Poezie

Eliza

Să nu credeți în supremația vitezei luminii... dacă vreți să călătoriți în Univers!

1 min lectură·5 octombrie 2014

Mediu

Adie pe stradă o undă, Eliza

Și lasă în urmă de proaspăt, o boare,

Cum marea pe val împrăștie briza

În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă

Ieșită din ape, în cristale sclipește

’n șuvițele-n lungi de culoare mondenă...

Și-n gând fiecare cu jind o cerșește.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii

Și-n poante pe tocuri e-un corp de balete,

Iar degete fine, așteptând pețitorii,

Își trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,

Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,

Ce-oricare o păzește cu inima în criză,

S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie

Ce sfinți au creat pentru o lume, e muză

Ce arta nu poate s-o copie... E cheie

De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

10.05.2013

001.708

Daniel Aurelian Rădulescu. “Eliza.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-aurelian-radulescu/poezie/14057272/eliza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.