cel care se grăbește spre casă

imi place titlul. grabirea spre casa nu are ca temei ca ceva asteapta acolo(pt ca, asa cum bine subliniezi, casa lui nu mai exista) . aici este surprinsa trecerea timpului, reintrarea in matca(suna cam pompos nu, :))
spusa asta e grava, ca si caldura ce o traim zilele astea. cand aceste trairi sun aduse in prim plan, avem sentimente gen
/mai singuri decât fereastra pe care am lăsat-o deschisă în urmă/
placut poemul tau, foarte placut. ca de obicei.
p.s chiar daca nu obisnuiesc sa las semn eu tot te citesc.
ziua buna

mă bucur de trecerea ta printre cuvintele mele de aici

știu că mă citești și tu știi că eu te citesc:)
iată deci că lucrurile stau cât se poate de bine....despre comentarii...nici eu nici tu nu suntem și nici nu ne dorim să fim critici literari așa că semnele noastre de lectură sunt simple și firești fără pretenții, cui îi plac bine cui nu îi plac iar bine

o zi frumoasă, prietene,

te salut
Io danabanu de elian
:)

poezia aceasta nu este despre frații oamenilor
este despre cel care se grăbește spre casă
deși casa lui nu mai există de mult
este despre cel care se naște mereu din lumina ochilor noștri
și dispare atunci când ei se închid

Strofa asta e foarte calda. Am vrut sa las semn ca mi-a placut mult.

îți mulțumesc pentru semn

înseamnă mult pentru mine să știu că poeziile mele îți intră în atenție, știi doar cât de mult prețuiesc poetul care ești(și mai știi și că nu vorbesc aiurea ci sunt sinceră și foarte directă)

salut

Textul sugerează suferință, e trist și curge încet spre trecerea timpului.

\"ca frunzele de eucalipt serile plutesc deasupra apei
ca frunzele de eucalipt\" - repetiția indică starea de spirit a persoanei care privește în depărtare, care așteaptă ceva/pe cineva, de aceea e și foarte înțelept folosită. Frunza verde a eucaliptului pe toată durata anului sugerează eternitatea prezenței, a trăirii sufletești.

\"aici e mai puțin decât o poezie
aici e doar un suflet de om\" - cea mai adevărată și mai profundă parte din tot poemul. Poezia și omul sunt două lucruri care nu pot exista unul fără celălalt. Noi toți suntem o întreagă poezie, viața e o poezie.


Un text foarte frumos,
Casiopae

ești un autor pe care îl citesc constant chiar dacă nu mereu las semne aci.
Ușurința ta de a face chiar și din nimic vorbe mari, lucrurile să îmbrace forme de lumesc mă apleacă mereu peste poeziile lui Nichita. Știi, simplitatea noastră nu este suficientă decât prin modestie. Iar tu ești atât de modestă și sinceră cu tine încât uneori nu înțeleg de ce unii autori uită să facă asta cu ei înșiși mai des.

Rețin cu multă plăcere:
\"ca frunzele de eucalipt serile plutesc deasupra apei
ca frunzele de eucalipt
în răcoroasă umbră privim alene spre frații oamenilor cum pleacă
nu se vor mai întoarce niciodată la noi
nici nu îi vom mai aștepta
de acum suntem departe
deja i-am uitat
ca și când nici nu s-ar fi întâmplat prin viața noastră cândva\"
și:
dar

\"poezia aceasta nu este despre frații oamenilor
este despre cel care se grăbește spre casă
deși casa lui nu mai există de mult
este despre cel care se naște mereu din lumina ochilor noștri
și dispare atunci când ei se închid\"

Am spus eu odată ceva pe undeva. Că doar trei, hai patru autori de pe acest site (părere personală) reușesc să mă impresioneze în mod plăcut:)
Poți tu să mă contrazici? Poți dar nu o vei face pentru că eu sunt subiectivă în obiectivitatea mea.

Îți ofer nota zece. Asta pentru că mereu mi-am dorit să dau un zece elevilor mei
pe care nu i-am avut niciodată.

Mă încurcă, pentru că eu cred că cel care se grăbește spre casă, chiar dacă nu mai are casă, are totuși o casă mare în el cât lumea.

scuze, nu vă răspund separat, ce aș putea să spun?...nici nu știu...
doar că
vă mulțumesc pentru că mi-ați citit poezia și mi-ați lăsat aici semnele voastre de lectură

cu bine,

dana

P.S.:Alexandra, poezia nu contrazice cu nimic afirmația din comentariul tău

Dana, in acest poem m-am regasit in totalitate!

\"pentru el scriu poezia aceasta
pentru cel care se grăbește spre casă
deși casa lui nu mai există\"...

Generalizezi aceasta nuanta la un intreg univers!
atunci cand esti coplesit, cand nu-ti mai gasesti radacinile, cand esti un strain pretutindeni!

\"spunem toate acestea prin mijlocul verii trecând fără nicio prihană
mai străini decât transparența trupurilor care zboară în jurul nostru
mai singuri decât fereastra pe care am lăsat-o deschisă în urmă
spunem toate acestea
deși
aici e mai puțin decât o poezie
aici e doar un suflet de om\"

Da m-ai prins ca intr-un lat... mai trebuie doar sa-mi intinzi sapunul, dezechilibrul traieste in mine! ganduri bune

dă-l naibii de dezechilibru...nu există așa ceva...ți-am mai spus mai de mult...venim dintr-un veac trecut care ne-a făcut puternici și toate relele care se abat asupra noastră n-au cum să ne mai dărâme

în fine...

salutări, bătrâne,

inspirație și spor la scris îți doresc

cu aceeași veche prietenie,

dana

(Deși să nu uităm că și dezechilibrul e bun la ceva din când în când)


mie din această poezie cel mai mult și mai mult mi-a plăcut această idee:

“venim dintr-un veac trecut care ne-a făcut puternici și toate relele care se abat asupra noastră n-au cum să ne mai dărâme”

care s-ar putea transforma cu mare ușurință în versuri

“venim

dintr-un veac trecut

care ne-a făcut puternici

și toate relele care se abat asupra noastră

n-au

cum

să

ne

mai

dărâme”

de fapt toate astea ar trebui scrise pe verticală, fiecare literă sub cealaltă

v
e
n
i
m

d
i
n
t
r
-
u
n
.
.
.

e
t
c

e așa,

ca și cum ai înota într-un acvariu fără să te împotrivești apei,

sau mergând cu un picior pe scara unui autobuz dalinian

și cu celălalt în salturi neverosimil de ample pe asfalt

ul fierbinte

undeva, la mijlocul verii,

pe drumul spre casa ta

care de fapt nu există…

“venim dintr-un veac trecut care ne-a făcut puternici și toate relele care se abat asupra noastră n-au cum să ne mai dărâme”

sau

vorba unuia mai bătrân ca noi (!)

Una salus victis, nullam sperare salutem

Fără pretenții de precizie a dublelor

Scuze de logoree

Te admir pentru energie și elocvență

Mai ales pe căldura asta

Doamne!

am citit comentariul tău de aici și am rămas pe gânduri...


îți mulțumesc

ești un cititor viu și un comentator de excepție, părerea mea,

o seară bună

Șerban Georgescu?, ți-am spus că m-a pus pe gânduri commul tău...

eu cred că dezechilibrul e bun doar atunci când privindu-l dintr-un echilibru perfect ți-l asumi ca pe o paranteză trecută și foarte utilă

nu, eu ma gandeam ca daca dezechilibru n-ar fi atunci nici scriere n-ar fi

acuma pe bune

din ce sa iasa poezie fara un anume dezechilibru

interior

nu?

ca cine e echilibrat si linistit si multumit si asa si pe dincolo

de ce adica sa mai scrie?

bine, ca dezechilibrul e bun sa te uiti la el asa, in urma, cand esti echilibrat, e si asta o treaba

da\' nu prea ajuta la scris

nu?

scriu acestea intr-un instabil echilibru

acum depinde, Șerban Georgescu(cel cu semn de întrebare la capătul numelui), ceea ce unora li se pare dezechilibru altora li se pare un echilibru perfect

chiar m-au pus pe gânduri semnele tale de aici, din cauza asta am revenit...

mă predau, pun armele jos

în definitivul lumii cuvintele sunt doar cuvinte ideile doar idei
și
eu sunt doar un autor oarecare printre atâția alții de pe aici iar asta, chiar trebuie să recunosc, îmi face o mare plăcere

în plus

\"Nu scrii ca să arăți cine ești

ci dimpotrivă,

ca să-l ascunzi

pe cel care ești.



Ca și cum ai arunca înfrigurat

o pătură de sare

peste un muribund jupuit\"

nu-i așa?

să ai o vară frumoasă, Șerban Georgescu cel cu semn de întrebare la capătul numelui


dana banu