Doua saptamani si jumatate

SCENA 1 Cameră de bordel Interior noapte În fața unei oglinzi mânjite de zoaie, semnate de ruj rosu, mov-aprins, chiar verde, prinsă de peretele albastru închis și umplut de pete mari, maslinii, urat mirositoare, Ada( tânără în vârstă de 24 de ani) privește cu ochii injectați și roșii, cu lacrimile curgându-i pe față chipul palid din oglindă. Pe masa micuță de dinaintea oglinzii lacrimile îi cad repede…Măsuța e umplută de șervețele umede, de cutii pline de praf de machiaj în formă de inimioare, în formă de romb, de barcuțe. Într-un colț, pe masă, mai zac alte cutii cilindrice, cu perii pline de păr, cu pensete și foarfeci ruginite…Ada își trece mâna prin păr și își șterge repede lacrimile ușor inspaimantată. Se privește intens în oglindă…Un surâs amar, grotesc de amar îi alunecă pe obrazul stâng…Se aud bătăi puternice în ușă. O voce de bărbat furios se aude înăbușit: Ada…Fată, ce mama naibii faci? Te așteaptă d-l deputat în hol.Hai o dată că doar nu o să stea toată noaptea după tine.Ești gata? Să știi că intru peste tine!Răspunde!A dracu` să fii tu!!!Păi ce? Chiar așa am ajuns?Adaaaaaaaa!!!!!! Fata nu schițează nici un gest…Se mai aude o dată vocea bărbatului strigându-i numele animalic: -Adaaaaaaaaa!. Ea tresare parcă dintr-un vis urât…Lacrimile îi curg in continuare pe față cu o repeziciune uimitoare.Pare o femeie nebună de spaimă.Clipește rar și răspunde calm: -Sunt gata…Spune-i că imediat o să fiu în hol.În trei minute…maxim cinci. Bărbatul se mai aude o dată parcă și mai amenințător: -Păi ai spus că ești gata da` tot zici că mai îți trebuie cinci minute.Și de la cinci ajungem frumos la șapte(cu ton ironic), și apoi la zece minute…Ești excepțională fetițo!(calmându-se un pic)Da` hai că nu mai zic nimic că mă aud clienții și mă fac de râs.Să te grăbești… Se mai aud ceva mormâituri înăbușite ale bărbatului.Apoi doar pașii târâți ai acestuia. Fata rămâne înțepenită în fața oglinzii.După un timp de câteva secunde tresare din nou.Pe față i se împietrește același zâmbet amar. Începe să-și mângâie rochia roșie cu franjuri urâte negre-roșii de pe marginea rochiei. Dezgustul i se citește pe față. Gândește cu voce tare:” Offf…Doamne, cât pot să urăsc rochia asta.” Dezgustată total își scoate rochia încet, rămânând doar într-un sutien galben aprins și niște boxeri prea feminini, roz cu margini galbene.După ce face o pauză, timp în care se mai privește încă o dată în oglindă, se uită grăbită la ceasul cu ramă albastră de pe peretele de la răsărit și își trage repede pe ea o fustă mult prea scurtă gri (se gandește cu amărăciune)”Ah…e prea scurtă.”, apoi o maletă stacojie foarte mulată, și, mai grabită un palton negru de bumbac din cuierul ros, vechi de langă patul pătrățos din mijlocul camerei. Și mai grăbită iese din cameră închizând ușa încet, cu frică. SCENA 2 Colț de stradă Exterior noapte Ada (încheiându-și ușor înfrigurată paltonul negru) iese stingheră din clădirea asemănătoare unui bloc vechi. Pe colțul de stradă îngust doi cerșetori vor să aprindă focul…Amândoi tremură din încheieturi. O văd pe fată grăbită și încep să țipe. Fețele lor mudare par că se luminează: - Fă! Unde te duci fă? - Ada nu răspunde și merge mai departe. Privirea o are ațintită în pământ. - Unul dintre cerșetori ( cu batjocoră): - Fă fată! Nu te mai grăbi așa! Vino de ne încălzește că nu putem să aprindem focul! Ne e prea frig și de aia… - Ada( cu ochii înlăcrimați) își continuă drumul… - Celălalt cerșetor ( râzând): - Las-o mă că se grăbește să încălzească pe altcineva!(cu rautate) Curva dracului! Că numa` dintr-astea sunt pe aici…(disprețuitor) Le vezi că ies înciudate din bordel, cu fața în pamânt, le saluți politicos și ele ( prefăcându-se dezamăgit)…cucu! Nu zic nimica…Nici tu “bună”, nici tu “ las` că te încălzesc mai târziu” sau măcar să ne arunce o ocheadă ceva! ( râzând din nou ) Da` cine mama naibii are nevoie de una care se crăcănează toata ziua pe bani puțini?!(cu răutate) Ia zi fă, CINE? - Ada își strânge ochii îndurerată.Se oprește. Vrea să se întoarcă din drum și să-i injure cu ură pe cerșetori dar se răzgândește și merge mai departe. - În spatele ei, în ungherul jegos de stradă, cerșetorii strigă peste măsură înverșunați de indeferența fetei: - Fă curvă, fă! Să nu mai treci pe aici că te nenorocim fă!Te facem noi să-ți desfaci cracii ăia ai tăi lungi mai rău decât ai crede! O să ți-i rupem fă! O să ți-I rupem rău de tot de n-o să mai poți de durere! Și nici dracu n-o să te ajute! Ai să vezi tu! Curva dracu` ce ești! - - SCENA 3 - - Bulevardul principal al orașului - - Exterior noapte - - Ada( puțin grăbită de frigul de afară) merge cu capul în pământ. Din când în când și-l ridică pentru a privi mașinile care trec cu viteză mare pe bulevardul principal la acea oră târzie a nopții. Își scoate telefonul mobil albastru din buzunarul paltonului.”Offf…am uitat cât e ceasul”. Pe ecranul telefonului strălucește într-o lumină verde-albăstruie ora 1.30 p.m. Se înspăimântă. Clatină din cap nemulțumită.”Offf….Timpu ăsta nenorocit. Niciodată nu o să-l înțeleg. Mă ia de atâtea ori de mână și îmi dă drumul la fel de repede.Timp nenorocit și nefericit, ca și mine.” Oftează prelung în gândul ei. Pe stradă o mașină tocmai a claxonat de două ori puternic. Ada întoarce capul din nou înspaimântată spre stradă. Mașina mai claxonează o dată și încetinește puțin. Omul de la volan îi zămbește prostește. Ada( cu amărăciune) se uită prelung la individual slăbuț din mașină:”Cine o mai fii și ăsta?( cu o amărăciune mai mare) Poate unul dintre sutele de clienți imbecili, nesatisfăcuți și nefericiți.” În urma gândurilor ei mașina o ia la goană nepăsătoare…Pe obrazul stâng al fetei cade o lacrimă. Rușinată de slăbiciunea ei, Ada se șterge repede.Gândurile încpe să o copleșească cu fiecare pas făcut.” Vreau acasă…Dar unde e casa mea? Unde e? Există?!” Se oprește în fața unei vitrine luminate verde-albastrui.Lăcrimează din nou…Vitrina e umplută de manechine înalte, așezate pe un piedestal alb din celuloză.Unul din manechine e îmbrăcat într-o rochie albă. Gândește cu voce tare:” Zici că e rochie de mireasă…( zambește tristă) De fapt….seamănă a rochie de nimfă…de zeiță, seamănă cu o rochie pe care nu o s-o am pentru că nu o merit…E prea albă, prea pură, prea curată pentru corpul meu murdar…(uitându-se amuzată trist la paltonul de pe ea) Doamne cât de murdară sunt! Când o să mă curăț?! De fapt…Cu ce o să mă spăl?! Există ceva cu care să mă spăl?( stând o secundă pe gânduri cu ochii negrii ațintiți peste rochia albă de pe manechin, apoi cu amărăciune) Poate că există da` de unde iau “sapunul”? ( cu vocea gâtuită de o tristețe disperată) Sau…poate că am de unde să-l iau! Da` cine mama naibii mi-l dă?! Nici dracii din ciment, din pământ nu mi-ar da “sapunul”! ( șoptind disperată de tristețe) M-ar înțelege cineva, careva din lumea asta de căcat și totuși atât de…(cu o tristețe și mai adâncă)de…off…unii cred că trăiesc într-un miraj.(plină de amărăciune) Mie mi se pare un miraj infernal…( cu lacrimile țâșninundu-i mari și repede din obraji) Miraj? Draci!(amărâtă cumplit) De unde miraj?! Cum de mi-a venit cuvântu` ăsta de căcat în minte acum?!(lacrimile îi acoperă fața de tot) Încearcă neputincioasă să se oprească din plans dar rochia din vitrină pare că îi slăbește rațiunea. Ada continuă să privească rochia albă… Lacrimile nu mai contenesc( gândește cu voce tare…în șoaptă…cu dinții încleștați de amărăciune)” Vreau acasă…într-un pat care nu există…într-o cameră care nu e…într-un bloc care nu e construit…” SCENA 4 Bar de noapte Interior noapte Ada, cumplit înfrigurată, intră stingheră într-un bar de noapte de la periferia mizeră a orașului. Înăuntru, barul se înfățișează jegos, cu multe mese de lemn unele lângă altele, așezate într-o simetrie ciudată și tristă, cu mult fum de țigară, cu mirosuri înțepătoare de alcool ieftin dar bun pentru orice buzunar, de transpirație, de parfumuri bărbătești și femeiești ieftine…Se așează cu paltonul desfăcut pe un taburel negru cu pielea scorojită într-un colț, cu buretele portocaliu la vedere. Ada ( către barmanul chel, cu moleșeală în glas): - Un pahar de whyski…(cu tristețe) fără gheață…Da` să fie cât mai rece posibil… Barmanul ( cu dispreț și ironie): - Cât mai rece posibil… Ada ( ușor surprinsă): - Da… Barmanul ( ușor enervat): - Desigur prințesă dulce…( cu ironie acidă)…O să fie foarte rece…( batjocoritor) Cât mai rece posibil o să fie… Ada îl privește uimită… Barmanul ( întărâtat de expresia de pe fața fetei): - Domnișoară! De pe ce planetă veniți?! Ada îl privește în continuare uimită și obosită. Barmanul mai gâbuie ceva ca pentru el (apoi mai tare, cu oboseală în glas):” I-auzi?! Cât mai rece posibil!” Ada zâmbește trist…Cuvintele barmanului, totuși, o încălzesc…Acum un zâmbet moale i se așterne pe față…După un interval de câteva minute primește paharul…Îl simte rece…Un surâs calm îi înroșește obrajii pe care lacrimile au rămas uscate. Privește ecranul mobilului extrem de obosită. Se înspăimântă…50 de apeluri nepreluate…”De ce nu le-am simțit?!”. Începe să tasteze repede pe butoanele moi ale telefonului…Nivelul soneriei e destul de mare. Pe ecranul celuralului ora strălucește albă…E 3.30…”Offf..nu mai înțeleg nimic…Cum de nu am simțit nimic?Doar l-am avut tot timpu` în buzunar?! Doamne, cât de aiurea!” Își bagă telefonul în buzunar, apoi privește împietrită paharul de whyski…E încă șocată că nu a simțit mobilul, că nu l-a auzit sunând… SCENA 5 Același bar de noapte Interior noapte După aproximativ o jumătate de oră în care a privit încontinuu paharul de whyski, fără măcar să guste o gură de alcool, Ada tresare. Pe taburetele de lângă ea, în stânga, s-a așezat cineva, atingând-o ușor. Ada ( întorcându-și înspăimântată și foarte obosită capul): - M-ai lovit intenționat? Bărbatul de lângă ea, având ochii ațintiți asupra meniului ( un tip înalt, cam de vreo 33 de ani, cu o cămașă albă, cu părul cârlionțat, șaten deschis, ușor obosit) își întoarce și el capul spre Ada. Bărbatul ( cu răceală, puțin iritat): - Poftim?( cu dispreț) Nici nu te-am văzut domnișoară! Ada ( uimită și obosită) - Scuze…( cu părere de rău) Așa am crezut…( prinzând curaj) Până la urmă ce mai contează? Bărbatul ( uitându-se la Ada de sus până jos, rămâne cu privirile ațintite asupra maletei stacojii): - Frumoasă bluză…( cu un zâmbet timid) Foarte drăguță! De unde ai luat-o? ( zâmbind larg, o dantură frumoasă se înfățișează) Sau ți-a făcut-o cadou iubitul,( ironic) amantul? Ada ( rămasă împietrită, cu privirile fixate asupra zâmbetului fermecător al bărbatului, răspunde degajată, cu moleșeală): - Nu mai știu de unde o am.( cu ironie acidă, ridicând sprânceana dreaptă) Ai vrea și tu una asemănătoare pentru iubita sau amanta ta? Bărbatul ( râzând aproape în hohote, apoi foarte serios): - Măi să fie!! Nu ai chef deloc de glume la ora asta, nu? ( pufnind) E și de înțeles. ( cu ochii mari) Doar ți-au rămas lacrimile uscate pe față…( zâmbește ușor trist) Ada ( foarte uimită): - Da? Am lacrimi uscate pe față? Măi să fie! ( cu ironie acidă) Ce spirit de observație ai! Bărbatul ( zâmbind din nou larg): - Nu e nevoie de spirit de observație ca să văd asta…( cu o ușoară tristețe) Și un orb ar vedea asta…Mă rog…( accentuând cuvintele) Ar simți asta…din glasul tău. Ada ( cu ironie): - Da?! Bărbatul ( privind indiferent spre paharul de bere din fața lui): - Offf…( cu tristețe) Se vede, se simte…Ce ai vrea să fac? ( privind-o fermecat pe Ada) Sunt sincer…Mereu mi se întâmplă asta la ore înaintate. De obicei nu sunt sincer cu femeile…( foarte întristat) Mereu le mint… Ada ( cu răutate): - Știi… Nu am nevoie de confesiunile tale…Mai ales la ora asta…( privindu-l puternic pe bărbat) Cu lacrimile uscate pe față… Bărbatul (rămânând împietrit, oftează): - De obicei cei care vin în baru` ăsta la ora asta…( cu tristețe) suferă…( cu indiferență) Mare căcat că suferim până la urmă…Nu? Ada ( mulțumită): - Ah…Da…Mare căcat.( profund întristată) Oricum o să ne revenim. Mereu ne revenim. Bărbatul ( tresărind): - Depinde…( zâmbind îndurerat) de situație… Ada ( deloc surprinsă): - Logic că depinde de situație…( cu indiferență) Dacă ai de gând să-mi spui de ce ești dărâmat( cu ironie acidă), căci scuză-mă dar se vede, se simte extraordinar de bine, crede-mă că nu mă interesează…( cu indiferență și tristețe) Mi-e de ajuns suferința mea… Bărbatul ( sictirit de reacția Adei): - Da` nici nu aveam de gând domnișoară…( răutăcios) tristă… Ada ( zâmbind larg): - Ah…Nu aveai de gând.( veselă) Scuză-mă că nu mi-am dat seama.( ridică paharul puțin de pe masa barului dorind să ciocnească paharul cu bărbatul) Acesta ezită. Ochii i se întunecă. Ridică paharul și ciocnește repede, apoi lasă paharul jos. Bărbatul ( cu răceală): - Nu te mai întreb pentru ce ciocnim. ( cu indiferență) La început vroiam să te întreb, dar…E aiurea… Ada ( cu zâmbetul pe buze, ironic): - Da` nici nu e nevoie să mă întrebi…( cu ironie acidă, ridicând sprânceana dreptă ) Nici nu mai știu de ce am ridicat paharul. Cred că din reflex. Așa fac mereu când vorbesc cu un bărbat. Ridic paharul după primele replici. Bărbatul ( indiferent, privind undeva înainte) : - Vorbești des cu bărbați? Ada ( ușor speriată de întrebarea bărbatului, apoi dându-și înspăimântată seama de ce a zis înainte ) : - Aaa…( bâlbâindu-se )…Da…( revenindu-și ). Vorbesc destul de des…( foarte sigură pe ea) Ador barurile! Stau în baruri ore întregi…Nu-mi place să mă duc acasă. Dacă stau în casă simt că mă sufoc…așa că…umblu prin baruri…( ironică) cu lacrimile uscate pe față! Bărbatul ( puțin întristat, coborându-și privirile asupra paharului fetei): - Eu ador…( foarte întristat) să stau acasă…( dintr-odată ironic) Depinde acum ce fel de casă ai!!!( un zâmbet i se așterne în colțul gurii și își mută privirea spre ochii negrii ai Adei ) Ada (abținându-se să nu plângă, își întoarce repede capul spre partea stângă a barului): - Ah…da, depinde de casa pe care o ai…Îți spun că nu ai vrea să trăiești unde trăiesc eu…( cu ironie tristă) Sau poate că ai vrea… Bărbatul ( uimit): - Poate că aș vrea?…De ce aș vrea?! Im?! Ada ( profund întristată ): - Nu știu…zic și eu așa…( revenindu-și ) De fapt…Poate că ție ți-ar place acasă la mine. Așa e de obicei. Ne place mai mult casa altora decât propia noastră casă…( surprinsă) De fapt…Ne place mai mult cum e decorată casa…Nu neapărat și atmosfera, oamenii…etc. ( oftează) Bărbatul ( dând gânditor din cap ): - Aham…Înțeleg. ( bărbatul se ridică un moment de pe scaun și se așează) Simțeam că nu stau bine. ( zâmbește prietenos). Tu stai bine pe ta burelul ăla? Ada ( surprinsă și sictirită): - Da, stau foarte bine.( foarte sictirită) De ce ai schimbat subiectul?! Bărbatul ( surprins, adoptă atitudinea Adei ): - Imm…L-am schimbat?! Nu mi-am dat seama…( mângâindu-și copilăresc burta) Mi-e foame… Ada ( privindu-l gânditoare): - Adică?! Bărbatul ( cu zâmbetul pe buze): - Stai liniștită că nu te invit la masă! ( sictirit ) Îți spuneam așa, că mă omoară stomacul…Deși am mâncat acum o oră. (oftează) Ceva nu e în regulă cu mine…Deloc…( foarte întristat) Cred că sunt bolnav.( oftează din nou) Ada ( privindu-l cu dispreț ): - Bolnav? Doar dintr-atâta?!( indiferentă) Nu ai nimic…O simplă durere de stomac. Și nimic mai mult. (oftând) O să fii bine. Și eu am dureri dintr-astea, de stomac, dar nu le dau prea multă atenție. ( zâmbind) De fapt iau o pastilă și trece. O pastilă de No-spa! Sunt cele mai bune. ( oftând obosită) Dar destul de amare…Da` sunt bune, (foarte convinsă) extrem de bune pentru durerile puternice de stomac și … Bărbatul ( scârbit peste măsură de cuvintele Adei îi întrerupe acesteia vorba, privind-o cu sictir): - Mă lași? Iau pastilele alea de un an de zile!!! Și nu m-au ajutat niciodată cu nimic!! Ada ( surprinsă de reacția bărbatului, cu răutate potolită ): - Atunci de ce le mai iei?! Dacă nu te ajută cu nimic…( stând un moment pe gânduri, cu tristețe) Înseamnă că tu chiar ești bolnav… Bărbatul îi aruncă fetei o privire foarte scârbit. Toarnă pe gât tot paharul și se întoarce pe scaun cu tot corpul spre Ada. Bărbatul ( vădit sictirit, cu răutate, cu plictiseală vie în glas): - Măi fată! Ce te supără pe tine atât de tare? Că stau de un sfert de oră lângă tine și nu ai zâmbit decât o dată…( gânditor) Parcă…Nu m-am uitat mereu la tine. Ada ( foarte surprinsă, aproape bâlbâindu-se ): - Ãăă…Tu ai stat să vezi dacă zâmbesc?! Bărbatul ( foarte sictirit ): - Offf….Acum încercam să aflu de ce ai lacrimile uscate pe față. Că doar nu am stat ca un tembel să te urmăresc!!! Mă crezi un…papă lapte căruia îi place să facă femeile să zâmbească?! Ada ( surprinsă ): - Deci asta e definiția ta pentru un papă lapte?! Unul căruia îi place să facă femeile să zâmbească?( amuzată) Ah…Ce definiție surprinzătoare?! Bărbatul ( ușor enervat ): - Da` cine a zis că am dat o definiție? ( plictisit) Știi…ești extrem de…plictisitoare… Ada ( foarte surprinsă , foarte amuzată ): - Ha-ha! Plictisitoare! Superb! ( de-a dreptul încântată ) Doamne!! E cel mai frumos compliment pe care l-am auzit vreodată de la cineva!!! Bărbatul ( vădit surprins): - Poftim?! Eu tocmai te-am făcut în cel mai rău lucru cu putință și tu ești peste măsură de mulțumită?! Ada ( surprinsă): - “În cel mai rău lucru cu putință”?! De ce?! Bărbatul ( zeflemist): - Nu-I nimic mai aiurea decât să fii o persoană plictisitoare! De fapt, să fii plictisitor mi se pare cel mai trist lucru cu putință!! Ada ( amuzată): - “Trist”! De ce sa fie trist că sunt o persoană plictisitoare?! NU e nimic trist în asta!! ( foarte mulțumită) Chiar nimic…Dacă vrei să știi, mi-a venit să sar la gâtul tău și să te sărut de fericire pentru că m-ai făcut “plictisitoare”!!! Mi-ai înveselit ziua!!! Bărbatul ( foarte șocat): - Ai vrut să mă săruți de fericire?!! Doamneee!( foarte surprins) Dacă te-ai uita la tine acum ai spune că ai inebunit de fericire!! ( fermecat de-a dreptul) Ochii îți strălucesc ciudat…Foarte - ciudat…( cu mulțumire în glas ) Mă bucur că te-am înveselit…chiar mă bucur…( cu ochii mari) Sincer! Ada ( zâmbind trist dintr-odată): - Ah! Ne-am înveselit unul pe altul! Ce patetic!!! Bărbatul o privește în continuare fermecat pe Ada. Ea se uită undeva în gol, în spatele lui… Apoi își întoarce privirile spre paharul de whyski pe care nici acum nu l-a terminat. Își freacă degetele lungi de pahar, se uită puțin întristată la degetele ei. Oftează… Bărbatul a rămas împietrit cu o expresie de mulțumire pe față, uitându-se în continuare fermecat la Ada. Bărbatul ( aproape șoptit ): - Hai mai bine să plecăm de aici…( uităndu-se în jur cu scârbă, apoi apropiindu-se puțin de Ada ) E prea multă lume aici…și… Ada ( tresare): - Poftim?! ( cu oroare abia stăpânită în glas ) Cumva, îmi faci o propunere… Bărbatul ( cu zâmbetul pe buze ): - Șșș…că zice lumea că îți fac o propunere indecentă! ( glumeț) Și mă dau afară de aici. Ada ( liniștindu-se ): - Deci…ah…nu vroiai să-mi propui nimic indecent….Doamne!! ( foarte ușurată ) Îți jur că dacă făceai asta săream la gâtul tău…Și te omoram…Vedeam eu cu ce. ( glumeață ) Dar…continuă ce vroiai să-mi zici…Ziceai că ar fi bine dacă am pleca de aici… Bărbatul ( serios ): - Știi…Da, ziceam că ar fi bine dacă am pleca. ( foarte serios) Vreau să-ți arăt ceva!( zâmbitor) Știu că sună a… Ada ( zâmbind larg): - Da, sună a replică de agățare … ieftină ( foarte convinsă, accentuând cuvintele) foarte ieftină. ( mai serioasă) Afumată. ( se uită în ochii bărbatului cu un zâmbet cald) Bărbatul ( luând-o ușor pe Ada de mâna stângă , o trage încet spre el): - Hai, vino! Nu e departe locul, că despre un loc este vorba…Am mașina afară! (zâmbește larg) Ada ( foarte mirată, cu răceală ): - Și…De ce aș vrea eu să merg cu tine, ă?! De ce aș avea încredere în tine?! Spune! Bărbatul ( foarte mulțumit ): - Da` nu te obligă nimeni să ai încredere! Îți spun doar că nu-ți va părea deloc rău. ( ne accentuând cuvintele ) Deloc… Ada ( foarte neîncrezătoare ) se ridică buimăcită de pe taburel. Bărbatul ( serios) se ridică și el, mai repede, și cu mișcări scurte și rapide plătește barmanului comanda lui și pe cea a Adei. Ada ( foarte surprinsă, dar cu resemnare în glas): - Nu era nevoie să-mi plătești whyski-ul… Bărbatul ( glumeț ): - Păi… din cauza mea nu ai băut deloc din whyski-ul ăla! ( îi zâmbește Adei, fața i se luminează și o ia înainte fără o mai bage în seamă pe fată ) În urma lui Ada rămâne împietrită. Simte cum fruntea îi arde. Se înroșește toată și se uită împrejur cu groază. Se liniștește când oamenii răzleți de la mesele din lemn nu o privesc. “ Off…Doamne! N-o să scap de mania asta niciodată! Și totuși de ce simt că vreau să mă duc, de ce mi-e frică?! Doar sunt obișnuită!!” Cu repeziciune, fără să se uite împrejur iese înfrigurată din bar… SCENA 6 Exterior noapte-zi Platformă de ciment , ultimul etaj al unei clădiri în construcție (cadru îndepărtat) În dimineața crudă care se lasă încet peste orașul pustiu, norii se îngrămădesc grași și plini de ură cenușie pe cerul albastru-gri, fărâmițat de stele mici, palide, pe care luna azură își strange amărâtă lumina moartă. Două siluete se deslușesc în adierea rece, plină de praf a vântului de toamnă timpurie, pe platforma de ciment a ultimului etaj al unui șantier. Una dintre siluete se mișcă lent aproape de marginea platformei ce dă înspre golful unei mări ușor învolburate. Valurile se aud ritmic, fâșâind sunete triste…ucigător de triste. Cealaltă siluetă ( Ada) stă nemișcată aproape de mijlocul platformei. SCENA 7 Exterior noapte-zi Ultimul etaj al șantierului, pe aceeași platformă pătrată de ciment ( cadru apropiat ) Ada ( strângându-și brațele la mijloc, cumplit înfrigurată, cu fața acoperită de părul vâlvoi șaten – închis, strigând către bărbatul care se leagănă pe marginea platformei): - Ai putea să-mi spui de ce m-ai adus aici?! ( furioasă de-a dreptul) Ai zis că vrei să-mi arăți ceva?! Locul ăsta vrei să mi-l arăți?!!! Bărbatul ( strigând spre Ada ): - Vino mai aproape că nu am chef să țip tot timpu`!!! Ada , neîncrezătoare, se apropie cu pași înceți de bărbatul din fața ei, ajungând la trei metri de el. Ada ( mai calmă): - Deci, acum ai putea să-mi explici ce se întâmplă și de ce m-ai adus aici?! ( înfrigurată) Te rog!!! Bărbatul ( serios ): - Tu ești profesoară, nu?! Ada ( foarte uimită): - Poftim?!!!! Bărbatul ( foarte serios): - Da…( vorbind rar, calm) Tu crezi că nu te cunosc, nu?! Ada rămâne cu ochii împietriți și încearcă să gâbuie ceva dar nu reușește. Bărbatul ( cu un zâmbet amar pe față): - Te știu…Ești profesoară… Ada ( înfuriată ): - Profesoară??!! Doamne, cred că mă confuzi cu altcineva!! ( foarte convinsă ) Și cred că altcineva ar trebui să fie aici, în locul meu!!! Bărbatul ( înfuriat brusc, începe să țipe la Ada). Fața îi pare acum umplută de cele mai urâte riduri, iar venele gâtului i s-au umflat urât, aproape grotesc: - Te știu…din vedere! Și ești o profesoară dată naibii!! M-ai înțeles?! Nu mă mai contrazice că știu eu ce zic! ( mai calm) Din câte văd tu nu m-ai observant atunci…Într-una dintre nenumăratele nopți de chin pentru tine! Ada ( cu lacrimile umplându-i ochii ): - Nopți … de chin…( cu o lacrimă umezindu-i firav obrazul stâng) Profesoară… Bărbatul ( zâmbind răutăcios , cu ironie crudă ): - Mda…Profesoară…Așa le zic eu la prostituate! E vreo problemă?! ( dezgustat) Ah, urăsc cuvântul ăsta…prostituate… ( răutăcios și ușor iritat ) Am trecut într-o noapte…( amintindu-și subit) De fapt tu ai trecut într-o noapte pe lângă mine , pe unul din holurile alea jegoase…( foarte dezgustat) Doamne cât pot să le urăsc!!(serios și cu sinceritate) Și țin minte că atunci când ai trecut pe lângă mine purtai o rochie subțire neagră…( fermecat) Și m-am gândit “ Doamne ce trup frumos, ce corp, Dumnezeuleee”!! În viața mea nu mai văzusem un corp atât de…de… Ada ( cu obrajii plini de lacrimi ): - Ah…Da! Întotdeauna e vorba de corp, de forme, ( scrâșinind din dinți, printre lacrimi) de…draci…Despre ce altceva ar putea fi vorba dacă sunt…( foarte amărâtă) ce sunt… Bărbatul ( sec și rece): - Da…Nu am venit aici ca să vorbesc despre tine sau despre mine…Sau poate că aș vrea să vorbim despre mine…dar nu mai contează. ( oftând ) Am venit aici ca să fac ceva, de fapt ca să fiu mai aproape de ea… Ada ( indiferentă, ștergându-și lacrimile cu mâna): - Sicer, nu ma interesează cine e ea, nu mă interesează pentru ce ai venit aici…( enervată) Mă interesează să-mi explici de ce m-ai adus și pe mine aici!! Ce treabă am eu aici, cu ce te pot ajuta, sau ce?!! Bărbatul ( pufnind): - Nu te-am adus aici ca să mă ajuți cu ceva…( foarte întristat) Doar că am nevoie de martori…Măcar de un martor. Ada ( mirată): - Martori?! Pentru ce?! ( stând puțin pe gânduri, apoi tresărind înspăimântată) O doamneee! Să nu-mi spui că… Bărbatul ( întrerupându-i repede vorba Adei , cu nervi în voce ): - Taci și ascultă-mă!! Nu gândi prostii!! Nu mă crede vreun disperat! Ada ( neînțelegând ): - Bun! Ok! Da` de ce m-ai ales tocmai pe mine să vin aici cu tine și… Bărbatul ( foarte enervat, țipând la Ada): - Nu-ți mai pune degeaba întrebări până nu mă asculți !!! Ada ( enervată): - Auzi?!! Da` ce sunt eu aici?!! Marioneta ta de plastic care faci ce vrei cu ea??!! Bărbatul ( indiferent): - Nu te mai ataca! ( serios) Am nevoie de tine!!! ( enervat) Ce e așa greu de înțeles?! Nu pot să mă folosesc de tine?! ( ironic ) Hai, că atâția s-au folosit de tine până acuma` și i-ai lăsat!! Îți spun că acuma` o faci pentru o cauză mult mai nobilă!!! Ada ( enervată la culme): - Pentru o cauză mai nobilă!!! (profund dezgustată) Te roog!! Adică ce vrei să spui?! Că tu ești mai important decât mine?! Că ar trebui să mă gândesc mai întâi la tine, și de-abia apoi la mine?!! Că ceilalți ,( desfăcând brațele larg) atâția s-au folosit de mine…, adică eu i-am lăsat să se folosească de mine pentru o cauză mai josnică și mai puțin importantă decât cea de acum?!! ( foarte enervată, aproape țipând) Îi lăsam sa se folosească de mine…( ajunsă la disperare dintr-odată, aproape înecându-se de furie ) pentru că am nevoie de bani, pentru că nu pot supraviețui altfel, pentru că… Bărbatul ( calm): - Nimeni nu te obligă să faci ceea ce faci! Poți supraviețui și în alt fel! Ada ( cu lacrimile țâșnindu-i din ochi ): - Ce știi tu?! Ce știi tu despre…cum trăim noi…fetele astea cu corpu` perfect pe care voi le folosiți pentru că nu vă… Bărbatul ( foarte calm, întrerupând-o pe Ada elegant ): - Știi…mi s-a întâmplat odată în amiaza mare, cu zeci de oameni lângă mine, fără să fie algomerație, să mă atace un vagabond beat criță , să mă strângă de gât, să-mi ude pantalonii de bere, și să-mi înfingă o unghie în degetul mic de la mâna dreptă, și să mă uit apoi ca tembelul 3-4, chiar 7 zile de-a rândul să văd cum se vindecă rana din deget! (strâmbându-se trist ) Și să știi că rana era mică, dar nu era deloc frumoasă, ( râzând cu jumătate de gură ) chiar deloc. ( uitându-se la deget) Și mă uitam în fiecare zi la rana aia, și mă minunam cu fiecare zi care trecea cât de frumos se vindecă rana aia mică, dar adâncă la început! ( cu ochii în lacrimi) Iar într-o zi când m-am uitat la deget am văzut că îmi mai rămăsese o simplă zgârietură! Doar atât! O mică zgârietură dintr-o rană mică și adâncă! De atunci, de două săptămâni și jumătate mă uit aproape încontinuu la degetul ăsta și nu-mi vine să cred, când îmi amintesc, cât de frumos, de…( cu blândețe și iubire ) s-a vindecat…( ridică privirea de pe deget și se uită perplex la Ada care a rămas cu buzele întredeschise) Să fi văzut cum se închidea carnea, rana, cum spațiul ăla din deget se închide încet, încet, cum rana prinde coajă și coaja cade fără să-mi dau seama… ( foarte oboist ) Și asta e de acum două săptămâni și jumătate…Am numărat fiecare zi scursă de atunci și azi simt că nu mai pot…( așezându-se în vine începe să plângă ca un copil, încet, calm, cu mâinile la tâmple) Ada, rămasă șocată, încearcă să spună ceva, dar nu poate. După un timp de câteva secunde bărbatul se ridică, se șterge repede la ochi. Bărbatul ( cu privirea spre marea zgomotoasă): - Ai dreptate! Nu te interesează cine e ea și nu te interesează de ce mă chinui eu aici…De fapt ( râzând trist ) Știu că nu are cum să te intereseze, că e normal…( foarte calm, cu vocea puțin gâtuită) Dar am vrut să mă prefac, să mă mint pe mine că există cineva pe care l-ar interesa…Dar nici asta nu am reușit să fac. Nu am reușit decât să mă enervez și să plâng…Ca un prost, după o femeie…moartă de mai bine de 5 ani… Moartă, moartă de tot…Și pielea, și oasele și sufletul îi sunt moarte…Totul!!! Ada ( profund întristată ): - Se pare că până la urmă am reușit să vorbim despre ceea ce îl doare pe celălalt! ( râzând trist ) Chiar am și plâns amândoi!!! Și nici măcar nu ne cunoaștem! Nici măcar nu ne știm numele…Și totuși tu m-ai adus aici, pentru că ai avut nevoie de cineva care să te asculte, iar eu am venit pentru că…( uitându-se în gol ) nici nu mai știu de ce am venit. Mă simt mai goală ca niciodată acum.( întorcând spatele bărbatului, dorind să plece, cu o veselie tristă în glas ) M-ai…m-ai înveselit când mi-ai zis că sunt plictisitoare…Era prima oară când un bărbat se plictisea cu mine și nu îmi cerea mai mult…A fost cel mai frumos lucru pe care l-am auzit în ultimii 4 ani. Bărbatul ( serios și foarte calm, cu fața palidă ): - Și tu…m-ai înveselit când te-am văzut atât de mulumită, cu ochii sclipind a fericire. Toată fața ți se luminase și… Ada ascultă cu privirile în lacrimi. Ezită, vrând să se întoarcă spre bărbat, însă preferă să stea nemișcată, cu spatele spre el și să aștepte mărturisirea lui. Simte că sunetul mării îi îneacă respirația și așteptarea, că valurile vâjâie ciudat și vede cum pe paltonul ei negru picături mici de ploaie se îngrămădesc nebune, flămânde de viață. Cumplit înfrigurată, cu lacrimile rămase pe față se întoarce spre bărbat… În fața ei a rămas acum doar cerul plat, gri, cu luna aproape ștearsă…Stelele mici, de printre norii furibunzi geamătă, iar marea se aude și mai furioasă. Ploaia se lasă și ea tristă, mocănească peste oraș…Doar luminile de la blocurile înconjurătoare se aprind vesele…și totuși palide, pâlpâitoare…