Dana Nicoleta Popescu

Să culegi din noroi o siluetă de dansatoare spaniolă cu castaniete dansul neavând nimic comun cu apa curată în bălți am văzut curcubeice descompuneri de culori

Extraplați sub soarele ca talpă hitleristă ne prelingem în pământ pe scala negativă de căldură tremur și-mi strâng paltonul cu mâna vârâtă napoleonian între nasturi

Zâmbetul împietrit de cariatidă al clipei când se scurge pentru alții castelul de cărți de joc e-aproape gata mai bine jucăm un pocker ce să facem cu castelul nici măcar din Spania nu e numai

Nisipul se scurgea flegmatic prin talia de viespe coloane răsucite de templu indic de unde-atâta calm mă enervez siguranța ei disprețuitoare lâncezind timpul ce sfidare la adresa ceasurilor

Singurătate bună de noapte-nstelată auzeam cum tace luna tăceam și eu

Plecată strigătului totem dalta s-a înfipt în ceasul tăcând liniște potop sau Pygmalion?

Ne-am legat cravata black like a damnation după ce ne-am tremurat copilăria printre fantomele din Scoția degeaba plângi, Claire Clairemont noi am lăsat ultimul cer pe pământ și-am trimis

Să dăm bice cailor prin crângul de mesteceni șampania să curgă sinuos prin cupe insinuante crengile-s descărnate ca vălul alb al Isidorei Duncan Serghei Esenin, nu mi-e urât cu tine niciodată

Ridicarea spre tine o continuă prăbușire în vid sau înlăuntrul ființei mele căutând – a câta oară? – să mă descopăr

Îmi pictez ochii cu gesturi savante în verde, roz, mov, gri, argintiu albastrul s-a demodat cu gesturi savante poate că ochii mei sunt Capela mea Sixtină cert e ca altă fereastră spre lume

Cu palma pe o coloană ionică să-mi adorm spaima de ireversibil degete muritoare se apoteozează cu praful din caneluri

Ochii lor orbi priveau fix a cunoaștere minți amputate de înțelegere pentru agitația noastră pe milimetru pătrat

Locul e al patimei strigând strident în genunchi lacrimile vor săpa clipă de clipă mileniu de mileniu fundația ieșind din mine îmi strâng oasele mănunchi schele pentru ziduri legate de

Poate că te-aș urî dacă n-ai curge dar cine poate să urasc-un râu? pământul însuși nu-l urăște deși îi roade malul făcută-s din țărână în țărână mă voi întoarce suntem telurici înainte de