Columbia

E doliu peste toata suflarea viselor pamantene. Legat fiind de cer si de martirii lui, prin sutele de ore de priveghi la lumina stelelor, ieri am urmarit cu inima flenduri torta aprinsa a nvetei Columbia. Am vazut si dezastrul lui Chalenger si fetele cosmonautilor pline de incredere si zambet la urcarea in sicriul zburator. Si acum, la fel. Dar ieri a fost prea mult. Tortura caderii si comentariile pe dinafara de catre cei de la televizor, clipele de reculegere de pe chat; in afara de Inorog, lumea a crezut ca e bascalie sau \"lasa-i pe americani ca au luat iar o lectie\"... Nu cred ca de lectii era vorba, ci de OAMENI. Oameni care si-au privit cu neputinta sfarsitul la 60 de kilometri deasupra pamantului. Mai mult decat atat erau astronauti, care au vazut cum arata cuibul planetei noastre de acolo de sus, care au visat mai inalt decat cotidienele noastre nevoi. Suntem oameni sensibili? Poate. Inca nu vad seismografele inimilor poetilor luand-o razna, nu aud cuvintele voastre aprinzand lumanari. Daca nu acum, atunci cand?