Dana Marinescu

decât singur … e mai convenabil. cea mai ieftină mână de lucru și ești scutit de menaj și de jumătate grija zilei de mâine cu ea mă retrag din viață la pasatul responsabilității sunt

în rai n-am cum să ajung, de iad o teamă cumplită spre mine nu mai am ce căuta. orașul lumea tu cătușa mâinii stângi o baie fierbinte în primii ochi verzi cu pas apăsat de bărbat ce vor trece

în ochi de ciută sentimentul se-nchide cu gloanțe în lapte ceresc se-neacă și aștri iar eu mă-nvelesc într-o frunză

Încercam să fierb timpu-n ibric mereu dădea în foc și-am încercat să te inchid într-un vers uff...îți dădeau picioarele pe-afară

în pașii militarilor se extaziau diform una-și fluiera orgasmul sub brațul statuii răbdare - strigau englezii sub mucuri nestinse și timpul își fuma ciorile extaziate in pași.

spațiul a dat faliment nu-mi mai scrieți pe gânduri! m-am săturat să vă car pe tălpi așa de la unul la altul luați-l pe cupidon și scrieți-i lui pe aripi să vedem. zbor frânt la prima

m-am plâns în nouă râuri, ultimul de ură. s-au lipit de carnea vie pe dinăuntru? Sau nu? ca 9 scoarțe la intervale de timp îmi rămân mici și-ncep să strângă, pe rând, de tot sângele port

tortură lentă îl simt pe scoarță, în sevă, pe umărul drept e darnic Timpul cu tusea pe frunze în febra anilor transpir mă doare ultima creangă mai aproape de Dumnezeu cambrată

hidrargir năsădit încep portativul în șoaptă trec de dragoste urlet unde mă sunt? cioburi de ochi verzi tolba poștașilor șuieratul trenurilor telefonul căsuța de e-mail sau fereastra de

2 în imensul dintre buze se deșiră curcubeul din baba oarba de-a tine cu mine se arcuiește fericirea noi atât de simplu o joacă de-a râsul cu ochii ne tragem sufletul în liniștea ca o

oamenii sunt asemeni ciorapilor de lână pe care-i port la 24 de grade cu o rochie roșie de in fără mâneci da, oamenii sunt așa galbeni cu petice de albastru inchis pe vârf, călcâi și locul

cuvintele cad pe orbită pe unde eu și pe neunde tu încercăm nopțile cu morse de lumină. și plouă și plouă ca somnul în aripi pe felinare . îmi e atât de teamă de contratimp, de galben

fluturii mei gonaci dezbracă pământul de amintiri cu tine n-ai unde să te ascunzi după soare. fierbe sângele trădător și dumnezeu aruncă cu pietre te-ajunge trecutul în

linia dintre mine si ceilalti oameni este extrem de subtire. in curand piesele de domino vor incepe sa cada destramand tesatura... vom actiona conform inertiei: noptile vor veni cu

Inghesuiala e ceva obisnuit in Alaska. aurul nu sta la suprafata insa ei - un vanzator de piane si o dactilografa ce canta la banjo - aveau sa-l gaseasca dupa sase luni de interminabile

glezne de spumă leagă valuri depărtarea se masoară-n inele iar luna, poleind vina se rostogolește grabită spre undeva mireasmă sărată ochii mei ard o stea e purtată pe palme de

ape inundau gresia era marea să fi fost oceanul sau poate tu ruginise pământul precum frunzele de tine Llebăda oarbă ținea între aripi răsăritul o înconjurau norii proiecția lui în palma

Ne cunoșteam din volumul II și urma să scriem volumul III împreună. În primul capitol s-a produs accidentul: tu-ai rămas fără cap, iar eu, fără mână.

ochii tai plante carnivore devorau răsăritul ca pe-o muscă în iris. buzele tale mere rotunjeau primavara în cuvinte scuturate de flori degetele mele piepteni îți

de ce stai așa, pe cerc cu palmele-n gânduri uite, uite cum iți sângerează tâmplele.

Nimeni nu știe că timpul se odihnește pe pervazul meu... dacă mi-aș dori nemurirea, l-aș ucide.

trebuia să te violez de sâmburi, apoi să te fierb, sa-ți forțez pe gât o aspirină... la borcan cu tine și ferecat în pivniță... întemnițat sub capac cu eticheta pe gură să fi stat toată iarna

sunt albă și-am capul albastru deseori mă bronzez cu capacu’ ntr-o parte sunt albă pe glezne, pe noapte cu mâinile lapte pășesc peste voi magnet de cuvinte pe șira spinării mă trec ochi