dan tristian

strofele 3,4 le-ai ametit usor. in rest o poezie superba!

primele trei versuri inundate in banal se lasa parca mantuite de ultimul. mi+a amintit de Iisus pe ape cand ii intinde mana lui Petru. grozava senzatie!

splendid!

superb!

mie nu mi se pare...
e usor enervanta rima asta copilareasca dar imi place!

de un cinism strain de orice frumusete... de parca nimic nu fusese inainte de ...gara.

nu+mi spune nimic poezia aceasta. poate doar o ingreunare inutila a sensului, o \"cosmetizare sonora\".

nici tu si nici razvan(parca!) nu v-ati accidentat cu intelegerea. el pt. ca nu a s-a straduit sa patrunda soapta dureroasa sculptata de inimi iar tu beatrice pt. ca nu ai constientizat nimic(NIMIC!) din ceea ce ai scris, cat despre ce ai trait nu mai vorbesc. poemul este superb, un poem al trairii, o oglindire fatidica a unei dimensiuni ramasa necunoscuta apostpriori. e mai bine asa. iti doresc o durere nelimitata, o indragostire nelimitata. poezia?! da, esti vinovata de reusita asta...

tiptil, tiptil, sa nu ne prinda gurile rele... e o poezie... reusita. in sfarsit se vad roadele certurilor noastre lirice. incepi sa scrii cum asteptam.

voie nu ai dar un drept tot s-ar gasi...:)
ideea instrainarii omului de sufletul sau ar fi prima care s-ar desprinde din textul asta intrat la apa atat de mult. alte idei sunt la discretia fiecaruia ca doar n-o fi chiar atat de zgargita Deisis sa interzica fabulatiile pe textul ei. asta zic eu, da' te pui cu femeia! cine stie ce-o sa mai inventeze si ea.

aaaa! nu, nu au trecut. dar faptul ca avem alte orientari, optiuni axiologice, normative, religioase, zi-le cum vrei, asta nu inseamna ca nu te-am iubit dintru inceput. e chiar un aspect fecund. eu eram putin mai pasional decat tine si... si te-ai speriat:)) hi-hi-hi, ca sa fiu mai elocvent. memoria mea de elefant imi sopteste ca tu, intr-o imprudenta lingvistica, m-ai abordat destul de searbad liric si usor tendentios in sexofonismele epuiizate in comentariu-ti. dar ce conteaza dom'le cand iubirea e mare, hă? nu mai conteaza nimic mamzel! saru' mana!...

ps
sper sa nu devina Radu Herjeu mingea de ping-pong in scenariul tau ca ai depasi limita glumei, si imi voi retrage si eu mahnit corabiile...

Cristian, de data asta FRATE, ar fi fost pacat sa nu apara si sub forma asta. mi s-a parut ca eclipseaza incercarea mea. da, as zice eu, e reusit textul tau si l-as fi numit chiar poezie. apoi ultimul vers, efectiv cade, dupa o pauza brusca, neasteptata revolutionand intregul poeziei. imi place!

eu, oricum te pup! iar acolo in scenariul tau poti sa ma pui sa spal vase, sa fac flotari, sa ridic greutati... imi e foarte usor sa ma achit de sarcini!...
ce sa zic, sa te reauzim!...

vezi! de-aia te iubim noi de iti sar capacele, si preocupari secundare ca invatatul pt. bacalareat devin si mai secundare:), cu rol de butaforie. eu spun ca merge, se pliaza pe o anumita orientare. da, mamzel, da prea mi-ai minimalizat rolul si-apoi, eu nu prea o sarut pe deiziz in public, uite-asa ca o pata fixa ce nu ma lasa sa fiu decat intim si discret. puteai, spre exemplu, sa vorbesti de acel "cuplu bicefal" la modul unor chicoteli, susoteli pe undeva prin spate, punand bazele unei mari conspiratii in care acest cenaclu cu 7 sefi si 3 membri sa fie revolutionat. un fel de subtilitati si sule-n coaste confectionate in oficine "ilicite"... oricum merge. incotro, ce importanta mai are!

continui sa stau pe gard - poate CONTINUU ca doar nu si-o fi lasat taranul radacinile si-n limba literara...
nu ca(atentie impamantenitilor, a nu se citi nuca) as fi eu un fel de gica contra ratacit printre biti da', ce sa zic, numai lauri, pardon confetti, draci beliti si-mprastiati etc, etc. un editorial presarat cu comentarii care mai de care mai emotionale, cu toate impropozelile necesare mustind de un fel de nostalgie a radacinilor. problema zic eu ca e alta. cati dintre toti nostalgicii nu folosesc cu atata candoare cuvantul taran la modul suav-depreciativ uitand ca de fapt de pe-acolo venim mai toti, cati dintre aceiasi impatimiti nostalgici nu stramba din nas cand se izbesc, vai!, in culmea civilizatiei lor cu vreun exemplar de-ala, obiect al nostalgiei, prin piete stramband din nas ca si cum ar fi intalnit intunericul istoriei omenirii. oare cati?! din nefericire cred ca taranul a ramas doar ca obiect de spectacol iar adevarata lui drama se "literariseste" cu atata emfaza de parca ar fi doar o proiectie imagistica...

serpuitoare si moi - doar trecere fara taceri si uitari, fara nostalgii, doar cu regretul intoarcerii retrograde. timpul cubic? eu de unde vrei sa stiu, aici mi se pare ca se naruie tot ce am zis anterior...

idei oarecum soresciene, insa nu-i bai! dar interesant modul tau de a te supraordona soarelui. o sa rada mai apoi copiii de tine blamandu-te, strigandu-te Zeu!

Emilio frate, ce tot le faci poeziorasilor de nu se apropie de tine?! iarasi bati recordul la vizionari si la comentarii primite!... lasand gluma, chiar nu inteleg...

ultimul vers mai e cum mai e dar restul poeziei... desi contopirea materiilor diferite e o problematica mereu si mereu exploatata, nu-mi place abordarea ta. adica nu imi spune nimic. asteptam altceva... erosul "helio-maris" n-are intr-adevar capatai. e ciclic...

pps
eu nu am intalnit ca forma corecta decat termenul de VEHICUL dar, o fi dictionarele mele prea vechi