Poezie
De trecere
1 min lectură·
Mediu
se pleacă firul ierbii a negație
cern fluturii albă lumină
cântecul greierilor urcă spre moarte
și scara cerului e atât de albastră
curând umbrele moi ale serii
și secera lunii grumazul ne-nclină
plutim dragostea mea între noi
culoarea ochilor tăi și a toamnei
barca se-nclină a jertfă căci peștii
ne-au ros demult vîslele
iată aproape capătul rîului
fără întoarcere
012406
0
Salut înscrierea ta pe acest site. Salut și acest poem care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele trei postate (unul dintre ele l-ai postat de două ori).
Este o curgere lină a cuvântului și o melodie interioară
care nu urmărește să strice nimic din nepăsarea tabloului.
E aproape un haiku la scară mare.
Poate că \"secera lunii\" e de acum un stereotip,
poate că \"albă lumină\" e banal,
poate că prin \"umbrele moi\" se spunea prea puțin,
dar...
Ultima strofă. La ea mă opresc cu încântare.
Bine ai venit!
li