Daniel Aurelian Rădulescu

Totu-anceput pe neașteptate; Era-nrtr-o zi de mai, cu soare... Întorși sleiți dintr-o plimbare Stăteam ferice, întinși pe spate... ... Lăsați cu gândul dus alene, Când sufletul molcom

Cățeluș cu păr necreț Fără mamă și coteț M-a prins gol pe bătătură Fără rață nici untură Și nici os pentru furat... Nu mai vine!... S-a jurat; Mă va ține-ntr-un lătrat! 07.02.2012

Acum n-am nicio viziune și nu știu încotro s-o iau; de pot să cer sau pot ceva să dau?... Am pierdere de-nțelepciune! Planificări nenumărate ce le-am făcut dintr-o credință, mi-au pus în

Sunt oare un plagiator, un oarecare neștiind umbrind de un sfumato antecreații cum un Michelangelo... dar fără un maestro, din lipsa pe vecie d-un Verrocchio ”presto”, sau banal

E contratimp între a vrea și-a putea, a face, Ce lasă gust amar de-a pierde, de-a n-avea, Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea Transformă o reușită în ghinion rapace. E contratimp în sunet,

Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată, că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate. Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată, că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o

Ce ciudată e ființa umană... Se aruncă nebună-n tumult, Se iubește și cade în capcană; Ce-i puțin, ea dorește mai mult. Dragostea îi e mereu sacrificiu; Cel avut, e ades renegat. Nu-i

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian lipit într-un decor, cu acțibild se confundând, simțit carne din spațiu, întreg într-o cutumă uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman ce-l doar percepem, este...

Am ca o pată de lumină când inspir Și parcă aș tremura voalat sub stern, în piept, Când gând mi-ntoarce poza, elixir De ochii tăi ce m-au privit și aștept. Se tot repetă, ca un film pe disc

Ți-am luat rochie să-ți strâng mijloc Și sâni să-ți țin din sprinten joc. M-am făcut sânge-n ruj de buze Să mă-ntinzi cald, vorbe confuze. Ți-am luat și fustă liră-n spumă Să-ți stea pe

Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân’ la răvășire, De cum, de-acum, să aleg în viață; de binele-i să ocrotesc Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc În pui născut;

De ținem la Pământ, de treișcinci de mii de ani, că ne aparține Și țara, ce-o avem drept gazdă, ne-o credem nouă, a noastră, patrioți, Cum, cine, poate, cu ce drept să ia pământ străbun... ce

Ne preamărim în violență De antici ce-am rămas, helas, Niște-anacronici de pripas... Regn-top etern de decadență. Suntem rămași gladiatori 'n ascuns de suflet mii de ani, Vânzându-ne ”exist”

Promite că te-ascultă, dar te privește-n gol Cu mintea adusă-n hăul de labirint de sine; Chiar dacă s-a jurat, la tâmplă cu pistol... Te vinde tot în cioburi... visând să ia rubine. E

Ce stare de lipotimie relativă; Îmi curge tonusul în grei genunchi Și inima parcă-mi se zbate într-un junghi... Și timp îmi ia, nu am reacție paleativă. Sunt bradicardic, nu mai am

Amestec de-un frizant velur atinge dermul Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus, Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul Și timp dispare, nu știu unde, între zori și

Hai vino, să luăm barca, Să te trec mări, oceane... Când vele or rupe soarta Să-ți fiu plutire, rame. Hai vino, autostop Să-l facem amândoi; Să m-arzi benzină, corp Să te apăr de nins,

... aștept la gura urdinișului să fie aruncați toți trântorii afară, proxeniții mâncători de miere, ce-i obiectul fetișului fluturat, pretins că lor le-ar fi o povară... de n-ar fi ei, stupul ar

Când mi se face-n suflet dor De cum erai și nu mi-e bine, Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor Să nu te picuri în suspine. Când voi simți singurătate, Așa cum mi-e de zi cu zi, Să știi că-s

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri, Mai copt pe zi ce trece, aștept să cad Bun de consum, pe o potecă, în plin vad... Îmbujorat de atâta pârg să-nroșesc flamuri. Mă însămânțez tot neam de

Vară se stinge încet, torid răcește Și albastrul cer se sprijină pe nori, Ce apasă, cocârjind frunze. Culori Se estompează, verde îngălbenește. E parcă o oboseală, a timpului, naturii Se

... de m-aș întoarce înapoi -întâi cu gândul că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparține și doar apoi și trup mi-aș duce la-nceput dintr-o celulă, să fim doi- aș ști înainte tot ce intervine și

E-un scrâșnet din hala cât blocul de înaltă, Cu ziduri din sticlă în culori murdărite, Uitate să zacă de timp, lăsat baltă... Ce-oadată zvâcnea, de la brațe înnegrite. Un pod-macara, ca un boa

Mamă cât de tânăr eram, Puf de fulg, de pe piept, când zburam Cale-albastră, din cer, în priviri... Nu mai rabd nostalgii, amintiri. Mamă cât de suplu eram Ca un paj... prin idile