Poezii

autoportret de întâmpinare întâmpinarea crăiesei Rhoda nimfa fără chip ochii au zburat ca păsările să-și moaie pleoapele-aripi în apă neîncepută apa stă de vrajă lângă drum gândul stă de

autoportret de întâmpinare întâmpinarea crăiesei Rhoda nimfa fără chip ochii au zburat ca păsările să-și moaie pleoapele-aripi în apă neîncepută cicatrice în locul crinului și-am văzut că

Am nevoie să pipăi un văl pentru superba despletire de linii ce o oferă ochiului oare de ce la furia gândului mâna-mi lunecă spre schiță în aceeași imagine de draperie supremul

Moartea ca o narcisă galbenă daffodil cuvântul să tacă prea mult foc prea mult aer Via Appia pavată cu perechi de coarne de inorog înțeapă tălpile melci din răni și cercuri nisip oprit în

Moartea ca o narcisă galbenă daffodil cuvântul să tacă prea mult foc prea mult aer Via Appia pavată cu coarne de inorog înțeapă tălpile

Am spart oglinda frică de inevitabila întâlnire cu chipul străin și dușman dar mi-am aflat mâinile însângerate în infinite reflectări

umbra pleoapei peste pleoapă înghițind și răsfrângând lumina cărări – vaduri în piatră (copitele cailor, poate, demult) când înfloresc epifaniile tăcere rumenită la cuptor totul ar fi de la

când înfloresc epifaniile tăcere rumenită la cuptor totul ar fi prea puțin prea puțin ar fi totul totul ar fi de la capăt de punct sau de linie pe foile albe ce horesc în creier zeițe cred

umbra pleoapei peste pleoapă înghițind și răsfrângând lumina cărări – vaduri în piatră (copitele cailor, poate, demult) vaduri apa nu va mai curge vaduri apa nu se va scurge în

odihnă-blestem 12 ceasuri ard pe oglindă ghemuită pe balansoar înțepenit dorința lunecoasă ca o pisică brațul stâng amorțit de prea multă inimă cu unghiile înfipte în carnea gândurilor vis

mult speratul loc pe scară brațul stâng amorțit de prea multă inimă cu unghiile înfipte în carnea gândurilor de ce oare viața circulă cu ușile deschise

cu palmele pe urechi să nu fugă afară muzica sferelor ochi crescuți pe dinăuntru pentru minunea ivită nicicănd cei de pe urmă vor fi cei de pe urmă așteptând să coboare pe un fir de

orhidee a spus Blaise Cendrars fără să știe că sângele cioplește orhidee cu palmele pe urechi să nu fugă afară muzica sferelor ochi crescuți pe dinăuntru pentru minunea ivită nicicând

să te port la gât negru talisman ființa ta pulsând în fiecare boabă înghețată “Would you like a whisky on the rocks?” până ce fiecare cub mi-o arde grumazul dulce ghilotină

ceață burgheză sau spaimă fiecare va ști pentru el sau dacă nu, bafta lui! spune Sybilla din Cumae întâi vor zbura ideile apoi vor pluti cuvintele apoi se vor coace uitările și totul va

pe iaz cresc crini în loc de nuferi lumină, lichidă luntre! petale bătute în cuie pe smokingul pentru five o’clock tea portretul ți-e oglinda Dorian Gray orhidee a spus poetul fără să știe

pe iaz cresc crini în loc de nuferi lumină, lichidă luntre! petale bătute în cuie pe smokingul pentru five o’clock tea portretul ți-e oglinda Dorian Gray

mă bântuie stafia solitară portretul ți-e oglinda Dorian Gray sorb sângerarea fiecărui pas sprijinind bolțile să nu se dărâme sub ciocanele tăcerii

Tăcere de gând catedrala lui Rodin cu sfera între palme și în vârful fiecărui deget un ochi cu lacrimi pe gene Gând de tăcere

Voluptatea de scrisoare închisă relevând mai mult decât plicul rupt pentru că literele obligate să se scrie singure au renunțat în ultimul moment și au cerut pioase o întoarcere în

Neastâmpărate volutele gândului odihna e un blestem al neputinței blazării lipsei de imaginație corăbii-doruri se leagănă priponite între două răgazuri nu nu e timp pentru nimic nu

luna craniu de cal mestecând axa lumii răsucită ca o manivelă de telefon interbelic noi mere rase până la cotor de dinți imprevizibili luna craniu de cal mestecând din noapte

O amforă trebuie lăsată să tacă pentru că vocile de acum sfarmă echilibrul amintește-ți brâurile ei sunt pâraie de Styx pe care le trecem când – rar – îndrăznim să privim înăuntru amfora e

Paralizantă așteptare a unui Pan interior în patima de a deveni nai dar sunt oare trestie?