Poezie
vocația nefericirii
2 min lectură·
Mediu
pentru că avem cu toții vocația nefericirii poemele pleacă de la noi nescrise
nopțile încep să ni se vadă pe chip iată de ce acoperim oglinzile și coborâm în pământuri
:
sila dezgustul furia spaima violența simple culori proiectate pe un ecran uriaș
au rămas doar viețile noastre aici noi am plecat demult în căutarea poemului
câteodată privim spre cei care ne iubesc și scuipăm cu superbă feminitate peste capetele lor
înfigem steaguri de luptă în omoplații lor tandri
ne dezicem cu totul de ei îi trădăm cu grație și cucerim mai departe alte și alte lumi
câtă vreme există privirea spre înăuntru viețuim în cimitire
orb aș fi vrut să mă nasc mut și fără speranță
să zac în renunțarea la mine să mor în fiecare zi a vieții mele cu patimă
și eu ca și voi m-am îndrăgostit iremediabil de mine
și eu am căutat cuvântul l-am scris pe nisipuri sau l-am trimis mai departe în lume
un cuceritor am fost am învins fără luptă și fără nicio tresărire tot ce se putea învinge
apoi linia
_____________________________________
grija pentru detalii
vanitatea în felii roz fosforescente luminează orașele noastre
respirăm în camere obscure
mai liberi decât primele semne ale dimineții
( ___________________ )
o femeie de zăpadă(unii ar spune chiar de gheață)
și undeva un poem
l-a căutat 1000 de ani
apoi a fumat o țigară și a coborât în pământuri
o femeie de zăpadă
când trece pe lângă tine te pocnește brusc nostalgia
nu răspunde la telefon are paiete așezate pe toate cuvintele
visează pești zburători și trăiește într-un acvariu portocaliu
iluzionism ieftin
pe străzi se aprind felinarele
e bine
ascultă acest text în lectura autoarei
nopțile încep să ni se vadă pe chip iată de ce acoperim oglinzile și coborâm în pământuri
:
sila dezgustul furia spaima violența simple culori proiectate pe un ecran uriaș
au rămas doar viețile noastre aici noi am plecat demult în căutarea poemului
câteodată privim spre cei care ne iubesc și scuipăm cu superbă feminitate peste capetele lor
înfigem steaguri de luptă în omoplații lor tandri
ne dezicem cu totul de ei îi trădăm cu grație și cucerim mai departe alte și alte lumi
câtă vreme există privirea spre înăuntru viețuim în cimitire
orb aș fi vrut să mă nasc mut și fără speranță
să zac în renunțarea la mine să mor în fiecare zi a vieții mele cu patimă
și eu ca și voi m-am îndrăgostit iremediabil de mine
și eu am căutat cuvântul l-am scris pe nisipuri sau l-am trimis mai departe în lume
un cuceritor am fost am învins fără luptă și fără nicio tresărire tot ce se putea învinge
apoi linia
_____________________________________
grija pentru detalii
vanitatea în felii roz fosforescente luminează orașele noastre
respirăm în camere obscure
mai liberi decât primele semne ale dimineții
( ___________________ )
o femeie de zăpadă(unii ar spune chiar de gheață)
și undeva un poem
l-a căutat 1000 de ani
apoi a fumat o țigară și a coborât în pământuri
o femeie de zăpadă
când trece pe lângă tine te pocnește brusc nostalgia
nu răspunde la telefon are paiete așezate pe toate cuvintele
visează pești zburători și trăiește într-un acvariu portocaliu
iluzionism ieftin
pe străzi se aprind felinarele
e bine
ascultă acest text în lectura autoarei
064.463
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 278
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “vocația nefericirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/13910187/vocatia-nefericiriiComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IMpoem ce devorează (ca de obicei!) sensibilitătile creatoare ale unei poetese remarcabile...pâna la luminare...pâna la ardere...
\"câteodată privim spre cei care ne iubesc și scuipăm cu superbă feminitate peste capetele lor\"...
da, aici se manifestă poezia!... câtă poezie!
\"câteodată privim spre cei care ne iubesc și scuipăm cu superbă feminitate peste capetele lor\"...
da, aici se manifestă poezia!... câtă poezie!
0
ICVocația nefericirii, pentru a se (re)scrie are nevoie de un instrumentar poeticesc și de o filosofie a înăuntrului - presărată în și dinspre natura noastră (sau a întregului). Deosebit poem, găsesc idei, măsuri și cuvinte călăuzitoare.
0
DBtu ai un pseudonim frumos, iaroslava, iar eu mă bucur să văd că am un cititor nou
ce pot să spun?
chiar cuvinte călăuzitoare nu-mi doresc să scriu, că, fie vorba între noi și cei care mai citesc pe aici, uneori chiar și eu mai cad în gropile propriilor versuri
mai ales când mă lungesc excesiv
nu prea știu să tai, asta e drept, mai bine spus știu dar mi-e milă, aștept să treacă un timp și apoi revin peste texte
PS: întotdeauna m-au intrigat cei care pun puncte în concluzia-rezumat, par atât de siguri pe ei încât parcă ți-e și teamă să le răspunzi:)))
mulțumesc
am să trec și eu prin pagina ta, recunosc că nu ți-am citit niciun text până acum
cu bine, iaroslava din cluj
elian
ce pot să spun?
chiar cuvinte călăuzitoare nu-mi doresc să scriu, că, fie vorba între noi și cei care mai citesc pe aici, uneori chiar și eu mai cad în gropile propriilor versuri
mai ales când mă lungesc excesiv
nu prea știu să tai, asta e drept, mai bine spus știu dar mi-e milă, aștept să treacă un timp și apoi revin peste texte
PS: întotdeauna m-au intrigat cei care pun puncte în concluzia-rezumat, par atât de siguri pe ei încât parcă ți-e și teamă să le răspunzi:)))
mulțumesc
am să trec și eu prin pagina ta, recunosc că nu ți-am citit niciun text până acum
cu bine, iaroslava din cluj
elian
0
remarc femeia de zăpadă și mai ales ultima strofă, pentru că este mai metaforizată. am observat în poem un circuit \"coborârea în pământuri\", ca o fază lunară, o repetiție care vine să accentueze tangibilitatea. \"niciodată nu vom putea cădea mai jos de pământ\"- nu-mi aparține citatul, l-am reținut în trecere, aici însă \"niciodată nu vom putea coborî mai jos de pământ!\".
mcm