Dana Stefan

si pietrele fac pui.
aseaza piatra pe piatra, ioana!
si-atunci iar vor fi inceputuri si iar vor fi culori...
lasa praful si pulberile pentru castelele nisipurilor, ca sa aiba copiii unde decora cu scoicile..

drag,
Linea

se duce toamna. e prea vanata deja..
parca m-as plimba cu sandalele in mana prin muzeu, savurand picturile impresionistilor nostri, cu inima stransa, si alegandu-le pe cele iniernate, din prea pofta de alb..
e si grigorescu, il vezi? :) nu carul cu boi, ci rosul acela pastos ce ne-a aprins obrajii numai la gandul ca am pofti sa ne rostogolim la vale in alburi si in alb..:)
toamna s-a dus..
poemul tau e un fel de toamna cu bruma, ca in copilarie cand noi ne frecam mainile atunci si topaiam si spuneam: asta, bruma, e copil de zapadaaaa!:)

drag,
Linea

danutzo, vezi? daca TU esti cea cu picioarele infipte bine in tarana, asa cum eu ti-am spus ca eu numai asa te pot privi, atunci spune-i cat poti tu de portocaliu: \" mai fata, TU esti Copacul, in Dumbrava ta Minunata!\"

da, grijeste de ea, pentru ca e prea mult violet..

de dragul galbenului, daca verdele lasa. dictionarul de simboluri aminteste ca tot in mijlocul acestor aurarii, a acestor profunzimi de galben isi are cuibul viata vesnica,, pentru ca aceasta culoare este carnea soarelui si a zeilor. prezenta galbenului sub pretextul vesniciei anunta cel de-al doilea aspect simbolic al acestei culori terestre.pamantul roditor.
in lumea culorilor, galbenul e cea mai precauta culoare. suspectata de atonie, asociata cu bolile pamantului, cumva, galbenul merita toata consideratia noastra, pana si pentru simplul motiv ca e culoarea impaciuitoare. ea avertizeaza celelalte culori ca razboirile dintre ele, (amestecuri necontrolate) dau griul tern..
poemul tau meditativ se prabuseste in galben, deci nu se putea sa nu-i tin partea si eu acum.
verdele?..verdele isi va sti purta vesnic de grija..:)
felicitari ioane, m-a atins poemul tau. si grijeste bine de galben..

Linea

daca personajul tau ar fi fost bantuit de o nostalgica stare ar fi putut ramane si violetul acela asa bantuit. insa uite, un straniu subiectivism ma impiedica sa nu gandesc la tine cand te citesc. si-atunci altfel e violetul. se duce spre albastru...
pentru ca aici, in ciuda aparentei, poemul meditativ e al unei femei cu picioarele foarte bine infipte in tarana, ca sa poata gandul sa haladuiasca din burta noptii spre stele. nu mi-e frica sa ma uit la tine chiar si asa. ca apoi, intrebarile isi asteapta frenetic poezia, atunci cand vin raspunsurile, unul cate unul, eu am mai spus, referitor la Dumbrava aceea Minunata: copacul esti TU, Lizuco..

cu admiratie,
Linea

delicatetea privirii, pipaind cu degetele fine si albe o iubire la ceas de raspantie..
chiar daca femeie din vis, in numele iubirii de femeie pentru un barbat, poemul are forta neclintirii, ca un zid alb de care sa se sprijine el.
aceasta esti tu de azi pana maine.
sa vedem maine ce va mai fi..

Linea

uite cate ganduri napadesc omul in cele sapte minute cat dureaza o tigara.:) acum, daca imi permiti, te-as sfatui ca sa te asezi langa foc si sa gandesti in tihna la fiecare intrebare pe care ti-ai pus-o aici. iti doresc din suflet sa ai timp sa starui in pace la fiecare cuvant pe care-l vei intalni in drum..

Linea

din urzeala si batatura se naste drumul. ai fi intai tentat sa spui ca daca firul e de matase povestile sunt cat duiumul, fiecare fir de care te prinzi e tot o alta poveste. din sfoara impletita-n trei se fac nodurile care leaga puntea, din firul de lana crosetezi tesatura menita sa-ti tina de cald..
indiferent de fir, tesatura imbraca din impletiri..
indiferent de culoare, tesatura tot urzeala impletita cu batatura va fi. sa alegi culorile, sa potrivesti firele de aceeasi natura, sa le treci prin coclite ca si cum tu insasi treci tot de atatea ori prin firul de ac.. poate da, aceasta e munca cea mai plina de rabdare si delicatete. tesatura e insa intotdeauna fir impletit si doamne fereste sa fim nevoiti sa stopolim contextura.
poti privi un drum inainte sa-l tesi pana esti pregatita sa te razboiesti cu firele ca sa se impleteasca.

Linea

imi pare rau, complicatiile unei raceli rebele m-a tinut departe de timpul potrivit. privesc intai imaginea si va trebui sa-mi explici ce nu indraznesc eu sa cred! ca ciupercile sunt castelele gnomilor, ca personajele fabuloase ale mlastinilor sau scorburilor sau cele ce-si au culcusul in corole de flori ne-au obisnuit sa credem in povesti cu zane si feti-frumosi, da, se poate, dar sa construiesti arc peste timp multiplicand forme ca sa-ti desavarsesti imaginatia spre inepuizabil, asta e minune!
e forta regeneratoare a lucrurilor, e dovada infinitelor mijloace ale creatiei, de vreme ce Omul e tot o forma plamadita din pamantul care uite ce mai stie sa faca!
stai si pricesti ca sa pricepi langa cuvantul care devine si el bland in fata unui asemenea miracol..
las semn. aici e un insemn al pamantului.

Linea

mentolul diminetii amestecand parfumul de femeie cu toate ingredientele ce o imbogatesc pe ea.
manusa nu mai este insa intocmai ca de pe vremurile povestilor, insa straniu, si acolo era un vanator prea indragostit de vreme ce si-a scapat o manusa in zapada..
si uite cum cele doua imagini distincte, in mintea si sufletul meu, amesteca gandul cu simtirea, tot asa pe din doua, la fel cum cu o fraza inainte, in aerul mentolat se simte iz de parfumuri de femeie ingramadite apoi intr-un pumn..
frumoasa constructie are poemul tau, lucian...
felicitari!:)

ghintul. ghintul e spirala. e la fel ca si in povestea fractalilor, mi-ar place mie sa cred, unde lumile desi paralele, sunt stapanite cu ajutorul unui simplu betigas cu care noi invatam pe lumea asta sa dam gauri, si sa curga de-a valma culorile cat sa ne faca zob! ghinturi..si ce daca e griul?! spirala are patina! arama sa fie, sa scanteieze druml asumat! pentru ca, dragul meu prieten, labirintul tau e cel fara de portite, sa te rasucesti insurubandu-te spre miezul lucrurilor atunci, sa gandesti la toate bunele si nebunele in timp ce pasesti, pentru ca uite, citesc aici ca spre inainte ti-e drumul. si drumul asta inseamna toata splendoarea. si-atunci sa fie si pesti, si zidarie, sa fie si lumi calatorite prin timp, sa fie si patina de platosa-arama care innobileaza lutul, cine se mai poate teme atunci de fraul saracit?!
chiar daca aici e un altfel de daniel, eu regasesc poetul, iau poemul drept un gest declarat al asumarii acestei conditii de a fi harazit poet, Om care e framantat de atat de complicate si incalcite stari si trairi reflectate in evenimentele care-l compun. si din acest unghi al privirii, asez un semn in cale, convinsa ca drumul ales e cel mai greu, deci merita toata consideratia omul care il calca.

Linea

sa fii cu tragere de inima sa te asterni la drum, sa-ti tragi sufletul alaturi de cel care si-l pierde intr-o zi insemnata, sa privesti cu atentie o zi si sa discerni, sa ordonezi, sa triezi, sa asezi fiecare detaliu la locul potrivit,, sa cari cu tine acasa traista plina, sa te asezi la locul tau cand treceri si petreceri iti staruie in minte, sa te apuci de lucru, sa insailezi, sa te mulezi pe forme, sa decorezi cuvinte, umbland dupa imagini, sa ai forta sa gandesti si bine asupra lucrurilor, nu poate fi oricine ca sa faca asta. exista in tine un cult al privirii, ne inveti sa avem respect cand ne pregatim de-o sarbatoare a sufletului, ne obligi sa ne imbracam frumos si sa ne amintim ca mai trebuie cumparata si o floare, si nu in ultimul rand, ne asterni pe masa de-a gata memorii ale zilelor ce noua ne-au scapat, si cronicile tale sa redevina astfel punti de matase peste care noi trebuie sa pasim cu atentie, ca sa legam cele doua maluri.
las semn aici, din respect pentru o femeie si cuvantul ei.
liviu nanu, ai trait si pe aceasta fila cu siguranta o zi splendida, printre ai tai de-acolo, ai tai de aici si de departe..

Linea

acum ca te citesc ma intreb: exista structuri, sau doar grupuri de fenomene pe care le descriem ca sa intelegem treptat, Intregul? atunci cand derulam imagini simtim cu degetele, percepem caldura sau racoarea, ca pe niste secvente ale unei realitati care IN INTREGUL EI, de fapt,ne scapa? atunci oare ce inseamna perceptie integrala in fiintele care nu au limbaj, ce-ar trebui sa invatam de la ele?..
din momentul in care am denumit lucrurile si fenomenele poate am pierdut simtul nostru elementar al supravietuirii, si poate de asta ne e atat de greu uneori..noi ajungem sa vedem consecintele fenomenelor, si da, poate ai dreptate..daca nu vom griji feliile noastre primordiale, va veni o zi cand Omul nu mai poate descrie si imagina nimic din lumea infinitului mic..

poemul tau imi da de-acum in plus, bataie de cap..:)

Linea

la prima vedere esti tentat sa spui ca mintea omeneasca devine constienta mai intai de spatiu si apoi de timp. se intampla insa ca timpul sa devina \"sentiment\" ce se transforma de fapt intr-o functie spirituala independenta de lumea materiala. cobori pe franghia de matase ca si cum timpul ar fi un fir cu plumb..
realitatea ajunge sa se defineasca astfel, un peisaj imperceptibil, interiorin functie de scara pe care simturile, sau aparatura noastra interna complicata, il poate percepe
realitatea noastra este creata de miscare..:)
timpul guverneaza apoi starea tuturor lucrurilor...

drag,
Linea

pentru ca mi se pare grosolan comentariul de mai sus nu numai in ceea ce ma priveste, eu spun asa andu:
cine va intocmi gramatica pasareasca si cine un dictionar macar pana la CIRRR...? daca sonoritatile inseamna vremuri rupte si indeamna la destramare de gand, singura realitate abstracta este sa-ti omori timpul, pierzandu-ti vremea. daca in acelasi cuvant rimeaza insa notiuni divergente cuprinse in sunete identice, da-mi atunci voie sa cred ca avem dreptul e a intelege fiecare limbajul cuvintelor, altfel.

Linea

de ce trebuie pentru un simplu semn, sa fim obligati sa ne risipim tacerea cuvenita in fraze, de ce atunci cand nu trebuie sa mai adaugi nimic, oamenii mai asteapta inca sa asculte cum suna cuvintele, ca sa fie impacati cu ei insisi ca inteleg ce, de fapt, nu trebuie rostit?
aici pana si imaginea isi merita poemul..
NU VREAU sa spun mai mult, de data asta.
e ca si cum as devia in mod voit, sunetul surprins de o ureche muzicala..
eu pot numai sa spun ca acest poem e unul dintre cele mai frumoase poezii de dragoste pe care le-am citit, si ma sperlesc...

nu mi s-a mai intamplat niciodata sa-mi doresc sa las, nu un semn, ci sapte semne deodata..

Linea

in primul rand, bine ai venit pe site, soso. uite, sicer ma bucura evolutia ta, pornind de la prima poezie postata pe agonia si pana aici. chiar daca ma surprinde cum de cateva zile descopar oameni bantuiti de acelasi gand al destramarii, sa spunem ca fumul scapat din flacarile frunzelor ce ne napadesc pe noi, sunt de vina, azi..
poezia ta se inscrie si ea in acest topic. imi permit sa te sfatuiesc sa perseverezi in continuare. cuvintele vor capata apoi asa cum as vrea eu sa cred, patina ce va conferi stralucire poemelor tale viitoare.

Linea

----------------------------------------
eu plang doar atunci cand pot sa repar..
si-n fiecare zi imi promit de-atunci, ca lasa, maine ma gandesc cu-adevarat, ca nu mai e tata.
pentru ca eu stiu de-acum: n-o sa mai pot sa repar, si nu stiu ce-o sa se aleaga de mine daca oi plange..

toamna asta vanata de-atata coaceri de galbenuri si rosuri, ne-a facut pe toti sa ne plumbuim cuvintele. uite si tu.. eu nu pot decat sa-ti spun ca sunt aici acum. pasesc pe varfuri..

Linea

fii cuminte, vasile..nu e nevoie să te mai scoată din minți și asta acum. tu vezi ca eu am scris intentionat cu cratime, ca sa nu supar pe nimeni?? atunci nici tu sa nu te superi. bun. plimba-te putin si ai sa vezi: griul e infiltrat acum in tonuri de la alb pana la negru. chiar ma intrebam in seara asta, de ce mi-a venit mie sa inchid ochii daca toamna sta in fluturi de galbena de galbena ce e, de ce florin simte nevoia sa aseze piatra pe piatra, doar de dragul de a-i simti raceala, de ce bianca simte nevoia unui vin rosu, daca griurile inca i se risipesc in gand, si uite tu..
si-atunci sa spunem asa, ca nu e periculos. e doar spatiul dintre doua treceri si petreceri, vasile, in care ne surprindem nepregatiti intr-un balans in cautarea echilibrului. o sa ninga, ai sa vezi..mai ai putina rabdare..
ti-am citit si cealalta poezie. fierbe-mi un ceai ca sa pot uite si eu sa pun un strop de vin in gura, daca va e pofta de un pahar de vorbe.. pana se face maine. mie o sa-mi treaca raceala iar voi va veti trezi minunati de o toamna superba, coapta, violet cu ocru, ai sa vezi!

Linea

uhhhh..ce prafuri arunca cerul in toamna asta, peste noi, florin? mainile ating piatra pe piatra aici, si de data aceasta griul se destrama intr-o paleta a tonurilor sale, nu incape nuanta, nu incape..cum sa nu inteleg?..
in cupele turnate recele albastru doar pasarile indraznesc sa-l guste, pentru ca lor nu le teama de albastrul acela rece, griul cruciatului e taios de metalic, panza nu are cum deci sa fluture, Luna e aici un gri spectral, ceata destrama griul intr-o imaterialitate, intimitatea se loveste de un spatiu stramt, si icneste in gri estompat, dinspre un gri pana spre negru..sa-ti explic eu tie ce semnificatii au tonurile griului acestuia?!
cand florin, tu la fel de bine stii, Dumnezeu e pauza dintre o conversatie, tu singur ai avut puterea sa spui asta! iar daca alfabetul desavarsit dintre un barbat si o femeie, sa spunem, este cel al tacerii in care nu mai este nevoie de nici un alt cuvant, atunci inseamna ca toate tonurile griurilor de pe acest pamant se insufletesc in nuante ale agriurilor albastrui din limpezimea apei, griului copt al verdelui arama care ne imbraca, platosa, argintul Lunii scaparat de nebuloasele atat de colorate cum numai visele noastrele stiu imagina, si tot asa pana la albul hartiei pe care oamenii invata sa scrie un singur cuvant reinventat pe lumea asta, scris cu un creion cu miez de argint: dor. drag. tu. rosu. eu.
Albul si negrul sunt nonculori, da. insa ele au cele mai semnificante insusiri: ajuta culorile sa capete stralucire, numai daca griul sta pe langa ele.

Linea