Dacian Constantin

Poate că ar fi trebuit să aibă.
Măcar testosteronul argumentativ și critic.

Cum cine?
Comentariul.

Mulțumesc.

- Mamă, la ce oră m-am născut eu? (Iana, 8 ani)
- La șase fără douăzeci.
- Și Bogdan? (Bogdan, 10 ani)
- La șapte.
- Vezi, ti-am spus că sunt mai mare decât tine ...
- Se spune \"mai mare CA tine\", dar nu esti mai mare ca el.
- E vorba de alt an, alooo, nu ești mai mare doar că te-ai născut cu o oră înainte de ora la care m-am născut eu, mai sunt și ani, luni... (Bogdan)
- Mama, domnul de religie spune că o să ajungem in iad când o să murim.
- El de unde stie, a fost el acolo? O să ajungă el la tata la spital (tatăl Ianei) când dau eu ochii cu el, dacă vă mai sperie cu prostii de doi lei.
- Doi lei? Am cumpărat un ciupaciups de lămâie care avea un gust foarte rău,n-am putut să-l mănânc, am dat ZECE MII CINCI SUTE pe el.
- Mama, eu nu vreau sa mori tu. Ce fac eu când mori tu?
- Iana, o să fim două babe, eu o să am optzeci de ani si tu șaizeci, mai e până atunci.
- Și domnul de religie o să moară și el cu noi?

Vivi,

Continuă.
Am mai citit câteva texte de ale tale.
Am impresia că îți este teamă. Că te oprești exact acolo unde eu, cititorul, aștept să izbucnești.

Primește semnul meu ca o susținere.
Prietenească.

li

Bazil,

După cum te știu, văzând că textul nu are comentarii și nedorind să mă știi tristuță, ai vrut să mă amuzi. Mulțumesc.

Ionuț,

Ești sigur că semnul de apreciere nu a fost influențat de ceva din afara cuvântului?! :) eh, o mică glumiță!
Apreciez și eu trecerea ta.

li

\"E cumva luat dupa referate.ro ???\" - Enache Ionuț Laurențiu

Ionuț,
Eu îl citesc pe Corneliu, încă de când scria la Dilema, adică de pe vremea când referate.ro, nu exista.
Acum, e normal să ai ce bănuieli poți, în funcție de aria ta de interes.
Mirarea mea - scuze autorului, nu are legătură cu textul și nu e deloc delicat - este legată însă de referatele pe tematică gramaticală: oare în ele nu apare \"de pe\" în loc de \"după\"?!
Patrocle se ia DUPÃ Lizuca, ce-i drept.
Informațiile se iau DE PE site-uri.

(asta pentru că nu mă lecuiesc de meteahna exemplelor și pentru că, Doamne sfinte, iar am tendințe pedagogico-materne în dimineața asta!)

Desigur, Cristina!

Cred însă că și pe vremea ta se spunea tot \"disputandum\":

\"de gustibus et coloribus non disputandum\" :)

Asta apropos de limbile... străine! :)

li

(8 iunie 1977, zguduită)

Nu am copii, deocamdată, dar atunci când îi voi avea, ca părinte, voi avea grijă să aparțină, doar ca dată a nașterii și ca localizare în timp, unei generații.
Nu cred în generalizări și nici în această împărțire SUPERFICIALÃ pe care ai realizat-o aici. Ai trasat o linie între două perioade de timp, în urna uneia punând bilele albe, în cealaltă-cele negre.
Cred mult în nuanța griului, deci cea de mijloc, atunci când vine vorba de generații, deci, de mase.
Cred că faptul că cei născuți în 1995 nu știu de tvul alb negru sau de rațele și vânătorii nu este o mare pierdere: eu pot să văd, în același timp, că ei vorbesc engleza mult mai devreme decât am vorbit-o eu, că se exprimă mult mai coerent de la o vârstă mai fragedă, că au oportunități de a alege, că nu sunt amorțiți și că, dacă sunt corect îndrumați, pot face lucruri mult mai valoroase decât le-am făcut eu la vârsta lor.
Cred că analiza ta nu este doar superficială, ci și inutilă. Incompletă.

Nu am timp acum să detaliez. Ce am avut de spus însă am spus. E periculos să trasezi linii de demarcație, fără să iei în calcul nuanțele ori fără să faci un studiu riguros. Ori, și mai rău, fără să prezinți o soluție, în cazul în care identifici o problemă.

Mi se pare o lamentare depășită,
îmbătrânită,
exclusivistă
și,
nu în cele din urmă,
tristă.

Ioan,

Am făcut cum m-ai învățat, pentru că ai dreptate.
Era o imagine la care țineam inutil... deși, în sinea mea, simțeam că e ... deșteptătoare-din-reverii! :)

Știi că îți mulțumesc, da?!

P.S. Nu te bucura: tu știi ce fel de evenimente smulg unghiile din degete de timp.

li

Ela, Corneliu,

Mulțumesc trecerilor voastre cu semn și gând bun.

li

secvența îmi pare ruptă din unul din visele mele,
acelea care se repetă obsesiv
la intervale mari, dar regulate, de timp

dincolo de imagine e și un abandon, și un regret
și o batere de aripi,
evident, efemeră

eu cred că pe unde trece Ioana rămâne cel puțin o urmă.
cel puțin ideea unui parfum.
cel puțin ideea.

nu prea aveam chef de poeme azi, dar am zis să iau în brațe unul mai proaspăt și să vă trimit gândul meu
amândurora:

Să trăiești cu numele, Ioană!

Și orice cădere să fie șansa unei ridicări spre altceva.
Mult mai înalt și mult mai... adânc,
deopotrivă! :)

aiureLi

Florian Andrei,

Cred că poema mea ți-a arătat că poți fi un foarte bun prozator. Sau știai asta deja?!
Cât despre \"insistențele instictualo-orbești\" ale salvatorului, nu-i așa că, în ziua de azi nu mai știi care-i zmeul și care Făt-Frumos-Cel-Mai-Frumos?!

De-asta sunt Lianele CosinusZeanele în derută. :)
Și se-apucă de poezie.

Nu pentru că nu le-ar surâde perspectiva unui ins suplu, escaladându-le ferestrele,
ci pentru că le stă bine așa, prinse după ele,
în siguranța bolândă a lumii lor.

P.S. Eu nu vreau să dorm :) Mai ales \"liniștită\" nu vreau.

Ted,

Port bolonavul acela la gât și mă mint
că-i podoaba mea cea mai de preț.
Nu de alta,
dar el mă face cel mai mult
să mă simt frumoasă.

Acest poem este încercarea mea de a spune că
deși sunt într-o luptă continuă cu el,
Cuvântul,
tot el este singurul care mă aduce mai aproape
de mine,
de viața mea,
de Dumnezeu.

Mai simplu de atât nu am știut cum să zic.
Tu ai zis, desigur, mult mai bine și ... mult mai curând.
Mulțumesc.

li

desigur,
eu pot fi ucisă o singură dată.

restul e,
știi tu...

(acel \"odată\" al meu vru să însemne \"dar, hai, acum, fă-ți curaj!\", dar perspectiva numărătorii gloanțelor, ricoșărilor și aflărilor-pe-lângă, face și ea parte din licoarea acestei încercări de poem! Mulțumiri nasului trădător, Ioan!)

prietenesc,
li
vânare de vânt.

m-ai cuprins între Sfinți zicând:
“ o femeie adevărată își acceptă bărbatul așa… cum e”
“ o femeie adevărată își acceptă bărbatul așa cum e…”
“ o femeie adevărată își acceptă bărbatul așa cum e !”

O femeie e bărbatul pe care-l acceptă!

(cel puțin în contextul ideii din text și încercând să folosesc aceleași cuvinte)

E singurul adevăr personal care-mi vine în minte la ora asta.
Nici în poezie nu pot înghiți primul vers, simbolul lui, cu repetiția ce-l precedă.
Sau,
mai bine zis,
mai ales în vers.

Care Sfinți acceptă o cuprindere de genul ăsta?!

Mi se pare extrem de trist și, să mă ierte Sfinții, aproape patetic!

mirosul florilor de pom răsucit : abia aici e poezia.

li

Titlul m-a atras pentru că am și eu o nebunie, \"mecanica femininului\". :)

Există însă o abundență de pronume personale sau posesive:
\"nașterii noastre\", \"străina ta plecare\", \"gîndul tău\"... poate doar mie mi se pare atât de abundent.

Deși nu aș fi scris niciodată \"zăpada languroasă\" și deși nici nu l-aș împrumuta, e totuși în expresia asta o ... cutezanță pe care o apreciez.

Îmi place ultima imagine, deși neconvingătoare pentru ideea pe care cred că ai urmărit-o:
perle isterice se lovesc la gat una de alta
ma inchin in fata acestei mecanice a dragostei

mecanicI - așa este corect
și cred că mai ai o greșeală de tastare la \"nisipia ta privire\"... deși sună interesant! :)

prietenesc,
li

Anton,

Salut înscrierea ta pe acest site. Salut și acest poem care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei postate (unul dintre ele l-ai postat de două ori).

Este o curgere lină a cuvântului și o melodie interioară
care nu urmărește să strice nimic din nepăsarea tabloului.

E aproape un haiku la scară mare.

Poate că \"secera lunii\" e de acum un stereotip,
poate că \"albă lumină\" e banal,
poate că prin \"umbrele moi\" se spunea prea puțin,
dar...


Ultima strofă. La ea mă opresc cu încântare.

Bine ai venit!

li

Ești poetul meu preferat, Corneliu!

Printre eseuri!

Mulțumesc pentru indicatoare! Știi tu care! :)

li

Cred că cel mai important lucru în citirea și receptarea acestui text este subtitlul său: \"părerea unui om obișnuit\".

Nu este și nu îl pot recepta ca un articol.
Cu atât mai bine.
Tocmai prin asta își capătă valoarea,
nefiind doar ... \"o invenție vitală\",
cum bine spui.

Cea mai limpede dovadă a sincerității:
\"Cu toate acestea, continuam să vorbesc și parcă îmbătrâneam cu fiecare cuvânt rostit.\"
Cunosc senzația, deși am 28 de ani. :)
Cred, așadar, în ceea ce face Omul care a scris acest articol,
în părticica lui de lume,
pentru a schimba ceva în el și în ea.

prietenesc,
li

Bogdan,

Așa cum mi-a plăcut să spun și în alt vers
și în altă trăire:
Să fim, deci, serioși cu joaca de-a noi! :)

Mulțumesc pentru văz.

li

Andru,

Mulțumesc pentru varianta asta redusă cantitativ.
Încă învăț să îmi țin gura (tasta, cuvântul) :)

An nou cu pace și cu ... Andra!
Te voi citi și îți voi spune.

prietenesc,
li

Alex Ion,Nu pot găsi, oricât de bine intenționat m-aș strădui, argumente favorabile ideii tale, conform căreia ar trebui să ne îngrijoreze faptul că se scrie mai multă poezie ca oricând. Cred că, pur și simplu, SE SCRIE mai mult, în general, dar, din păcate, cauzele și efectele acestui lucru nu fac obiectul expunerii tale. Dacă ai fi așezat faptul că se scrie mai mult în raport cu cât se citește (lucru mai greu măsurabil însă), poate că aș mai fi văzut rostul temerii. Dar n-ar fi fost nimic nou, această ultimă idee vechiculându-se de mult timp, în diverse ocazii și medii.
După părerea mea, cred că la fel de bine și proza (de o anumită factură și calitate) poate fi catalogată ca subcultură, și așa-zisele eseuri care emit opinii personale, nesusținute de documentări și analize, alunecând în sfera tabletei de gazetă, și articolele care sfidează realul, reinventându-l după interesele unui redactor-șef. Și ele pot intra în categoria aceasta, nu?! Apoi: a te îndoi de valoarea literară a multor poezii publicate azi, poate fi un semnal de alarmă căruia să i se găsească și o susținere; a spune însă că poezia se dedică unui „cerc de cunoștințe” e aberant.
Cuvântul „supraproducție”, folosit pentru a atrage atenția asupra valurilor de poeme care … îți îneacă ochii la orice colț de revistă, mă duce cu gândul la faptul că te îngrijorează soarta pădurilor (mă refer, desigur, la consumul de hârtie necesar reproducerii aberațiilor). În acest sens, numărul tot mai mare de reviste porno de pe tarabe, pe hârtie de calitate superioară, nu ți se pare semn de „supraproducție” îngrijorătoare?!
Eu cred, Alex Ion, că poetul nu are „orgoliul marginalului”, cum spui tu mai sus. Se află, ce-i drept, pe o „margine”, dar asta prin însăși structura modului său de comunicare (lirică), și nu cred că face asta (comunicarea prin poezie) stând țanțoș în mizeria sa personală și asocială și antisocială, după cum sugerezi.
Apoi remarca „Nici un singur poet în ultimii 50 de ani nu a contat în discursul PUBLIC”, trecând peste acel deficitar gramatical „nici un singur”, m-a amuzat în ditamai ziua ploioasă, când nu speram să se întâmple așa ceva: Sunt oameni politici, oameni de cultură, responsabili cu educația care ar fi trebuit să o facă (să conteze în discursul public) și, evident, nu au făcut-o. Să deduc, Alex Ion, că pentru tine și criticul citat, discursul public se află, valoric, pe o treaptă superioară acelor fenomene (poetice) pe care le cataloghezi ca subcultură, pentru simplul motiv că se adresează maselor?! Adică, să mă exprim limpede, între o poezie, fie ea scrisă și de către Liviu Nanu, și discursul hăhăhăit al lui Băsescu, ar trebui să aleg varianta a doua, care m-ar înnobila (spiritual) și deci, feri de amenințarea subculturii?!
Nu am înțeles, de asemenea, ultima parte a încercării tale de eseu (pentru că știm amândoi că nu e un eseu propriu-zis și chiar riscă să alunece în aria unei subclturi internetiste de care ar trebui să te ferești – glumesc): ader la ideea că poezia are o forță de sugestie mai mare decât imaginea, tocmai pentru că oferă libertate interpretativă și de imaginație, cititorului. Dar imaginea este mult mai agresivă și restrictivă, desigur. Cu toate aceastea, nu am înțeles ce ai vrut să spui cu „minciună poetică” și cred că ar fi interesant să lămurești/dezvolți.

Nota 1: Niciodată nu a fost ușor „să trăiești ca poet” (cu tot ce implică asta).
Nota 2. Nu mă consider poetă.

li