Poezie
testul acvatic
1 min lectură·
Mediu
creștetul e aproape vedenie sau linia care taie toate serpentinele
se oprește brusc la lumina coarnelor care veghează căderea în somn
la liziera părului un deget mâncând liniștea
doar umbra sepiei și penele crescute pe spate în craterul acvatic
mascând tentaculele lungi spre intersecții unde se-adapă în cinci
colțuri
stele cu nume exfoliat
treptele urcate se lasă spre spinări copacii ridică picioarele spre ziduri
cărămizile ronțăie algele dunga de var spongii fierul sticla
balansul acestui nisip e neprețuit dacă se aude huruitul
până-n canalizarea frustă prin pământuri
construcția aceasta a mării și a călătoriei se termină la buza ta de pe țărm
înghițită cu lăcomie
dormind
schimbând ordinea firească a picioarelor cu care
fiecare trident
spre sărut
putrezește
am degetele lipite pe mine de când mi-ai spus
cuprinde-te
cu picioarele mele nu vei merge
nimic din cele spuse și curgătoare în construcție
nu-ți va ieși din gât pleura vidurilor care fată în tine
colacii livizi ai existenței gelatină
mori și scoate altă mare afară din tine
012.575
0
ciudat acest poem construit prin trimiteri dinspre acvatic spre zbor, cu treceri prin schimbări, finalizat cu cererea imperativă a unei metamorfoze, prin durere, cea mai proastă metamorfoză posibilă în univers, deoarece împarte ce a fost în două extreme ca și consecință a suferinței, deoarece totul trece prin adaptare la trăirile reale pentru supraviețuirea ființei sau ideii respective.
cel mai pe înțelesul meu e:
doar umbra sepiei și penele crescute pe spate în craterul acvatic
mascând tentaculele lungi spre intersecții unde se-adapă în cinci
colțuri
stele cu nume exfoliat