Poezie
uitări din copilărie
2 min lectură·
Mediu
îmbrăcat sunt doamne iată
când în zdrențe când în vorbe
când în noi ipocrizii
rău mă doare rău mă arde
dorul meu trecut de joacă
prin grădina solitară
unde rugul de măceșe
înroșea cu flori de seară
cerul crudei erezii
eu cu umbra mea tovarăș
călăream cu pieptul gol
asudau bidviii rumeni
în păduri oarbe de soc
de ne-mpresurau gângănii
nemiloase și agile
săbiile-nchipuirii
scoteam de la brâu pe loc
răpuneam orice urzică
flăcări verzi spre noi scuipând
ca un uragan de raze
brusturilor scurtam capul
respingând asedieri
și abia când luna-n mere
picura lumini de ceară
ne lăsam cuprinși în brațe
de-aromatele tăceri
duse-s toate și apuse
spinii au ieșit prin garduri
ca un gând uitat de mult
ce mai scormone în suflet
printre fructe putrezite
într-un geamăt de tulpină
să se spună în cuvânt
zmeii au crăpat de silă
și-a luat lumea-n cap păcală
eu nu cred în pervertiri –
unde n-ai nimic în oală
seara când cochilu’ adoarme
e semn c-ai pășit tărâmul
unei jalnice muriri
să mai sper? mai sper
că altă
viață nu-i și nu-i nimic
peste culme se văd norii
cum se-nalță în cetate
cu o poartă ca-n colinde
poate vom primi covrig
va fi iarăși cald în palme
poate din coșciugu-i umbra
amintindu-și de trecut
dorul faptelor de arme
va-nălța vlăstar spre aer
și cu brațele de iarbă
-mi va sări ca ieri de gât
de aceea cânt ca vechiul
meu povestitor de curte
cărui zicerea străină
îi era de tot amară
și nu stau pe lângă nime
dacă n-are cal de soc
doar copiii fără șagă
ce-au spurcat un iarmaroc
asfințesc de-acum în suflet
dar mai pot să tulbur păsări
să îmi fac din zbor temei
nici o parte nu se pierde
nu răsare în pustiu
numai fulgerul din oase
moarte este de om viu
ca-ntr-o candelă de veghe
luminând căi de condei
033.736
0
din momentul in care am denumit lucrurile si fenomenele poate am pierdut simtul nostru elementar al supravietuirii, si poate de asta ne e atat de greu uneori..noi ajungem sa vedem consecintele fenomenelor, si da, poate ai dreptate..daca nu vom griji feliile noastre primordiale, va veni o zi cand Omul nu mai poate descrie si imagina nimic din lumea infinitului mic..
poemul tau imi da de-acum in plus, bataie de cap..:)
Linea