Poezie
La steaua (II)
1 min lectură·
Mediu
La steaua care-a răsărit
Cuvintele se-nchină
Fiindcă atât de măiestrit
Le pune în lumină!
Poate demult s-a stins în drum
În vastitatea-albastră,
Dar raza ei și-atunci, și-acum
Poartă mândria noastră.
Icoana stelei n-a murit,
Ea este mărturia
Că până și-ntr-un infint
E-un strop de România!
Și astfel când al nostru dor,
De dorul lui jelește
O stea, pe cerul nopților,
Respiră românește.
Ca făcătoare de minuni,
În orice dimineață,
Ea cere-acestei națiuni
Trezirea ei la viață!
În nu știu care univers
O stea de s-ar aprinde,
N-ar ști să pună într-un vers
Trăirea ce-o cuprinde,
Precum o face-a noastră stea
Ivită-n miez de iarnă,
Care prin fulgii mari știa
Cuvintele să cearnă!
Fiindcă o stea a răsărit
La cinșpe de gerar
Și de atunci, la nesfârșit,
Răsare iar și iar.
O stea din lumi Dumnezeiești
Răsare din nimic
Făcând din micul Ipotești
Un Nazaret mai mic.
Se-ngemănează fericit
Divinul și-omenescu'
Pe steaua care-a devenit
Planeta Eminescu.
00882
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniel Dobrica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniel Dobrica. “La steaua (II).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-dobrica/poezie/14166800/la-steaua-iiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.