Lasă-mă
M-am ascuns după un deget fără unghie Ca după un stâlp incolor de amnezie Și te las pe tine să mă conduci difuz Spre noțiunea de prieten bun pe viață. Lasă-mă să te sărut pe frunte și pe
Plâng sălciile ...
Plâng sălciile înecate printre idei și păreri pentru că nu mai avem ce să ne spunem lângă mal, unde stau gândurile deformate despre încheieri atârnate pe o structură oarbă de ochi lacrimal.
Cum îmi e?
Mi-e ca o alăturare de trăiri antonime, Ca o asociere întreruptă doar temporar De mine și de gânduri lipite de adâncime Doar frământare într-un ritual funerar. Mi-e ca o presiune surdă, pe
Pod...
N-am un pod circular între mine și însămi pe care să mă văd urcând cu sau fără aripi. Și ghemuită la piciorul pilonului prismatic aștept să treacă norii deasupra asuprită-mi.
Iubita mea visează...
Îmi visează printre genele lungi, ghiocei, Lumi albe și scurte cu tresăriri adânci, Îmi construiește plaja din nisipurile ei Unde să mă stratific, așteptând porunci. Eu văd lumea așa cum mi-o
Iubitul meu doarme…
Eu simt zvâcniri scurte între gânduri aiurite și-mi amintesc cum sforăiai încet lângă mine și cum visam înlănțuită de brațele-ți obosite de spasme reci și contracții adânci, libertine. Și
Înfundă-mă ...
Așterne-ți viața ca o pătură moale Peste trupul meu mort de oboseală Scoate-mă de sub zgomotul greu Capturat în pieptul meu nemișcat. Așteaptă să-mi băltească sângele negru În inima
Îngeri hăituiți.
Fantome ciclice îmi bântuie transparent aripile și măruntaiele gândurilor uscate îmi cloapsează spre interiorul cerebral, rece și ostenit de goană, așezându-te în răni ce nu se mai cicatrizează.
Înger mort
Caldă și grea ca o marmură albă Te las întinsă peste trupu-mi încordat Să-mi șlefuiești pielea cu poftă nestinsă După ce în spasme scurte m-ai eliberat. Îți mângâi chipul sub pulbere de
întuneric
E 4:44 și tu n-ai dat nici un semn mă lași goală sub trupul ploii mă lași pustie să mă strâng într-un strănut mărunt să-nghit în sec. Iar îmi vine noaptea să mă calce să-mi smulgă unghiile
Poem în dar...
Punct de intensitate maximă, dincolo de adevăr, durere ascunsă. După ploaie, pustiul melancolic. Þi-am spus : Nu sta niciodată singur sub clarul de lună! Drumul e lung... ca o resemnare în
Când?
Picură secunde reci pe lângă tine, Cu gânduri goale despre mine, fără sine. Stau plecând. În alte lumi sunt tot eu. Nu mai știu mult, dar măcar acolo pot să mă ascult. \"Când\" îmi pare
I\'m your Lil\' Angel...
cândva aveam eu grijă de teama-ți progresivă, când ciclic cădeai în frenetice gânduri și respirai cu capul urechii mele alături într-un delir, cu frisoane de boală regresivă. și-apoi aveai
Te sărut fără diademă
Închid ochii și văd în gând, mâini reci plimbându-se nesătule pe pielea albă, adânc și lin curgând în sfere perfect întregi, spre rotule... Trag aer în piept și pun un baraj în calea lor
Negru absolut
Știu că sunteți nimic și v-am iertat. Protestez împotriva indiferenței voastre cu indiferența mea și n-am să mă opresc să refuz... Refuz. Absurdă înflorire când florile sunt de
Îmbrățișare
Întinsă într-un pat gol în care zace lumina. Gânduri concatenate în vârtejuri se îndreaptă uraganic spre primăvară... Sferic translucidă în a ta absență m-am învelit în miros de
Dormi adânc, vecie...
Bani, în cea mai mică monedă Aruncați în colbul sec, după ploaie Fără curcubeu sau speranță concretă Cu suflete rupte care încă se-ndoaie. Te plâng plecând spre lumină. Seacă mă simt, pe
Compact reală
Sunt spațiu închis ce comunică încet cu exteriorul prin pori de dor ce-mi dau o insipidă alură. și uneltesc când simt că miros înecat umorul, un semn de slăbiciune în lumea de marmură
Indezirabilă incertitudine...
Speranțe și iluzii brăzdează noaptea, ca fulgerele cerul înnorat. Spectacolul se stinge-apoi în tunetul îngrozitor al gândului că totul e zadarnic. Atunci îmi fac curaj și-mi zic în
Să plec din cercul psihopaților
Ochi goi, buze crăpate, mâini murdare, minți întunecate. Condamnați la dezechilibru, încătușați ai inerției, am să vă mint și-o să-mi facă plăcere! Până în clipa în care, mințindu-mă pe
Colțuri
Speranțe pline de remușcări Din adâncul orgoliului urlu cu disperare. Îmi spun într-una mie însămi Că nu-s destul de tare, Pustiită de flăcări ce mușcă cu scântei... Tăcere. Nici liniște,
Pustiul rece îl pot atinge,
Eram într-adevăr copilul care nu cunoscuse minciuna. Și până în clipa-n care i-am văzut chipul fad Am crezut că cerul iubește pururea Luna. Acum, târziu, în noapte văd stele care cad. Am tot
Oglinzi...
Mi-e încet să mă înec acolo Mi-e repede să mă arunc în gol. Adorm sufocată în flăcări moi Privesc în ochi cu ochii goi. Mușc sânge de rezistență umilă Răzbun vânt de fluturi orbi. Util fără
Doar o lumânare...
(mă) mai ții minte, când mi-ai dăruit printre altele o lumânare, probabil aleasă la întâmplare dintr-un magazin făcut special pentru cei care nu mai știu ce cadouri să ofere fără ocazii
Înșelătoare
Simulacrul m-a convins că gustul din gură trebuie să-mi fie amar, deloc acru. Și falsa impresie a realității de negură îmi cere să fiu atât de violentă ca ocrul. Am încercat renunțând din
Ceai insomniac
Miros de iasomie într-o noapte adâncă de insomnie. Fantasme celebre alergând printre mii de gânduri negre. Sunete ciudate lipsite de fond și forme aiurea aruncate. Te strig printre
Decât plângând
în fiecare an spun te iubesc altui om obișnuiam să te iubesc și acum dacă totul în jur nu s-ar fi prefăcut în scrum dintr-o dată, o singură mână, o singură gură cu care spun nimic și tot
Luna înflăcărată în nori de fum amar.
Se zbate un gând aprins, puternic violent, mincinos cu aparență de adevăr, vid gol-goluț. Mă întreb iară despre un alt de ce, și găsesc inert cel mai comod răspuns, stins și impecabil
Zac zalele lanțului
tac și respir încet după spasmele obositoare și zac desfăcută pe patul cald cu gust de zor în cădere pe orbita eliptică, fără scăpare după apogeul încătușării non-sufletului gol. zac cătușele
