Poezie
Dormi adânc, vecie...
în sipet săvârșit
1 min lectură·
Mediu
Bani, în cea mai mică monedă
Aruncați în colbul sec, după ploaie
Fără curcubeu sau speranță concretă
Cu suflete rupte care încă se-ndoaie.
Te plâng plecând spre lumină.
Seacă mă simt,
pe absurzi vreau să-i cred.
Vin iar înspre lumea mea vie, încet
Am început să uit de lacrimile ce urlau
Nu mai am în urechi plânsetul în bocet
Nu mai știu despre sine, nu mai vreau.
Să mă gândesc la lumea senină…
Pustie mă cred,
între făpturi mă pierd.
Și am să uit de trupul tău fără organe.
Și-am să devin cenușă de amintire.
Într-o zi în care norii vor fi strânși în urne,
Într-un ceas ca o gaură în timp, vecie.
002505
0