Instantanee mișcate

Interesante... instantanee. Cel mai mult mi-a plăcut ultimul, care, de altfel, s-a situat destul de bine la concursul lunar. Felicitări!

Florinel, mulțam de aprecieri. O laudă de la tine înseamnă mai mult decât de la altcineva, nu numai pentru că ești foarte bună în domeniu, dar și pentru că ai fost totdeauna sinceră.

La un moment dat versurile sunt învăluite în mister. Simple, dar profunde, îndeamnă la meditație.

Daniel, ai enunțat câteva din atributele unui haiku - să fie simple, să ascundă ceva, să îndemne la meditație. Din aceste motive, la recitalurile de haiku, poemele sunt citite de două ori, pentru a da răgaz ascultătorilor să pătrundă înțelesurile ascunse.
Mulțam pentru vizită și aprecieri, te mai aștept.

...nu mă pricep la haiku dar metafora ta este totală, antologică ai o steluță de la mine

umbra unui șoim
înghite hulpav umbra
unui iepure

superb

Eu il prefer pe primul. Nu stii cu siguranta daca iepurele a fost prins, poate ca soimul a ratat la mustata, sau la umbra. Si transpunerea celor doua vietuitoare in lumea umbrelor e foarte sugestiva.

La al doilea, ca replica:

luna la apus -
ratusca o urmeaza
pe propriu-i val

Am apreciat de la prima lectură al treilea haiku, dar și celelalte sunt frumoase. Mi-a plăcut contrastul dintre revărsarea bogată a cerului și dispariția acelei șepci, eventual ponosită și goală - două momente de risipă care se asociază perfect. Prospețime care alungă ce a fost vechi și inutil. Ușoară tristețe și tandrețe și ironie. Felicitări!
Cristina

Mă bucur că v-au plăcut poemele mele. Aveți dreptate, ați intuit tot ceea ce am gândit când le-am scris. Paradox, ironie, o ușoară ambiguitate și uneori tandrețe - asta e ceea ce urmăresc atunci când scriu un haiku. Câteodată nu numai le urmăresc, chiar le nimeresc.

Mulțam de vizită și semn, vă mai aștept.

Eu, când am analizat primul poem (pentru vot), mi-am spus: Dacă am fi la ecuator și șoimul ar coborî vertical, ar merge, deși umbra șoimului ar acoperi deja și pe bietul iepure. Altfel, sunt două situații: Șoimul vine dinspre soare, situație în care tărășenia e posibilă, dar șoimul va rata iepurele sau șoimul vine din partea opusă, situație în care posibilitatea nu se poate. Bine, e momentul în care pune ghearele pe el, dar ce-mi umblă ăsta(sau asta) cu fórmule? De ce nu spune că șoimul înhață iepurele? În fine, ce-mi bat eu capul atâta, doar sunt atâtea poeme care așteaptă să fie votate! :):)

Recunosc că am fost puțin neatentă când am citit prima oară haikuul acesta remarcabil cu umbrele - poate că ar fi mai bine să nu aduc eu mai multă lumină, fiindcă într-adevăr ambiguitatea este o parte din farmecul lui. Dar totuși o voi face, așa cum am înțeles eu școlărește: în general șoimii se hrănesc cu alte păsări, insecte mai mari, rozătoare mici, reptile...probabil un iepure ar fi o masă mult prea îndestulătoare, însă la nivelul jocului de umbre totul e posibil și umbra prădătorului înfulecă lacom cealaltă umbră. Ingenios, chiar dacă la prima vedere e simplu, nu e chiar așa!

Nelu, e periculos să construiești ipoteze pentru a trage concluzii, pentru că apare riscul să omiți o parte din ele. Eu mi-am imaginat un iepure alergând, cu soarele lateral (există patru puncte cardinale, nu două, iar între ele o infinitate de direcții posibile), urmărit de un șoim care se apropie până când umbrele...
Ei bine, abia de aici încep ipotezele. Cristina ți-a exemplificat foarte bine (mulțumesc!), dar nu e singura variantă.

poem este cel mai simplu exprimat și n-are nevoie de niciun fel de ipoteze ca să fie simțit. Imaginile sînt clare și grăitoare. Ironia este evidentă și ea este chiar resortul care ne face să medităm la ce se întîmplă. De obicei, așteptăm cu speranță dărnicia cerului și iată că el se revarsă cu asupra de măsură.

Se simte aici parabola, trebuie să ai curajul să te vezi navigînd în șapca dusă de șuvoi a cerșetorului și să crezi în generozitatea sorții. E clar că-i șapca ta. Și a ta, dacă tot ai citit poemul.

Cornel, ai sesizat bine ironia. Dacă am scris ultimele două versuri dintr-o suflare (cu observația că am optat pentru șapcă în locul pălăriei ca să-mi iasă silabele), la primul am ezitat îndelung. În prima variantă căutam o formulă pentru \"ploaie bogată\". În final am ales \"cerul revărsat\" pentru că \"cer\" este nu doar locațía norilor, ci și a divinității. Și asta mi s-a părut ironia supremă.

Ce am scris eu era o autoironie la adresa superficialității (de moment, sper).

Felicitări, Dane pentru ultimul tristih, care pe mine m-a uimit! Mai multe nu pot spune, deoarece, fiind plecat ieri din localitate, am ajuns cam târziu la acest text, iar după maestrul Atanasiu, sincer să fiu, îmi este cam jenă să mai spun altceva.
Celelalte două mi-au plăcut, dar nu m-au impresionat în mod deosebit, deși s-ar putea să fie foarte valoroase ambele, îmi cer scuze. De această dată am citit \"mai detașat\" toate cele trei minipoeme, fără să mă gândesc la cerințele de conținut și de formă pentru un haihu; pur și simplu am citit doar (e drept că de mai multe ori) și am așteptat reacțiile, mai ales din acea parte a creierului care răspunde de emotivitate...
Succes în continuare!
Cornel

Nelu, din primul comm nu înțelesesem corect. Poți fii sigur că suntem chit, de multe ori ți-am înțeles poemele după ce am votat. :)

Cornel, ca de obicei, vizita și aprecierile tale mă bucură și mă onorează.
La mulți ani !