Daniel-Dumitru Darie

Ești frumoasă și o stii prea bine, N-are rost să ți-o mai spun și eu. Gândul mi-e prădalnic, nu-l pot ține Și rămân să te aștept mereu. Îmi e greu să mă găsesc în noapte Și să știu că nu mai

Opreliște stingheră se aduce Pe plînsul împlinirii de cîndva Punînd un nume care te purta Pe umbra unui om cu chip de cruce. Și pavăză firească în chirie Adulmecă miresmele de nori, Din

E cald pe continentele uscate și toată miza e un pașaport, iar drumurile-s veșnic exilate cuprinse-ntre dosare și raport. Și doar fotografii și semne negre sub datele de rost și contrasemn și

Am prin mine un întreg prădalnic Și mă zugrăvesc palate vechi, Visul meu și gîndul meu hotarnic N-are vorbe, plînge în perechi. Renăscut prin munți ai seminției Mai trăiesc o clipă de

Ca din ochiul rătăcit de soare, Dintr-un spic de gheață cată luna Apa susurîndă în izvoare, Munții ce-i îmbracă iar furtuna. Brazii încărcați de viscolire Își apleacă cetina

Ceasul drumului se bate În secunda mea ștrengară Și pornește mai departe Înlăuntru și afară. Și cu traista-n băț de gînduri Plec și eu la drum cu dînsul În afară sînt doar vînturi, Inlăuntru

Ninge astă seară, ninge fantomatic Unduiri de stele, poli de univers Cade-n crucea lumii, răcnetul sălbatic A plînsorii triste într-un pașnic mers. Cum se vor întoarce-n mersul lor