Daniel Aurelian Rădulescu

O obligație aveți și e morala; Singuri să vă opriți din nesimțirea Prin care unicul discurs vă este fala Crezându-vă dotați cu... nemurirea. Vă tot înconjurați de fani, adepți Cu aceleași

Ca simbioză, glumă biologică deșartă, Da!... Poate pentru avantajul reciproc, Dar nu! Fidelitatea este moartă; E numai o iluzie consensuală, e un joc. ... Sau niciun joc, e adevărul pur De-a

Am retrăit gustul trădării așa cum e de fiecare dată; fără nicio avertizare. Mi s-a creat senzația de ”întâmplare” în mod voit, de-o manieră deșănțată proprie autoarei... exponent ororii. M-a

... Ideal ar fi să fie numai ele; de-un adăpost de la supliciul încercării de mereu ultimul venit, în pragul dezmembrării... Și după contul ce-ai făcut în; răi, fidele. E libertatea-ntr-un

Tristețea a-ntâlnit căderea... Nu știu de ce le-asociem căci dacă... ne-nălțăm, ne pierdem și contact și prevederea, necaz nu mai disociem și ”avortăm”... ... Eliminați, suntem

Nici cel puțin nu sunt inflexiuni, doar simplă-nșiruire de cuvinte ce cauți să pronunți, cum crezurile sfinte, să le transmiți valoric, în accepțiuni. Ești evident, doar pur,

E punctu-ntre minus și plus infinit Cum moartea ce naște pe noul venit, E lipsa valorii ce-afirmă geloșii... Iisus la atei și păgâni credincioșii. Ocean sau izvor pentru sursa de apă Cum gând

Oo, Muză de foi mânjite fă dreptate printre vite! Nici vers infantil nu știu, ca bezmeticii îl scriu, se cred metaforofagi... Vino de urechi să-i tragi! Țipă-n metaforofile ca

M-am rugat la turle de biserici Doar să te am, să nu te pierd. Am făcut rugi nebunilor isterici Să-ți fure minți, să pot să te desmierd. Mă rog istoriei să fii-n anale; Urma să pot să-ți iau,

Sunt rute de vis sau rute de patimi Turnate, pavate-n sudoare cu lacrimi; Ruloul de smoală cu gânduri tenebre, Exces de putere, cu moartea pe zebre. Periplul continu de muncă-n alertă Cu

Când uiți de existență, d-orice gând, Le pierzi în haosul nimicului total; Timpul s-oprește și trăiești imponderal... Ești pururi punctul zero, nu exiști, e doar străfund. Alunecarea n-are

Am mintea-n rătăcirea de nestăpânit În culoarele din stratul de inconștient. N-am forța concentrării pân’ la infinit... Naturii ce m-a înșelat, îi sunt petent. Ținutul nopții naște înspre zori

În fond suntem niște introvertiți Așa cum singuri ne creem o lume Ce-o practicăm din experiențele antume De talentați, spectaculoși, smintiți. Ne făurim de secole plăcutul, Suntem neant luat

De câte ori n-ați obosit de silă Când nu mai este țel, de tine nu ție milă Ș-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă Fără ambiții, sau valori, de sex ți se apleacă. Când totu-i în zadar, la bine

Se plimbă uitarea prin minți dezgolite De cultul de carte, de dorul de-a ști, În frâu liber, d-avalma, l-adulți, la copii... Regină-n câmpii-n cenușii-nămolite. E ultimul strigăt, finală

Ce simplu-i să nu-mbătrânim; Doar timpul trebuie oprit Să vindem ce-am agonisit... Săraci să fim, ad interim. Să nu mai știm nimic din școli, Să reînvățăm limbaj din cărți, Să reînviem

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris Și-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi... Nu știu partaj să fac, între real și vis; Am tremur de călău, între sublim-cusururi. Am Univers

De m-ai lăsa să te iubesc Covor ți-aș fi, să calci, să zbori, Alei-n câmpii să-ți-mpletesc... M-aș face tot parfum de flori. De m-ai lăsa să te iubesc Ți-aș fi pe veci străjer, alai, De tot

Cu fiecare clipă dăruirea ți-e totală, Ești propriilor vise un eșafodaj, Ești zbuciumiul perpetuu, al destinului linșaj... Pretinsa-ți nemurire o invoci normală. Și trup și suflet ești un tot

Creație sau evoluție în timp Obișnuit o denumim, ”o lume”... E-un simplu obicei de-a da un nume; Cum vara-i pururi, tot același anotimp. Cât de perpetuu credem în peren Și nu distingem fondul,

E ca și-o plantă de monumentală, Un scump dorit, de ambient, Fragilă, de interior, de-o neglijezi... fatală; Ți-e dependentă, în totalitate, e-un excipient... N-are niciun habar de

Fug, alerg în pleonasm... N-ajung, nu prind în sinonim. Criticu-l șterg Pentru sarcasm... Suflet aprind la anonim. Sunt minte, gând... le-mpărtășesc, dau suflu, har pe gratuit. Mă-nvăț

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp -Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus- Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp... Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus. Ce straniu mi-e gândul, perfid, de

Șosele pline de câini morți, Căruțe nesemnalizate Pe drumuri vechi și sfârtecate... Trăim... prin tragere la sorți?! Ne furăm haine, bani, valori, Poliția-i ”neputincioasă”... Ți-au spus s-ai