Într-a 1206-a zi
Când seara rece de-nceput de vară Se-adună scobită în mine, Îngerii cad din ceruri năvale… Și-ncep să țipe pentru întaia oară. Mă doare și plâng, mi-e rău și urlu. Norii se
Caricaturi
Patru degete înoadă zece fețe și-un țambal într-o patură de piatră peste-un aer fad, amar… Chicoteli prin frunzărișuri Ceartă fire lungi de păr. Se-mplinește-un an aiurea de la
Hamartia
Unghiile mi s-au rupt de perete. Am țipat… M-am auzit spunând “Am greșit…” De ce? Cum? Unde? Când…? Tot trupul meu era mânjit Supt… Rupt… Întrerupt, Îm
Întoarcere
De ce să cred în ochi de lapte negru Dacă amarul lor e greu? Și dacă ape mă ridică O să mă sparg și o să gem din piele pori de vată… din gură dinți de leu? De ce să tai tu toată
Petale
Te-ai încuiat în ochiul meu și-ai plâns o clipă! Și cerul s-a înlăcrimat orange gri, verde, albăstrui. A fulgerat! Petale roz s-au desprins din fructul soarelui și-au luminat tot câmpul
