alte zile

este un poem despre locuire, despre centru. toate referintele posibile in acest poem pornesc de la ¨sacru & profan¨al lui eliade.
importanta casei, tarii ca regasire, identificare, asezare. cantec soptit pentru venire,
placut

interesantă privirea ta asupra textului, mulțumesc

desigur, nu uit să îți urez \"la mulți ani!\" astăzi, Andreea ce ești:)

Între amărăciune și speranță, căutare și înfrigurare, elian nu este singură. Ea are atâția prieteni care o însoțesc la drum lung. Undeva, lângă ea, există întotdeauna un \"acasă\" ... Fie ca zilele ce vor veni să-i deschidă alte și alte porți, să-i așeze masa aproape de lumina focului din vatră; iar elian să scrie și să deseneze flori nemuritoare în înghețul trecător al nopților de iarnă!
Mulțumesc, Dana Banu, că te regăsesc mereu în linia întâi a poeziei!

porte-bonheur

îți mulțumesc pentru lectură și gândurile atât de calde

despre poziția mea în prima linie a poeziei, uneori mă gândesc că e vorba despre primul rând de la ieșire, dar acum depinde de optică, desigur:))

las doar un semn mic, sa stii ca te citesc si apreciez ce scrii;
cuvintele tale sunt adevaruri recunoscute cu voce tare, nici tarzii
nici intrebatoare, doar orizonturi limpezi la geamul “acasei” tale…

e un typo la versul 10? - fășnitoare?

anana
cu drag

mulțumesc pentru lectură, semn și ochiul ager, am corectat:)

Iat-o, elian se oprește aici o clipă. E iarnă. Așezată, introspectivă, nu se mai grăbește spre țările visate, nu se mai grăbește nici spre casă. . Acum doar gândul ei mai călătorește căci zăpada-\"n lumini\" parcă e grea, se așterne-apăsat, \"desenează\". Și chiar dacă privirea ei e din nou înainte, chiar dacă \"semnul de întrebare dintre lumi\" e acolo, el este însă discret ascuns de \"mătăsurile foșnitoare\" ale gândului. Drumul \"fără de margini\" e acum doar \"măsurat\" din priviri. Poate e momentul ei de odihnă, poate e momentul ei de repaos.

Expresiile obișnuite autoarei și totodată gândului lui elian, se clădesc în aceleași construcții familiare, dar în imagini statice acum, căci elian adastă \"monoton\": \"tăcerea ne locuiește\", \"caldarâmul\" e cel care \"ne călătorește pasul\", vedem doar \"gândul venind\". E doar gând, e doar tăcere-mprejur, sărbătorile înseși sunt însingurate, nimeni nu așteaptă pe nimeni, portretul din rama ovală în sepia e tot ce rămâne. E sărbătoarea acestor \"alte zile\" ale lui elian, zile transpuse într-un poem \"rece și alb\", zile \"îmblânzite\", măsurând însă un \"adânc... fără de margini\". Adâncul țărilor lui elian.

Priască-ți odihna, elian!

de fiecare dată când citesc comentariile pe care le lași la textele mele mă emoționez...