Poezie
simțuri
2 min lectură·
Mediu
e mai greu să stai ca un viu pe ochiul rotund
până când pleoapa ce se închide sub trupul tău
se transformă în pamânt
în greul bulgăr ce îngroapă în miez
pași nevăzuți
iar urmele tale nu se regăsesc
în nici’o parte a văzului
e mai greu în adierea mirosului să tai
cale și să sădești drumul fiecărei miresme
pentru că niciodată nu găsești firescul
în a inhala cu tot trupul
ceea ce ar trebui sa rămână veșnic
în afara ta
în afara tuturor
sub atingere se clădesc trădările
trupul mereu vinovat ca și zidurile
ce despart ce împart liniștea în mai multe mâini
vegheate cu plasma tristă a celor care
stau dezbrăcați și cerșesc piele
neatinsă
și nedorită
și auzi în târziul izvor săpat în neștire
zeii firii cum se tânguie în răsfațul tău
în afară se termină lujerul fraged al urechii
în el zace si se ferecă
și prin potecile care descriu această pasăre
călătorești și dai călătoriei
amplitudine
e mai greu să pui în fața gusturilor
care te pătrund și te alcătuiesc
o parte din tine care să spună că lumea
se petrece și’ți intră în sânge ca o iubita
pășind în vârful ființei
să nu’ți trezească tânjirea cărnii
și limitele
ce sunt ele când ți’e mai greu
unde sunt când stai gol în fața crucilor
celorlalți
simple membre care pătrund în tine și
te aruncă în afară și te golesc
atunci când ar trebui să sporească
atunci când alcătuirea ar fi perfectă în sine
053.876
0
DH