încet, prea încet

Faptul ca rușinea se strânge pe mâini poate să fie un adevăr. Prefer să cred că rușinea poate fi un început spre normalitate nu spre metamorfoză în ceva solzos. Rușinea ca manifestare exterioară a conștiinței care-ți spune când ești vinovat pare contradictorie cu căutarea dincolo de nevinovăție din penultimul vers. Oare ce este dincolo de nevinovăție ? Și pentru acest gând măcar și găsesc frumoase versurile tale.

o poezie despre oase si ososi...:))...

\"gustul acesta de rugină după ce îmi mănânci vorbele, privești
zvâcnirea scurtă, dilatarea insesizabilă a organelor și contracția
mea în jurul lor, topirea lentă a stărilor
până când se poate spune despre iubire\"

frumoase imagini si frumos subiect cu toate ca putin cam osos....


Cu drag, Marian!

\"Autotextură\" ca autoportret?
Daca da, atunci e un joc de cuvinte excelent.

Acest text imi pare ca sta sub zodia corporalului strivitor, a acelei perceptii-de-sine intense pana la durere, imi aminteste de gnosticii care se simteau suflete incapsulate in materia opaca: \"dilatarea insesizabilă a organelor și contracția mea în jurul lor, topirea lentă a stărilor\".

Intre imagini de o frumusete eterica (\"voi deveni o umbră, un înveliș moale pentru câteva seri/ de primăvară cu ploaia cărnoasă\") si metafora iubirii simbiotice pana la digerare (\"cine te mai simte după ce te asimilează\"), lectorul e purtat printr-o avalansa de stari febrile si bulversante: \"să-ți fie atât de milă încât să lovești în neștire/ fața zdrobită a unui adevăr\".

Scrii complex si dens, uneori atat de hermetic incat imi pare ca indepartezi cititorul, alteori reusesti poeme puternice precum o lovitura sub centura.
:)
Ma opresc din comentat, pentru ca ar trebui sa citez tot textul.
Pastreaza tensiunea!

tudor, da, \"rușinea ca manifestare exterioară a conștiinței\". foarte fidelă ideea.

silviu, da, oasele strică digestia uneori.

anghel, m-a surpirns intervenția ta. sau poate așteptam o părere. mă bucur că a venit.

mulțumesc frumos pentru aprecieri.