Poezie
arhitectura oglinzilor
pescarul heidegger
1 min lectură·
Mediu
se șterg lotcile de pe mare se trece la un alt azimut
cu graba celui ce duce apa la gură
iar ritmul aripilor în apă ramâne la o palmă de umeri
tufe de pești răpesc pleoapa pescarului și-o amestecă
în nisip cât o să dorm când dispare îndepărtarea
ce se întâmplă în lumină din aer se face
delfinul e martin
pescărușul e martin
scoica e martin
aletheia e în cercul care se cuprinde de moire
și răsună fiecare plagă întinsă pe val
dusă până dincolo de recifuri către
împlântarea apelor ținând coloanele
mai apropiate
martin e delfinul
martin e pescărușul
martin e scoica
dar multele înfățișări se apropie și după ce ating
oglinda
răpesc limitele iar ochii dispar
tot în ei
așa cum marea conține altă mare
doar lotcile se deșiră în cărâmbul pescarilor care
se grăbesc să bea peștele și formele prin care ființele
trec într-o parte și-n alta a lumii
doarme depărtarea fără ritm
ajunsă aici la buza adevărului ca un personaj
care se întâlnește cu sine
053.113
0
¨marea care contine alta mare¨ este fiinta fiindului, fiecare creatie detine o fiinta a fiindului.
pescarusul dezvaluie conditia filozofului, aceea de a des-face, de a categrisii fiintele ca sa ajungem incet la adevar si la cunoasterea de sine, a unui pesonaj care se intalneste cu sine.
mi-a placut in mod deosebit acest poem, oglinda este simbolul cel mai important, spui arhitectura a manifestarilor, a fiindurilor.
medeea