Dacian Constantin

E multă viață din mine aici, Andrei, dar nu aș putea folosi procentaje, e însă destulă viață cât să fie ușor să citești cu inima, cum spui tu și cum fac și eu. Și,da,chiar atunci când am scris am simțit și eu o cacofonie interioară în versul acela, păstrând-o însă de dragul imaginii(de bărbat obosit să-și mai care în dinți povara păcatelor).O să lucrez la ea în curând, când apropierea umbrelor nu o să mai doară. Cât despre reciprocități, eu te-am citit deja ! :)

Corină, nu-mi doresc acolo să ajung, mai ales că detest citricele !!! De aceea mă jucai de-a reportajul, cum zice Cornel, tocmai pentru a-mi feri pereții de uciderea bărbatului. Că bărbatul a fost ales pentru anumite motive, mai mult sau mai puțin explicabile, iar moartea lui vine atunci când ne pregătim să îl schimbăm, zi de zi, obsedant, anulând în el tocmai acele luminițe care ne-au atras odată. Tu i-ai zis \"pat separat cu lămâie\"...Eu i-aș zice acum \"patul lui Procust\" :)

Înghesui, Cornel, înghesui, e runda finală mereu, oricât de primă ar părea, și adversarul, uite-l, îmi rânjește din celălalt colț, Livie către Alină, pumni și lovituri nepermise... De aceea înghesui literele, uit spațiile, pesemne că libertatea mea atârnă de-o înghesuire decisivă în colțul advers ! :) Și mulțumesc.

Există,așadar,Corina,mai multe forme de orbire...noroc de oglinzile cele orbitoare care ordonă irisului să nu se lase pradă întunericului...și noroc cu vâslele,dacă pun mâna pe cele potrivite,jur că am să înfrunt și cascada viitoare.Cu sau fără peștișori de aur...:)

Corina,pesemne că există o poveste dincolo de fiecare sinucidere în pagini goale,cearșafice...iar faptul că ai văzut-o,nu poate decât să mă încurajeze să îmi iau iau un top de hârtie albă,pură,neatinsă,pentru morțile viitoare întru cerneluri și povești...

Silvia,am aplicat schimbarea din titlu,așa cum mi-ai sugerat,tocmai pentru că într-adevăr aceasta este forța pe care o merită.Rolul defisului \"roșu-deodată\" e de a crea o imagine și face parte din nebuniile mele.În plus,așa cum probabil observi,nu sunt în stare să îmi disec/explic alegerile,dar probabil că voi învăța să o fac pentru a putea comunica :) Mulțumesc pentru ceea ce ai văzut dincolo de cuvinte.

Corneliu,nu vreau stele,vreau mii de \"lune\", să fac nopțile zile că zilele cele cu soare nu-mi mai ajung pentru setea de lumină ce mă arde,aici,în captivitatea-mi benevolă.Și mulțumesc pentru gând.Se pare că voi vorbiți mai bine decât mine despre mine :) ceea ce e minunat !

Mai pot spune doar că am fost și eu pe la voi,prin lumea voastră...și că voi mai trece negreșit!

Mulțumesc,Liviu.
Nu e însă prima oară când alerg cuvintele întru sens și constat că,de fapt,ele mă joacă pe mine,pradă ușoară le sunt.E un text vechi(nu îndrăznesc să îi spun poem - încă) și,finalul,ai dreptate,e deja prea mult.Pesemne că e nevoie de încă o încordare...mai încolo :)

La tine e încă și mai plăcut,trecui pe-acolo fără grabă!Mulțumesc,Ină!