Eu simt zvâcniri scurte între gânduri aiurite
și-mi amintesc cum sforăiai încet lângă mine
și cum visam înlănțuită de brațele-ți obosite
de spasme reci și contracții adânci, libertine.
Și
Punct de intensitate maximă,
dincolo de adevăr, durere ascunsă.
După ploaie, pustiul melancolic.
Þi-am spus : Nu sta niciodată singur
sub clarul de lună!
Drumul e lung... ca o resemnare
în
Mi-e încet să mă înec acolo
Mi-e repede să mă arunc în gol.
Adorm sufocată în flăcări moi
Privesc în ochi cu ochii goi.
Mușc sânge de rezistență umilă
Răzbun vânt de fluturi orbi.
Util fără
Așterne-ți viața ca o pătură moale
Peste trupul meu mort de oboseală
Scoate-mă de sub zgomotul greu
Capturat în pieptul meu nemișcat.
Așteaptă să-mi băltească sângele negru
În inima
Fantome ciclice îmi bântuie transparent aripile
și măruntaiele gândurilor uscate îmi cloapsează
spre interiorul cerebral, rece și ostenit de goană,
așezându-te în răni ce nu se mai cicatrizează.
Eram într-adevăr copilul care nu cunoscuse minciuna.
Și până în clipa-n care i-am văzut chipul fad
Am crezut că cerul iubește pururea Luna.
Acum, târziu, în noapte văd stele care cad.
Am tot
cândva aveam eu grijă de teama-ți progresivă,
când ciclic cădeai în frenetice gânduri
și respirai cu capul urechii mele alături
într-un delir, cu frisoane de boală regresivă.
și-apoi aveai
N-am un pod circular între mine și însămi
pe care să mă văd urcând cu sau fără aripi.
Și ghemuită la piciorul pilonului prismatic
aștept să treacă norii deasupra asuprită-mi.
Îmi visează printre genele lungi, ghiocei,
Lumi albe și scurte cu tresăriri adânci,
Îmi construiește plaja din nisipurile ei
Unde să mă stratific, așteptând porunci.
Eu văd lumea așa cum mi-o
(mă) mai ții minte,
când mi-ai dăruit printre altele o lumânare,
probabil aleasă la întâmplare dintr-un magazin
făcut special pentru cei care
nu mai știu ce cadouri să ofere fără ocazii
Bani, în cea mai mică monedă
Aruncați în colbul sec, după ploaie
Fără curcubeu sau speranță concretă
Cu suflete rupte care încă se-ndoaie.
Te plâng plecând spre lumină.
Seacă mă simt,
pe
Plâng sălciile înecate printre idei și păreri
pentru că nu mai avem ce să ne spunem lângă mal,
unde stau gândurile deformate despre încheieri
atârnate pe o structură oarbă de ochi lacrimal.
Speranțe și iluzii brăzdează noaptea,
ca fulgerele cerul înnorat.
Spectacolul se stinge-apoi
în tunetul îngrozitor al gândului
că totul e zadarnic.
Atunci îmi fac curaj și-mi zic în
Se zbate un gând aprins, puternic violent,
mincinos cu aparență de adevăr, vid gol-goluț.
Mă întreb iară despre un alt de ce, și găsesc inert
cel mai comod răspuns, stins și impecabil
Mi-e ca o alăturare de trăiri antonime,
Ca o asociere întreruptă doar temporar
De mine și de gânduri lipite de adâncime
Doar frământare într-un ritual funerar.
Mi-e ca o presiune surdă, pe
Caldă și grea ca o marmură albă
Te las întinsă peste trupu-mi încordat
Să-mi șlefuiești pielea cu poftă nestinsă
După ce în spasme scurte m-ai eliberat.
Îți mângâi chipul sub pulbere de
Sunt spațiu închis
ce comunică încet cu exteriorul
prin pori de dor
ce-mi dau o insipidă alură.
și uneltesc când simt că miros înecat umorul,
un semn de slăbiciune
în lumea de marmură
Știu că sunteți nimic
și v-am iertat.
Protestez împotriva indiferenței voastre
cu indiferența mea și
n-am să mă opresc să refuz...
Refuz.
Absurdă înflorire când
florile sunt de
în fiecare an spun te iubesc altui om
obișnuiam să te iubesc și acum
dacă totul în jur nu s-ar fi prefăcut în scrum
dintr-o dată, o singură mână,
o singură gură cu care spun nimic
și tot
Miros de iasomie
într-o noapte adâncă de insomnie.
Fantasme celebre
alergând printre mii de gânduri negre.
Sunete ciudate
lipsite de fond și forme aiurea aruncate.
Te strig printre
Picură secunde reci pe lângă tine,
Cu gânduri goale despre mine,
fără sine. Stau plecând.
În alte lumi sunt tot eu.
Nu mai știu mult, dar măcar acolo
pot să mă ascult.
\"Când\" îmi pare
Ochi goi, buze crăpate,
mâini murdare, minți întunecate.
Condamnați la dezechilibru,
încătușați ai inerției,
am să vă mint și-o să-mi facă plăcere!
Până în clipa în care,
mințindu-mă pe
Închid ochii și văd în gând,
mâini reci plimbându-se nesătule
pe pielea albă, adânc și lin curgând
în sfere perfect întregi, spre rotule...
Trag aer în piept și pun un baraj
în calea lor
tac și respir încet după spasmele obositoare
și zac desfăcută pe patul cald cu gust de zor
în cădere pe orbita eliptică, fără scăpare
după apogeul încătușării non-sufletului gol.
zac cătușele
DN