Daniel Aurelian Rădulescu

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut, Stingând dintr-un menit de vis crepuscul Și numai eu mă văd încă de la un prim sărut; Mă trec pe lâng-oglinzi și trag cu ochiul Și m-amăgesc că sunt mereu

M-amân de rău sau de speranță Înglodat de muncă spre vacanță, Mă descotorosesc de azi, de datorii... Mai simplu-i să văd mâine ce va fi! Mă programez... infinitiv Pe-o altă zi și-mi caut un

Natura e-n veșnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce ițește sub nea, de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc

Sunt ca o apă în minimum trei stări; Ori mintea caldă, m-aburind spre zări, Anost doar mă curgând, ca timp să treacă, Până o să îngheț, albit și gura o să-mi tacă... Sau forma seacă, când nu

Se-mbracă într-o cutumă anuală Și se golește tocmai când i-e frig; Uitând de toamna timpului de școală, Cu pui de puf, ce-ncercă-n zbor, câștig. Un cuplu de codate gri se joacă În dragostea

Adie pe stradă o undă, Eliza Și lasă în urmă de proaspăt, o boare, Cum marea pe val împrăștie briza În calm de amurg... Un sărut de la soare. Se îmbată vecini de la chip de sirenă Ieșită din

-Ce faci?... De când nu te-am văzut, ești mai frumoasă ca oricând!?... -Hai las-o moartă, te-am crezut la început...când mă făceai, crezând! -Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu, mai mult

... nici nu mai știu, mașina-i doar un fier plin de fluide sau este și viteza, stopul, aparența, aer ce-l consumă și-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide i s-a prestabilit memorie în

Se înalță vânăt, scrijelit... Ferestrele-n culori diverse N-au flori... Stau aninat neveste Într-un contemplu!... S-au oprit. E plin de hăuri, zis balcoane, Cu rufe ude, magazii. Hidos

... nenumărate mâini, întinse, au devenit casele... sunt mâinile ce-au plămădit chirpiciul ce stă într-o rână, înmuiat de albia revărsată și, cum n-au gură, mâinile nu strigă, mai își îngroapă

Sunt dornic să scriu un roman, Dar am o frică neînțeleasă, De atâtea pagini stând să iasă Dintr-un anonimat tiran. Că-i parcă o pedeapsă scrisul De coale lungi, cu personaje De eroii buni,

Reflux, oceanele împing în maluri Și inima-n artere-n ritm la fel; Cum pielea explodează în erizipel Și dragostea se înspumă-n vârf de valuri. Se umflă-n unghii, în păr -cum cheratină Cu sebum

Ne-am inventat cuvintele și singuri ne-am scris cărți Și aberant apoi le luăm sursă de noi, alte, preopinențe, Citind din psalmi, din liturghii, din Biblie... alte hărți Ce colindăm pe rând, cu

M-am definit și parte și absență Din învelișul trupului ce-l ai. Sunt un micron, de gol, de impotență, Dar unic sol, prin care iei și dai. M-am dăruit, prin mine să respiri, Să-mprăștii lumea

Mi-am luat penelul din culorile-mi de iris Și-n lipsă de talent îmi mâzgălesc contururi... Nu știu partaj să fac, între real și vis; Am tremur de călău, între sublim-cusururi. Am Univers

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal, Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval, Să strâng însingurat tipar de amintiri... Ce-n zilnic se succed în alta și alte firi. Sunt smoala

Ne naștem condamnați la moarte Toți, echitabil, în sentință... În fond nimic nu ne desparte; Suntem, predestinat, neființă. Criteriul este unicat; Ne prosternăm pe firul vieții... Crezând că

Măi fraților, indiferenți din ce citesc, am constatat Că nu vă doare nici în... tur -Un sinonim, nu plagiat- Că un prost e doctor?!... Totu-i șnur?!? ... Contează doar s-avem mulți bani -Nu pe

Opiniile-s interzise Și orice subiect i-e cunoscut. Știe și legile nescrise Și neagă, dacă-i spui, când te-ai născut. Nu-i temă sau domeniu; Le știe precum nimeni, integral. Explică tot, ca

Plutesc cam la aceeași oră aproape în fiecare zi, o levitație, ce neagă orice gravitație; c-aș fi mai greu ca oricine, ce ar mânca, ar înghiți! N-aștept moment, iubesc neașteptatul ca o

Retina mi-e o întidere de clorofilă ce-aș vrea-o melanina-mi, să-mi astâmpăr seve prin rădăcini ce-nalț la cer, la soare... milă s-amestec; galben cu albastru-n crud de verde... ... să

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios, Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roșii maci, Se înalță cald fuior de vis în ruga gândului sfios Cu timp ușor, de zbor… copila, doar

În ploaia rece de afară o siluetă se strecoară în întunericul cărbune, fără cuvinte, pași să sune... e doar un abur de respir, o pâclă stinsă într-un fir topindu-se s-albească negrul de-o

E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald? Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece? Atunci, de ce o fi la toți;