Te-ai încuiat în ochiul meu
și-ai plâns o clipă! Și cerul s-a înlăcrimat orange
gri, verde, albăstrui.
A fulgerat!
Petale roz s-au desprins din fructul soarelui
și-au luminat
tot câmpul
Când seara rece de-nceput de vară
Se-adună scobită în mine,
Îngerii cad din ceruri năvale…
Și-ncep să țipe pentru întaia oară.
Mă doare și plâng, mi-e rău și urlu.
Norii se
O vedeam în fiecare dimineață când traversa zebra îngrozitoarei intersecții din centrul orașului, puțin grăbită, dar întotdeauna la fel de frumoasă și aranjată, ținând în mână o geantă mică
SCENA 1
Cameră de bordel
Interior noapte
În fața unei oglinzi mânjite de zoaie, semnate de ruj rosu, mov-aprins, chiar verde, prinsă de peretele albastru închis și umplut de pete
Nopțile sunt prea calde azi și atmosfera îmi rănește porii și stelele nu sunt altceva decât niște păianjeni cu pântece frumoase. Cerul negru geme deasupra și ne îmbată. Vedeți? Vă uitați la
Unghiile mi s-au rupt de perete.
Am țipat…
M-am auzit spunând
“Am greșit…”
De ce? Cum? Unde? Când…?
Tot trupul meu era mânjit
Supt…
Rupt…
Întrerupt,
Îm
Patru degete înoadă zece fețe
și-un țambal
într-o patură de piatră
peste-un aer fad, amar…
Chicoteli prin frunzărișuri
Ceartă fire lungi de păr.
Se-mplinește-un an aiurea
de la
“ Mizerabila cameră…”- îndrăznisem să gândesc când am intrat pentru prima oară în acea încăpere odioasă, deloc aranjată, în care praful colcăia în colțuri ca niște furtuni uriașe de nisip
De ce să cred în ochi de lapte negru
Dacă amarul lor e greu?
Și dacă ape mă ridică
O să mă sparg
și o să gem
din piele pori de vată…
din gură dinți de leu?
De ce să tai tu toată
DS