Înspre casă

poezia emite atmosfera voită
\'se ridică deasupra blocurilor
se fac nori pufoși
adormitori\', o atmosferă de latentă moleșală inetrioară
\'plouă din senin a-ntîmplare
oamenii tac\'.
se evidențiază în final întînlirea care rupe \'liniștea de duminică\'delimitată de ușa care stă de veghe deschinzându-se periodic atunci când se cere.
sper că am citit bine și pe voința mesajului dvs.
numai bine

mulțumesc pentru lectură și cuvinte

pe drumul de intoarcere acasa intamplarile zilei
ridica deasupra realitatii lumina, se face duminica
in suflet iar linistea nu e doar o iluzie, o usa se deschide,
spune-mi iubitule unde sunt intrebarile ce ne-au
trecut printre degete?

cuvantul “acasa”, cea mai frumoasa intamplare a zilei,
pentru mine cu o semnificatie aparte, de aceea si nu numai,
las semn ca mi-a placut!

anana

semnul bun și trecerea ta pe aici mă bucură

atat de aerisit si de curat redat, incat ma gandesc daca nu cumva cadrul in care se intampla drumul nu e cumva un simplu detaliu, ca linistea insasi, apasatoare. dintre intamplari si oameni ca elemente ale mergerii a fost ales finalmente acela care aude intrebarea. intre linistea pufoasa, statica, apasatoare a celor multi care se dau la o parte si verdele celui ce intampina se alege desigur angoasa eliberatoare a deschiderii usii. un gest ca un punct pe o linie continua, ca o trezire si deci o mica victorie. de la \"verde\" pana la \"unde\", textul insusi recupereaza astfel dinamicitatea necesara dealtfel oricarei intrebari. chiar daca retorice.

repetitivul apasator va fi inlocuit cu adormitor la cea de a doua prezenta in comentariu.

reapropierea mea de poezie are loc treptat. Sînt ani de zile trecuți deja de cînd nu am mai încercat exercițiul poetic, remarc comm-ul tău și îți mulțumesc pentru el.