fie exonerați de orice răspundere penală. Dacă teoria lui Darwin ne sugerează cum s-a transformat animalul în om , după cum vom vedea, teoria noastră va arăta cum se transformă omul în animal. A trăi în sfera umanului presupune a trăi, fie sub imperativul moralei rațiunii, fie sub imperativul moralei iubirii, fie a merge pe calea adevărului și iubirii. Ambele morale, atât cea socratică – a rațiunii , cât și cea a nazarineanului - a iubirii, generează calități specifice umanului: ale dreptății, ale binelui, ale adevărului, ale frumosului. La fel morala gandhiană care îmbină celor două morale și precizează suportul psihic și fizic, prin care se poate merge pe calea adevărului și iubirii. Relația dintre rațiune și morală este o relație interdependentă , la fel ca relația dintre iubire și morală. Sunt un om rațional? Evident, nu pot să fiu nedrept cu aproapele meu; în cazul că sunt nedrept este clar că nu mai sunt un om rațional. Iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi? Atunci nu pot fi nedrept cu el: în contrariu , dacă sunt nedrept înseamnă că-l urăsc. Prin urmare, omul cu adevărat înțelept este omul-moral, sau cum am spune noi, este omul-uman . Într-o societate dominată de instinctuali, omul-uman ar putea părea naiv, prostănac, un inocent idealist printre oamenii- lupi, dar el intuiește, știe la fel ca Socrate, că a fi drept, adică moral înseamnă a fi superior omului instinctual, că rău face doar instinctual, care oricît de inteligent și de cultivat ar fi, este, prin gândirea sa instinctuală, un ignar. Înțelepciunea conferă omului inteligența specifică umanului ; ea ține de morala socratică a rațiunii și morala nazarineană a iubirii. Dincolo de cele două morale ale celor doi mari moraliști ai lumii, orice inteligență umană intră sub influența gândirii instinctuale; aceasta îl situează pe om în emisfera răului. Gândirea instinctuală îl coboară pe om din zona umanului în zona subumanului , din poziția bipedă în cea patrupedă , cu efecte distructive asupra umanului. Omul, uzitând de capacitatea creierului său, autoprogramându-se instinctelor primare, nu cunoaște limitele răului la care sunt supuse animalele; răul pe care îl poate comite este nelimitat – războaiele cu atrocitățile comise , revoluțiile cu exterminarea adversarilor politici, crimele comise de mișcările extremiste și de dictatori demonstrează această capacitate nelimitată a omului instinctual de a provoca dezastre, de a comite abominabile și absurde crime, de a înșela, de a distruge fără noimă, în modul cel mai irațional cu putință. Spre exemplu, așa zisa revoluție culturală chineza a fost în fondul ei, o revoluție profud instinctuală, o luptă acerbă pentru puterea comunistă căreia i-au căzut victime mulți inocenți. De regulă, instinctualii politici apelează la tineri, care, așa cum afirmă Carl Sagan, aflați încă sub influența așa numitului creier reptilian, localizat în hipotalamus, răspund instigărilor la violneță și agresivitate și acționează impulsiv. Instinctualul, aflat în sfera puterii, nu acționează în limitele căii de mijloc a rațiunii: pentru el supremația legii nu există. De aceea, psihologic, el frizează nebunia. Dovada: cei mai mulți instinctuali, ajunși la putere s-au erijat în dictatori, iar megalomania lor vorbește de la sine despre nebunia acestora,( Nero,Hitler, Stalin, Ceaușescu, etc. ). Singura mișcare politică, care a ieșit din tiparele instictualului și s-a înscris ca o mișcare politică în sfera umanului, a fost campania satyagraha ințiată de Mahatma Gandhi, de nesupunere civică. Îmbinând rezistența civică cu boicotul , Mahatma Gandhi a ridicat lupta politică din sfera instinctualului în cea a umanului, fără a trage un foc de armă și fără violență, obținând cea mai mare victorie asupra unui imperiu despre care se spunea că soarele nu apunea niciodată, Orice om trăiește, atât sub imboldul instinctelor primare, cât și sub imperativul moralei specifice umanului. Atunci cum poate un om să se disocieze în relația comunicării cu ceilalți semeni de instinctele primare? Depinde cum ne autoprogramăm și de care gândire ne lăsăm dominați. Umanul impune reducerea la minim a gândirii instinctuale; a nu ne lăsa dominați de aceasta în detrimentu gândirii umane, cea a rațiunii și a iubirii,a creativității și implicit a cinstei și corectitudinii în relațiile cu ceilalți semeni, ne face cu adevărat umani. Este un proces îndelungat care începe în copilăriei și se finalizează în jurul vârstei de treizeci de ani, când rețelele neuronale din cortex, specifice comportamentului strict uman sunt activate în întregime. Nu e de condamnat acela, la care instinctele primare se manifestă dominant în privința metabolismului sau a sexualului ( domenii specifice instinctualului), ci acela care se folosește de instinctele primare în relațiile cu ceilalți semeni. Când gândirea instinctuală este dominantă, generează îngâmfare și prostie, adică un soi de imbecilitate care îl coboară pe omul îngâmfat și ignar din sfera umanului în aceea a subumanului. Dacă există o cauză fundamentală care menține un mare procent de români în sfera instinctualului, acea cauză fundamentală este generată de psihologia instinctuală a clasei noastre politice, care proiectează, astfel, asupra întregii populații o morală a instinctelor primare – a hoției, a înșelăciunii , a viclenii. Cine trăiește în sfera instinctelor primare ca ființă umană, nu poate fi catalogat, altfel, decât imbecil. Imbecilitatea e o stare patologică care îl coboară pe om la scara cea mai de jos a umanului, e o debilitate mintală cu rudimente de gândire umană, care îl apropie pe om mai mult de starea de animalitate decât aceea de ființă umană. Cum, vor întreba mulți, revoltați de această ipoteză, majoritatea politicienilor noștri sunt oameni inteligenți! Ah! Dar și vulpea e inteligentă, și lupul, și capra și scroafa, și cioara, etc., dar inteligența acestora este o inteligență instinctuală. Inteligența instinctuală a politicienilor noștri este dovedită de manifestările instinctuale ale acestora ; în toate împrejurărie înșelăciune, viclenie , minciună. Adevărata inteligență umană este prin excelență o inteligență creatoare, o inteligență pusă în slujba binelui; este calea adevărului și iubirii spune Mahatma Gandhi. Tot ceea ce îl apropie pe om de sfera instinctelor primare - viclenie , hoție, înșelăciune îl proiectează inerent în sfera subumanului. Tot ceea ce ține de uman este calea adevărului și iubirii. Din aceste considerente, politicienii ar trebuie să fie adevărați pedagogi ai națiunii, dedicați trup și suflet propășirii țării în cursa globalizării, unde concurența acerbă impune o nouă abordare a valorilor, o nouă orientare a inteligenței spre actul creativ. În realitate, politicienii noștri nu sunt decât niște demagogi imbecili, lipsiți de scrupule, aflați la limita de jos a umanului. Lipsa de respect a politicienilor, față de alegătorul de bună credință, se datorează gândirii lor instinctuale; ei nu-l poate percepe pe omul de rând, de la înălțimea parvenirii lor, ca pe un semen de-al său, ci ca pe un simplu animal, fiind ei înșiși veritabile animale prin gândirea lor instinctuală. Omul politic e omul tiranic sau omul amorf. Trăsătură fundamentală de caracter a acestuia este îngâmfarea. Îngâmfarea merge mână în mână cu imbecilitatea. Sunt trăsături complementare care se regăsesc la individul fanfaron. Îngâmfarea și imbecilitatea sunt sinergice și se constituie drept ,,calitățile fundamentale de caracter’’ la politicianul român. În această ordine de idei, putem spune că există o legătură intrinsecă între politicianul instinctual și cărturarul cu gândire instinctuală. Alături de H.R. Patapievici, cu trăsături specifice familiei Muridae, stă la fel de bine, cotoiul-filosof – Gabriel Liiceanu - ,,intelectualul de serviciu al celui de-al treilea …escu.’’ Declarațiile lui , la fel de mincinoase îl plasează în aceeași sferă a gândirii instinctuale. Deși își justifică gestul de a fi aplaudat pe cel de-al treilea …escu pentru performanța acestuia de a fi condamnat ,,una dintre cele mai infernale societăți ale lumii’’, acum tace chitic când vede clar, cum cel de-al treilea …escu pregătește structurile politice și instituțiile de constrângere ale statului pentru o conducere autarhică. Cotoiul a închis ochii și dormitează; nu vede derapajul evident al celui de-al treilea …escu de la fundamentele democrației. Priviții cu atenție la oamenii politici! Toți, absolut toți au o trăsătură comună unică - gândirea instinctuală. La fel oamenii instinctuali din cultură; aici gândirea lor interacționează cu a oamenilor politici. Înțelepciunea populară spune că cei care se aseamănă se adună. E o atracție pe care inconștientul o exercită asupra acelora care gândesc la fel. Marele romancier , Marin Preda a întrevăzut această atracție inconștientă a instinctualilor . Este o legătură dincolo de rațiune, ce se realizează la nivelul inconștientului în care gândirea lor comună face posibilă comunicarea și întâlnirea; este ceea ce Jung a spus în teoria sa despre sincronicitate. ,,Dar pentru încrederea totală în instincte, scrie Marin Preda referindu-se la Nietzsche, ce garanții aveam că ne va dărui un om liber, mândru și așteptat? Selecția naturală? În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un asemenea om liber, mândru și așteptat, ci bruta lașă, care, eliberată de orice morală se selecționează rapid și se unește cu alte brute împotriva oricăror veleități de libertate și mândrie, omorând orice scânteie a spiritului și aruncând omul în perversiunea delațiunii, a corupției și fanatismului.’’ (Marin Preda – Viața ca o pradă, p. 310) . Așadar, întâlnirea dintre anumiți oameni din cultură și anumiți oameni politici nu este întâmplătoare. Există o sincronicitate determinată de gândirea instinctuală, comună. Legătura dintre obedientul Patapievici sau intelectualul de serviciu, Liiceanu, cu cel de-al treilea …escu, nu-i deloc, un jeu de Monte Carlo. Gândirea lor are o dominantă comună – instinctualitatea. Coabitarea dintre omul politic și omul cultural nu e un joc al hazardului; oamenii nu se pot grupa sincronic fără să existe o atracție prin asemănare. De ce oare noi românii îi alegem în cele mai înalte funcții de stat pe instinctuali? Suntem mai instinctuali decât ceilalți europeni? De ce nu alegem pe omul-uman și avem această preferință pentru omul-animal? Instinctualul nu are nici un respect pentru valori în general și pentru valorile culturii în special, nici pentru lege, nici pentru Constituție. Este oare instinctualul un model politic pentru români? După cum s-a văzut, la alegerile din Vest , electoratul occidental și-a schimbat mult opțiunile; în prezent acesta mizează într-un procent tot mai mare pentru omul cultural, pentru omul-uman, pentru omul cu dominantă rațional-creativă, marginalizându-l pe instinctual, mai cu seamă după decepțiile suferite în urma alegerii unor asemenea instinctuali, care odată ajunși dictatori, au provocat lumii cele mai mari dezastre ( Hitler, Stalin, Mussolini). Să privim cu atenție la aleșii noștri! Toți instinctualii ajunși în sferele puterii au tendințe dictatoriale, evidente. Ei nu se pleacă nici în fața evidenței. Instiunctualii acționează după paradigma hitleristă care privea tratatele încheiate ca fiind făcute pentru a fi încălcate. Pentru instinctuali nu există vreo lege care să nu fie încălcată. Sub oblăduirea puterii totul le este permis , nici ridicolul nu-i mai atinge. Cum am mai afirmat, instinctualii nu recunosc nicio valoare, în afara de una singură - încrederea oarbă în instinctele sale primare. Omul instinctual este ceea ce caracterologia identifică în omul amorf: egoismul, lenea, minciuna, viclenia, nepăsarea ,îngâmfarea și imbecilitatea. Din punctul de vedere al voinței pentru implementarea unui program coerent și lucid pentru țară, instinctualii sunt complet abulici. Cuvântul de ordine e nepăsarea. Voința se manifestă doar într-o singură direcție – voința de putere. Toți ratații din alte sfere profesionale se orientează spre politică; niște nechemați, dar veleitari, ei se simt chemați să facă politică pentru care nu au nici o vocație. Din momentul intrării în politică, la toți acești ratați începe procesul abrutizării. Omul care muncește cu pasiune are toate virtuțile de a fi om drept; nedrept este omul leneș. Omul politic e un mare leneș; el se încadrează perfect în tipologia omului amorf. Omul politic român are marea trufie de a crede că este cel mai inteligent dacă se folosește de inteligența instinctuală, distructivă pentru comunitate și mai cu seamă pentru omul-uman . Cel de-a treilea …escu, la care cultura se reduce la regulamentul marinarului, nu poate avea o altă viziune asupra lumii decât aceea a piratului care conduce o grupare de instinctuali, complet aservită căpitanului-dictator. Are toate dominantele instinctuale tipice spiritului agresiv pirateresc; gruparea oligarhică este în viziunea lui politică, banda de tâlhari complet aservită căpitanului; o grupare de indivizi de aceeași factură, care se găsea pe îngrozitoarele corăbii cu cap de mort. Drept urmare, Constituția este încălcată în modul cel mai grosolan chiar de il capo de tutti capi. În această situație hotărârile și deciziile politice și administrative nu mai sunt rodul unei analize fundamentate rațional și creativ, ci acțiunea impulsurilor instinctuale și prin urmare stupide, iraționale, adeseori absurde. Toate acestea generează haos în structurile administrației de stat, în societate și inerent , mișcări anarhice. Cum poate fi condamnat un individ care a furat o pâine pentru a supraviețui, când o ministră a turismului a furat bugetul ministerului? Ce autoritate mai au forțele de ordine de a prinde și condamna un mic hoț care vrea să supraviețuiască în această perioadă de criză economică , când ministra turismului jubilează, sfidând orice autoritatea parlametară sub oblăduirea celui de-al treilea președinte din dinastia …escu. Pentru acești gangsteri politici nu există nici cultura rușinii, nici a vinovăției, nici a bunului simț. Structurarea în grupări de tip oligarhic e o subminare evidentă a democrației; aceste grupări generează conflicte politice care aruncă țara în haos și induc inerent populației, o stare psihică de teamă, de incertitudine și nesiguranță existențială. De altfel, cel de-al treilea …escu mereu amenință că nu mai sunt bani pentru plata salariilor și pensiilor, dacă nu-l votăm. Se erijează tot mai mult în Tătucul care ne dă pâine. Toți oligarhii din gruparea lui …escu nu realizează că au comis ceea ce grecii numesc hybris și continuă să persiste în a genera și mai mult haos politic și administrativ. În binecunoscutul limbaj de lemn, ei repetă la unison aberațiile celui de-al treilea …escu, la fel cum repetau instructorii de partid, aberațiile genialului …escu comunist. Există o justiție imanentă, o pedeapsă ce vine, nu de la divinitate, ci din ura inconștientului colectiv. Grecii au intuit-o încă din vremea lui Homer. Înțelepciunea populară spune că, atunci când cineva trebuie să fie pedepsit , Dumnezeu îi ia mințile. Din cauza îngâmfării, a iluzionării cu certitudinea puterii, cel de-al treilea …escu și gruparea lui oligarhică nu mai percep clar realitatea. Ura populației, îndreptată împotriva clasei politice în general, dar mai cu seamă împotriva grupării oligarhice și a celui de-al treilea …escu care o patronează, este evidentă, dar ei nu o simt. Se cred în autosuficiența lor imbecilă intangibili, imuni, ca și cum imunitatea parlamentară le-ar putea proteja inconștientul de energiile negative care vin de peste tot și sunt centrate asupra lor. Drept urmare, deformând realitatea și adoptând-o viziunii lor false, cei în cauză încep să comită erori din ce în ce mai grosolane, cu efecte dintre cele mai grave asupra românilor. Este de mirare cum cel de-al treilea …escu, atât de puternic ancorat în gândirea instinctuală, nu are intuiția să simtă ura populației. Saturată până la greață de predilecția sa pentru intrigi și conflicte politice, populația vrea normalitate politică, un dram de încredere în cei aleși să administreze țara. Cel de-al treilea ...escu e geniul malefic al nației române. Pare reincarnarea lui Carol al II-lea, ca și cum istoria s-ar repeta , după un ciclu de șaptezeci de ani , într-o altă spirală a timpului. Mai instinctual, mai aberant și mai fanfaron decât fostul rege, secondat de o altă Elenă, mai catastrofală pentru România decât Elena Lupescu, cel de-al treilea …escu se joacă infantil de-a politica. Maestru neîntrecut în dibăcia dezbinării, ne face pe noi românii să ne simțim mai neputincioși și mai nemernici, în acest secol al globalizării, din cauza iluzionări, îngâmfării și vanității sale. Insul suferă de inflație psihică, generată de gândirea sa instinctuală și de obsesia voinței de putere: e orb și surd la strigătul realității, la suferințele noastre, la dezastrul în care aruncă țara în modul cel mai abuziv cu putință. Cu o gândire dominant instinctuală, cel de-al treilea …escu nu mai are nimic uman - în acțiunile sale se manifestă toată instinctualitatea. E mai distructiv decât a fost Carol al II-lea, care la fel îi juca pe liderii politici , pe unii împotriva altora. Insul suferă de nebunia lui Aiax Telamonianul. Iată ce scrie E. R. Dodds în Grecii și iraționalul ,,Micile state suprapopulate de-abia începuseră să iasă din mizerie și sărăcia rămase în urma războaielor dorice, când au început noi tulburări: clase întregi au fost ruinate de marea criză economică a secolului al VII-lea, urmată , la rândul ei, de mari conflicte politice ale secolului al VI-lea care au transformat criza economică în termenii unei feroce ostilități de clasă.’’ ( E. R. Dodds - Grecii și iraționalul, p. 48). Alo! Deșteptați-vă onorabililor! Măcar în al doisprezecelea ceas. Nu simțiți oare ostilitatea poporului? Dar ei nu se deșteaptă. Nu o simt. Odată constituită gruparea oligarhică, cel de-a treilea …escu nu mai poate guverna țara pentru popor. Jorge Luis Borges afirma că infernul este locul unde se întâmplă lucruri înfiorătoare. ,,Cel mai ilustru dintre infernurile literare, îndurerata împărăției a Divinei Comedii nu este un loc înfiorător , este un loc în care se întâmplă lucruri înfiorătoare.’’ ( Jorge Luis Borges – Eseuri [ Andrei Ionescu - Prezentare, p. 330]). Noi afirmăm că infernul este acolo unde, într-o democrație, clasa politică se structurează în grupări de tip oligarhic și unde președintele în funcțiune manifestă în toate împrejurările , prin abuzuri repetate , tendințe evidente autarhice, acolo unde deciziile politice sunt rezultatul conjunctural și arbitrar a gândirii instinctuale, nu a gândirii rațional-umane, creative, acolo unde domină absurdul-distructiv în detrimentul raționalului-creativ. Ne putem imagina un alt infern decât locul în care s-au petrecut cele mai abominabile crime ale dictaturilor? România nu este un loc înfiorător, deși este locul de naștere a prințului Dracula, dar este locul unde clasa politică, cu deosebire, grupul politic dirijat de cel de-al treilea …escu generează infernul prin pandemoniul constituit înntr-o grupare oligarhică. Unii afirmă că românii sunt greu guvernabili. Nu românii sunt greu guvernabili, ci clasă politică românească a fost în trecut și este în prezent, la fel de incapabilă să guverneze țara, din aceleași cauze : a) o totală lipsă de respect față de alegătorul onest; b) o gândire instinctuală, perversă și irațională; c) un dispreț total față de cei care i-au ales; d) o absență totală a gândirii umane generatoare de acțiuni creative și constructive. Toate guvernările corupte generează vulnerabilități existențiale, țara se află mereu la marginea haosului, oricând supusă mișcărilor anarhice. O guvernarea coruptă, iresponsabilă și delăsătoare este lipsită de autoritate. Lipsa de autoritate este evidentă și ea se propagă la toate nivelele și în toate instituțiile statului la fel de corupte, după chipul și asemănarea guvernaților. Sfidarea organelor de ordine de către unii cetățeni este aproape îndreptățită, atâta vreme cât clasa politică nu are nici o autoritate morală. În fața avalanșei faptelor criminale, amplificate de criza economică, omul din clasa medie se simte complet abandonat de guvernanți, de instituțiile abilitate cu ordinea publică pentru care plătește din greu impozite și taxe. Iar ei vor din nou, și din nou, și din nou să-i votăm, ca să le autorizăm astfel funcțiile din eșaloanele puterii, fără să facă ceva concret pentru noi. Să-i votăm oare doar pentru privilegiile lor? Politicienii ar trebui să fie marii pedagogi ai națiunii, așa cum sunt profesorii și învățătorii pentru copii. Politicianul pedagog ar trebuie să-l învețe pe omul de rând elementele adevărului din politică, ca omul de rând să nu fie veșnicul Urs păcălit de vulpe, să scape astfel de primejdiile la care e supus din cauza ignoranței sale politice și a vicleniei politicienilor. Asta înseamnă ca politicianul să aibă un caracter leal, să fie pedagogul care iubește adevărul mai presus de toate. Din nefericire pentru noi , politicienii noștri cel mai mult iubesc minciuna. În exercițiul puterii politicienii au devenit ași ai minciunii. Dar ce pedagogi pot fi acești politicieni, când ei nu au nimic, absolut nimic din sfințenia dascălilor? Politicienii noștri nu sunt pedagogii națiunii, ei sunt demagogii ei. Demagogia este echivalentă cu imbecilitatea; unui demagog cu gândire instinctuală îi este imposibil să se ridice la nivelul gândirii umane bazată pe morala umană. Și-atunci ce să învețe românii de la politicienii noștri, când eminenta lor gândire se reduce la inteligența rudimentară, instinctual-animalică: a înșela, a fura, a minți, a vicleni? Influențat astfel de omul politic ,,care s-a ajuns’’ , nu prin morala umană , ci prin gândirea sa instinctuală , omul de rând renunță și el la morala umană și își construiește existența după chipul și asemănarea politicienilor. Dacă există o categorie socială complet lipsită de caracter aceasta este clasa noastră politică. În pofida admirației noastre( sau fricii) pentru solemnitatea puterii și oamenii ei , trebuie să recunoaștem un mic adevăr, anume că politicienii noștri trăiesc în sfera instinctelor primare: toate gândurile, faptele și acțiunile lor se reduc la minciună, viclenie, hoție, înșelăciune, calități pe care le regăsim la aproape toate animalele de pradă. A te folosi zilnic de gândirea primară te autoprogramează inconștient animalității. Încă de la începutul democrației de după revoluția din ’89 politicienii a instaurat nu un regim democratic realist, ci unul al falsului. Sub cel de-al treilea …escu oamenii politici au atins culmile versatilității și venalității, generând la toate nivele politice și administrative mefiența. Portofoliile ministeriale nu mai sunt rodul activității politice asidue și creative a unui om politic; la fel ca titlurile aristocratice din evul mediu ele se cumpără. Ministra sportului a dat o plăcintă de bani grupării oligarhice și lui …escu pentru portofoliu sportului. Cine are bani poate cumpăra orice minister; se pot scoate la licitație. Cine vrea ministerul de interne, de externe al armatei și al finanțelor? Dați bani celui de-a treilea …escu și vă vinde orice minister! Această stare de lucruri generează o societate a corupției generalizate și a mefienței. Într-o societate mefientă nici intenția de adevăr nu mai e crezută. Într-o astfel de societate în care criza încrederii a scăzut la nivelul zero, comunicarea atinge limita imposibilului. Cum se vede la cel de-al treilea …escu, comunicarea rațional-umană este sortită eșecului. O astfel de societate care trăiește în această stare patologică, vrând-nevrând, se autoprogramează răului. Cel de-al treilea …escu declara unui reporter, dacă nu va câștiga pentru un nou mandat alegerile, va pleca pe mare… Noi spunem că oriunde ar fugi un om, de răul pe care l-a comis, răul îl va ajunge din urmă și-l va lovi ca un bumerang, chiar atunci când se crede invincibil. Așadar , politicianul-instinctual dezvoltă în relațiile sale cu ceilalți semeni o gândire primară cu consecințe distructive și grave sechele educative asupra oamenilor de rând. Când într-o societate dominante sunt instinctele primare( generate în toate situațiile de politicieni) e de așteptat ca aceasta să trăiască la limita de jos a umanului. Prin urmare,cea mai mare valoare la români, nu o are gândirea creativă, ci gândirea instinctuală. Valorizarea inteligenței de tip animalic a consolidat și a cronicizat în societatea românească statutul omului tiranic, complet lipsit de caracter, cu deosebire cel din sfera puterii politice. Din cauza exclusivă a clasei politice, cum am arătat, dominant în societatea românească este omul tiranic cu inteligență instinctuală, în vreme ce omul creativ este marginalizat. Mai este oare cazul să amintim că toți marii noștri creatori și-au realizat visele pe alte meleaguri. Să amintim pe celebrul inventator Henri Coandă…, dar câte alte inteligențe creative( Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Ioan Petru Culianu) nu au emigrat în alte spații – aici, la noi fiind încorsetați de presiunea psihică exercitată de creierele instinctuale ,mai cu seamă ale indivizilor din sfera puterii, incapabili de vreo pasiune autentică, în afara pasiunilor instinctuale. Un instinctual este un infantil prin excelență. La fel cum copilul este psihic și mintal mai apropiat de starea animală, instinctualul trăiește ca un infantil. Pentru instinctual viața este o nesfârșită joacă. Dacă gândirea instinctuală a copiilor este acceptată ca făcând parte din normalitate, pentru omul politic, infantilismul îl proiectează în postura de măscărici( vezi botezul mielului Trăinică) . Măscăriciul politic e un ins pervers, distructiv, irațional, cel mai adesea absurd ca străinul lui Albert Camus. De altfel, în asta constă imbecilitatea clasei noastre politice – în acest infantilism în care se complace, în perversitatea pe care o promovează în relațiile sociale, în toate instituțiile administrative, de al cele centrale la cele locale, cu efecte politice, economice și sociale dezastruoase , demolatoare, adesea de o hilară absurditate. Adevărata gândire umană este creativă; ea îl plasează pe om în rândul bărbaților adevărați. Bărbatul adevărat nu acceptă infantilismul. El își fundamentează existența pe cele două morale: morala socratică a rațiunii și morala nazarineană a iubirii. El merge pe drumul vieții, la fel ca Gandhi, pe calea adevărului și iubirii. Asta îl deosebește radical de instinctualul-infantil și îl determină să fie lucid și creativ. Gândirea politică românească actuală cu dominanta ei instinctuală este în dezacord profund cu timpurile noastre, e în dezacord cu tendința generală a gândirii din politica europeană, axată tot mai mult pe valorile gândirii umane, cele ale moralei rațiunii și iubirii, ale creativității și responsabilității politice, economice și sociale, în care esența este respectarea individualității. Cum se poate vindeca această Românie profund bolnavă, o Românie în care spiritul uman al creativității este sufocat de dominanta gândirii instinctuale? Cum să vindecăm lumea românească , când sufletul copiilor este pervertit încă din primii ani de școală prin exacerbarea instinctualului, prin promovarea valorilor gândirii instinctuale. Ursul păcălit de vulpe e un model educativ specific gândirii instinctuale românești. ,,Ursul e prost! ’’ zice un copil. ,,Nu-i frumos să zici prost, Ursul e naiv!’’ îl corectează învățătoarea. Ursul nu este naiv , nu este nici prost, dar într-o societate pervertită moral de clasa politică, Ursul este eternul om de bună credință păcălit de vulpoiul politic. ,,Ursul păcălit de vulpe’’ e o poveste care marchează destinul nostru, în care noi cei mulți suntem în postura Ursului,în vreme ce aleșii sunt în postura vulpii. Depinde pe ce valori mizăm în viață, pe valorile vulpii, adică pe valorile gândirii instinctuale, sau pe valorile Ursului, ale gândirii rațional-umane. A miza pe valorile vulpii, a trăi viața sub dominanta gândirii instinctuale ne determină să trăim într-o lume a înșelăciunii. Înșelăciunea este cea mai uzitată formă a criminalității în societatea românească pe care o susține, o promovează și o legiferează clasa politică. Doctrina înșelăciunii e fundamentul filosofiei lui pseudo; ea generează suspiciune și neîncredere, grave blocaje și stagnări, o imposibilitate a dialogului și comunicării, o permanentă perversitate relațională. La noi, admirația se îndreaptă spre insul șmecher care înșeală, dar mai cu seamă panglicarul politic, ,,omul care s-a ajuns.’’ Prin urmare, valoare cea mai mare la români este gândirea instinctuală, nu inteligența creativă. Copilului român ar trebui să evolueze, conform perceptelor pedagogice promovate de Pestalozzi, de la gândirea instinctuală la participarea la cerințele sociale, la înnobilarea sufletească prin însușirea principiilor moralei socratice și moralei nazarinene, a creativității, a dăruirii și dorinței continui de cunoaștere. A dezvolta la copil sentimentele de iubire, de încredere, de recunoștință, de supunere și de datorie, ca fundamente educative ale relațiilor interumane e necesitatea stringentă a societății românești actuale, care în concurența națiunilor din UE, trebuie să se eliberează de gândirea instinctuală distructivă. Dar cum am spus, prima lecție pe care o învață la școală copii românilor este aceea a păcălelii, a înșelăciunii. Morala umană aceea a căii adevărului și iubirii este pervertită, încă de pe băncile școlii, de gândirea instinctuală. A păcăli pe semenul tău e un modus vivendi aproape normal la noi la români. Gândirea instinctuală ne constrânge la o eternă acțiune autodistructivă, o dorință imbecilă de a face rău. Calea adevărului și iubirii se constituie în fundamentele unei existențe creative. Plăcerea de a crea i-a ridicat pe occidentali din sfera instinctualului în sfera umanului. În actul creativ al muncii și al dăruirii au simțit ei că au găsit adevărata fericire - starea psihică de bine. După ultimele cercetări ale unor prestigioși psihologi americani (Mihaly Csikszentmihalyi, 1991 , Martin E. P. Seligman, 2002), acestea sunt și fundamentele fericirii; ele dau sens vieții și ne asigură starea de grație. Pentru asta, trebuie să îndeplinim un minim de condiții: a)să avem o situație economică acceptabilă; b) să avem predispoziția și capacitatea de a ne dărui unei idei, unui semen sau unui grup de semeni ( dorința sinceră de a face bine este profund morală); c) o necurmată voință de cunoaștere. În ce lume trăim noi românii? Întrebarea e retorică. Răspunsul e evident : într-o lume a gândirii instinctuale. Lumea noastră românească e o lume supărată, o lume a îngrijorărilor existențiale, o lume nevrotică, generată și menținută în această stare psihică de politicianul veros, lipsit de caracter și prin asta, incapabil să administreze țara. Bibliografie: Bibliografie: 1) J. H. Pestalozzi – Cum își învață Gertruda copii, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1977, p.26 2) Nicolae Iorga - În luptă cu absurdul revizionism maghiar, Ed. Globus, București , 1991, p. 65) 3) Platon – dialogul Eutyphron 4) Biblia – Genesa(Facerea) 1 -31; 18-32 5) H.R. Patapievici - Politice, ediția a V-a , Ed. Humanitas, București , 2008, p.5,8, 35,49,61). 6) H.R. Patapievici – Zbor în bătaia săgeții, Ed. Humanitas, București, 2009, p.50. 7) Marin Preda – Viața ca o pradă, Ed. Albatros, București, 1977, p.310 8) E. R. Doods – Grecii și iraționalul, Ed. Polirom , Iași ,1998, p. 48 9) Jorge Luis Borges – Eseuri, Ed. Polirom, Iași , 2006 [ Andrei Ionescu - Prezentare, p. 330])