Poezie
social jazz and dance
(shoes troubles)
2 min lectură·
Mediu
un număr în plus la pantofi și mersul se schimbă, alte lucruri mă strâng
până-mi fac rană dar nu mă plâng, pentru mine e la fel
oricare spectacol dansant mă exhibă, e de ajuns să privesc cum
băncile înșirate de-a lungul trotuarului lucesc de oameni
merg. dansul vine prin peria care freacă pielea, cinelele din piept
bărbia aplecată în suport, fuscinelul lungit spre extremitatea bazinului
sunt doar o rezonanță medie; dacă apăs pe brațul moale
se scurge o muzică a pasului, o amprentă sonoră a modului
în care ritmul ne părăsește după o gestație lungă
marea cutie dintre clădiri nu e o conservă, nici aerul liber nu e respirat
decât contra cronometru, la semnalul următor va fi ora de percuție
oamenii de pe bănci vor țopăi fixați în portativ
această cutie permite orice rezonanță, orice mișcare chiar și
salturile de la un om la altul prin pupături reflexe
acum îndrăgostiții au nevoie de pachețelele cu slow-uri
aduse de-acasă, făcute de o mamă muzicalmente grijulie
la fericirea oamenilor nicidecum la saltimbancii cu alte forme
de comunicare. ei se dansează pe contrapunct dar evadează
din norma colectivă, consumă substanțe și ritmuri interzise
azi mă strâng pantofii. voi merge direct spre fumoar
pași repezi pe caldarâm, mă întorc printre corzile vocale și privesc
sunt urmărit, sunt vânat de casele de discuri
cei care nu dansează sunt discriminați, îngropați în plastic
și scoși pe piață în format wma, mp3, mp4, doar puțini în vinil
023.413
0
LA