Înțeleg cu ușurință faptul că pentru marea majoritate a prietenilor și concetățenilor mei, din motive mai mult sau mai puțin evidente, sărbătorile de Crăciun sunt un motiv de bucurie, posibil reală
Severus trebuia să admită că se afla pe undeva în inferioritate.
De când Gerula o scosese de sub centură toată asistența se minuna, admirând atât lungimea cât mai ales grosimea, dar și aspectul curb
Unul din lucrurile anacronice în România este și faptul că, din chitroșenie, limitare și lipsă de rafinament românul nu consumă suficient de mult berbecuț neozeelandez.
Astfel în ciuda existenței
O liniște dură și metalică cuprinse încăperea în momentul în care Gerula, cu o mișcare hotărâtă, își scoase falxul de la cingătoare. Părea că numai și numai oțelul de calitate sarmisegetuziană, acel
Una din bizareriile capitalismului, mai ales a capitalismului baronesc românesc este relația shizofrenică dintre creșterea economică și sărăcia.
Iubitorii de liberalism pretind că o societate
În relația cu bucătăresele institutului sunt deja în cel al 20-lea an de relație contractuală.
Practic o viață în care am îmbătrânit împreună (deși, notabil, nu mai țin minte momentul în care
Ca de obicei în mâinile lui Gerula falxul înceta să mai fie o armă oarecare, mai ales în zilele în care acesta era mânios. Acolo unde un altu, mai tânăr sau mai neexperimentat ar fi obosit și ar fi
Unul din regretele mele în viață este acela că nu am fost dotat de natură cu suficient talent, dedicare, pregătire si mentalitate pentru a deveni artist. Sau cântăreț, sau scriitor sau pictor.
Am
Neofilite frunzi blonzesc
Mâncând văpaia tot mai rece
A soarelui, care-n ceresc,
Din ce în mai iute trece.
Din crengile ce se despoaie
Cad demodatele paiete
Ca frunze cu miros de paie
Ce
Citesc două știri care aparent nu au o legătura una cu cealaltă.
În Iași, în buricul târgului, un medic anestezist aflat într-o stație de autobuz a fost luat la bătaie de un boxer, enervat, pe bună
Undeva la granițele de sud vest ale Chinei, în apropierea Tibetului, pe versanții săraci în iod ai Himalayei trăiește un trib, Mosos, cu obiceiuri destul de sucite.
Astfel în cadrul acestei
Unul din momentele semnificative ale serviciului de gardă este, indubitabil, ora mesei.
Din aproape toate punctele de vedere (minus, desigur, mâncarea) acest moment are aproape tot ce îi trebuie :
Am trecut pe la Kaufland ca să o ascult pe nevastă.
Săraca are perfectă dreptate atunci când spune că berea nu îmi face bine așa că m-am dus să îmi iau niște sticle de „ale”, o licoare englezească
Sărăcia nu este în opinia mea un termen absolut cât, mai degrabă, unul relativ.
Din multe puncte de vedere persoanele obișnuite ale zilelor noastre, câtă vreme locuiesc într-o casă încălzită, sunt
Acum că intraseră într-a cincea săptămână de caniculă primarul Hurlubeștiului, domnul Baronescu, începuse să fie de-a dreptul îngrijorat.
Porumbul, acea sursă tradițională de notorietate și
Agricultorii din Moldova sunt zilele acestea extraordinar de indignați și se gândesc să dea în judecată breasla meteorologilor locali.
Acum câteva luni, pe perioada semănatului, susnumiții fermieri
Remarc faptul că una din marile noastre mândrii naționale este un anume tip de performanță, specific românesc, prin care ocazional ieșim și noi scurtă vreme, prin asociere, în luminile reflectoarelor
Pare că zilele acestea se promulgă o lege care interzice manifestarea publică a sentimentelor sau afinităților față de personalități sau mișcări vinovate de xenofobie, fascism, genocid și crime
Domnul general nea Puiu Iordănescu, comandantul suprem al echipei naționale, expert în vâjâitul mingiei, un om calculat de felul lui, a terminat calculele și analiza legate de tragerea la sorți a
Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii cel mai mare salariu din România este obținut de o doamnă (domnișoară?) care, din poziția de secretară-dactilografă în cadrul unui sindicat, beneficiază
Astăzi este se pare mare zi de mare sărbătoare ecumenică, împlinindu-se peste 2700 de ani, restul zile, de la terminarea mandatului pământean al celui pe care evreii îl numesc Elijah, arabii Eilas,
- De ce, mamă, de ce? continuă prințesa, acum că mama sa Lilian fiind alături de ea, putea da glas revoltei care o cuprindea de fiecare dată când încerca, în fața oglindei, să atenueze o parte din
Aseară panarama de mobil al meu s-a îmbufnat ca o femeie găsind pe gulerul soțului urme de ruj cu altă nuanță de corai.
Pur și simplu m-a abandonat inainte sa am timp să termin. Ceea ce, la
În decembrie 1989, pe când manifestam pe stadă, unul din sloganurile cele mai plăcute urechilor mele a fost cel de ”Jos Comunismul” și motivul pentru care m-a bucurat a fost acela că ”Jos Ceaușescu”