circulația pe drumurile publice

Până acum m-am apropiat cu sfiiciune de vigoarea scrierii domniei tale, dar azi, o, da! Azi am vibrat cu adevărat… Permiteți-mi să-mi împărtășesc admirația, strofă cu strofă…

Primo: atac direct, de la rădăcină, a ideii de suspans, „aici e problema”, o, ce minunată punere a primei pietre la fundație, mai ales în contextul producțiilor holywoodiene care poluează liniștea spirituală ținându-te cu sufletul la gură de la început la sfârșit… Zăpăcitor, de-a dreptul, să știi de la început că pierderea discernământului, care culmea! era prezent în copilărie, duce la cocktailuri de personalitate, în care cu cât pui mai multe măsline (adică detalii), cu atât pierzi din vedere scopul pentru care ai venit la bar – spunerea de sine… Mesajul e tonic și în ultima parte, dacă ți se „complică claritatea mișcării” și începi să vezi „o autostradă cu mai multe sensuri în aceeași direcție”, înțelept îți dai seama că „întâmplările sunt altundeva” și, desigur, iei un taxi.

Secundo: angoasa existențială a singurătății – ceilalți există, și ei, fiecare cu un cocktail în mână, nu știu ce beau pentru că nu mă interesează, deoarece, nu-i așa, „felul în care suntem atenți sau nu e la fel de lipsit /de importanță fără să vorbesc și eu despre ei”. Și apoi, magistral, legătura umană: „nodurile dintre noi fac posibilă o alegere comună”, cu toții ne împleticim, cu toții vom lua taxiul, cine va face primul comanda? Impas, deocamdată „nimeni nu mai face nimic”

Tertio: viața, în minoratul ei, e totuși frumoasă! E un meci la TV, „ne ascultăm din ce în ce mai puțin”, în pauză avem reclame cu prostamol și „ni se spune / prea direct că îmbătrânim”, „dar „amestecul / substanțelor își face datoria”, „și nu vom ieși prea curând
din lumina în care am intrat atât de naivi” – astfel, foarte fin, fără a fi pomenit, apare leitmotivul poeziei, în starea asta nu putem conduce, deci taxi.

Quarto: Pe măsură ce ne dăm seama că o să ne lăsăm mașinile aici, se instalează panica, calmă, pentru că suntem oameni maturi. „să bem o cafea”, vine cineva cu o idee, și bem, „black, din ce în ce mai black și mai strong”, până când combinația de cafeină și amestecuri precedente facilitează „întâlnirea în același autism”. Sincer, tragismul de final al poemul, pe care nu-l întrevăzusem datorită leitmotivului implicit (taxi), m-a surprins și m-a emoționat: „nu vom observa că suntem pe autostrada ideală / pe celălalt sens și vom zâmbi la fel, fără îngăduință”.

Îmi aduc aminte de filmul „Crash”, îmi șterg o lacrimă, și-mi propun să mai citesc poezie de Dan Mihuț…

messire, bine că loviturile astea la cap nu provoacă decât degringoladă conceptuală sau o ușoară aspirație pentru frecventarea câmpiilor aiurifere. altfel am zâmbit, contrar fianlului de text, cu îngăduință. nu-mi permit să cred că nu ați putea mai mult. de altfel, domnia ta umbla prin urbe cu pricini, lucru care nu face decât să mă încânte, dar nu acum. s-auzim de bine și mumțumim pentru augusta vizită!

Am căutat sub cuvinte – și știu să o fac, chiar dacă forma e intenționat ermetică – și nu am găsit nimic. Sau nu din cele așteptate. Pietricele. În loc de emoția trăirii conceptuale. Nu e cazul să dați vina pe cititorul obtuz și incult. Nu de data asta.
Mi-am scos timpul pierdut aplicând o filosofie de bar poeziei de față, care, iată, îi vine ca turnată.
Am strigat „Împăratul e gol!” întrucât nimeni nu părea să se încumete.
Cred că cel mai decent lucru acum, ar fi să mergeți să vă îmbrăcați. În altă poezie.

meștere, regret enorm că nu găsit-ai în porcăria de text de mai sus ceva consistent pentru stomahul matale deprins cu ditamai stânci poetice. ete, el e doar o pietricică. și zic că ai dreptul de cetitor să spui ce vrei, doar că nu vrei acum să fiu impresionat de gargara ieftină a filosofiilor de bar sau de ifosele matale care confundă un text de o banală amibiguizare stilistică numind-ul ermetic. nu știu unde ți-ai adăpat magarul care răspunde cu achizițiile literare, dar nu încerca să zăpăcești măgarul meu care știe să ragă când e cazul.
eu mă duc să pun ceva pe mine ca să nu mi se vadă fesierii cum, cu pudică dreptate, mi-ai atras atenția. între timp, poate mai citim ceva despre ermetism, ce zici?

Domnia ta, nu cu stânci poetice, ci cu cele filosofice e deprins stomacul meu, cu această foame m-am apropiat, iertare dacă am venit cu sacul la pomul lăudat... Dar multe alte poeme ale înălțimii voastre îndreptățeau lăcomia mea.
O notă despre filosofia de bar de mai sus: nu e invenția mea, am scuturat poezia și asta mi-a căzut în cap, dintre versuri.
În rest, sugestii despre lecturi care să ne lumineze, nu pot decât să ne onoreze, le așteptăm cu plăcere.
Cam asta am avut de spus, nu mai rămân decât reverențe către maiestatea voastră înțeleaptă, care știe să aprecieze o oglindă dincolo de bărbierul care o ține...