Daniel Dobrica

Din ai inimii trişti trandafiri, Ţi-am ţesut aşternut de petale, Dar pe suflet, în loc de iubiri, Erau urmele tălpilor tale. Iar din noapte covor ţi-am făcut Şi, timid, ţi-aşterneam stele-n

Eu știu că pe faleză copacii sunt în floare De-acum un an e-o poză ce-o am creată-n minte Și Bega se îmbracă în strai de sărbătoare Când oglindește-n ape a' florilor veșminte E soare,

Dacă exiști, o, vară și nu ești doar o știre Sau doar o minciunică la meteo, desigur, Atunci, pentru naivii ce cred încă-n iubire, Sărută-mă pe pleoape să nu mă mai simt singur Și soarele acela

Unde oare ești iubire? Peste tot te-am căutat Am aflat doar amăgire Și tristețe am aflat. Te-am căutat printre roze. Când credeam că te-am găsit, Înfloriseră doar spinii. Rozele s-au

S-a dus un an cu rele, bune, Am râs, am plâns și am iubit , Dar la sfârșitul lui pot spune Că l-am trăit cum mi-am dorit. Am fost corect față de mine, Față de cei din jurul meu, De-am

De-ar fi dragostea un virus cu transmitere în masă Mulți, fără să protesteze, s-ar bloca cuminți în casă Ferecând uși și ferestre, hornuri, guri de-aerisire, Nu cumva să îi lovească pandemia de

În seara asta rece, toamna parcă plânge, Tristețea ei mă udă pân’ la piele Iar bolta cenușie stelele își strânge La adăpost de nori, de stropi, de rele. Sub pașii grei, covor de frunze

Credeam că ții cu mine, tată Timp Și că oricând mă pot baza pe tine Credeam că, precum zeii din Olimp Oricât, și-oricum, și-orice mi se cuvine. Cum de-am ajuns ca să mă pierd acum Pentru că

Ce e iubirea? Un nonsens Când cauți fără s-o găsești. Te-neci în plâns, trăiești intens, Lupți pentru ea, te dăruești, Primești în schimb doar nepăsare, Te-ntrebi unde și cum greșești, Ești

Privesc nemărginirea mării În tonuri albăstrui și verzi, E-acel moment al condamnării Ca tot ce e frumos, să pierzi. Și nu-i deloc o condamnare Fără temeiuri și rigori, Cât timp sunt mulți

Sunt oameni care dau bani grei să moară Sfidând orice putere omenească Și prea mulți oameni, care, bunăoară Ar da orice, dar n-au, ca să trăiască. Și dacă asta-nseamnă echitate, Unde-am ajuns ca

Eşti ca o zi de martie, senină, Ai ochii verzi, miroşi a primăvară Privirea ta mă-nvăluie-n lumină De parcă-n suflet soarele-mi coboară. Muguri sfioşi pe dulci buzele tale Încet se sparg şi-un

Poate că nu sunt ochi de înger ochii mei Cum sunt ai tăi, ca ziua luminoasă, Dar dacă ai putea să vezi și tu prin ei, Ai înțelege cât ești de frumoasă. Poate că nu-i gură de aur gura mea Ca a

Mai ger ca-n acest iulie... Aproape că instig Astfel, cerându-i verii să nu mai poarte mască Rămân copacii totuși ce tremură de frig, Grăbind temperatura în vene să mai crească Acum un singur